Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Printul Carol Mircea de Romania a fost inhumat la Manastirea Cozia

Rod al iubirii dintre Carol II și Zizi Lambrino 

      – familia regală i-a refuzat solicitarea prințului Paul de România de a-și înhuma tatăl la mânăstirea Curtea de Argeș

Sâmbătă, 12 august a.c., la orele prânzului, micuța mănăstire ctitorită de Mircea cel Bătrân a devenit neîncă pătoare pentru cei care au venit să aprindă o lumânare la că pătâiul celui care a fost prințul Carol Mircea Grigorie, primul născut al regelui Carol I. Rod al unei iubiri interzise, dintre Carol al II-lea și Zizi Lambrino, prințul Carol Mircea de România a trăit o viață drama unui om neacceptat de propria familie. A trăit în exil, și deși și-a păstrat cetățenia română, el nu a venit în România decât de două ori: în 1938, la înmormântarea reginei Maria, bunica lui, și în anul 2005. Carol Mircea a murit în ziua de 27 ianuarie la Londra, la vârsta de 86 de ani. Prințul Mircea de România a avut o singură dorință: aceea de a veni în România atunci când statul român îi va face dreptate, recunoscându-l ca primogenitura (prim născut al Regelui Carol al II-lea n.n.). Astfel, După opt luni de dispute, trupul neînsuflețit al Prințului Carol Mircea de România a fost adus, în noaptea de miercuri, 9 august a.c., la Mănăstirea Cozia pentru a fi condus pe ultimul drum. Sicriul său a fost acoperit pe toată durata slujbei de un steag moștenit de la Regele Ferdinand I. La ceremonia religioasă oficiată de Episcopul Râmnicului, Gherasim, Arhiepiscopul Tomisului, Teohosie, și Arhimandritul Vartolomeu Androni (starețul mănăstirii) au participat numai Prințul Paul, fiul lui Carol Mircea, și Prințesa Lia, alături de prieteni apropiați. Deși au fost invitați, nici un reprezentant al arcului Puterii nu a participat la ceremonia religioasă. De altfel, nici Regele Mihai nu a fost prezent la înmormântarea fratelui său vitreg. „Este o persoană distinsă, însă problema sa este anturajul. Este trist că , măcar acum, nu s-a reunit familia. Regele nu a venit nici în anul 1953 la moartea tatălui său, așa cum nu a făcut-o nici acum”- a spus Prințul Paul. În schimb, prezenți au fost politicienii opoziției deputatul vâlcean PSD, Aurel Vlădoiu, președintele PSD Vâlcea, Ioan Câlea, Anton Mițaru, Gheorghe Funar, senator clujean PRM, dar și liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor. După o ceremonie ce a durat mai bine de două ore, sicriul Prințului Carol Mircea de România a fost dus cu o mașină a mănăstirii spre mormânt. Acolo, la 10 metri de mănăstirea ctitorită de Mircea cel Bătrân, prințul născut în Zodia Satanei se va odihni în sfârșit pe pământ românesc, așa cum i-a fost ultima dorință. „Am decis ca tatăl meu să fie înmormântat la Mănăstirea Cozia pentru că Episcopul Râmncului, Gherasim, ne-a oferit această oportunitate. Dorința noastră a fost de a-l așeza alături de ceilalți membri ai familiei regale la Mănăstirea Curtea de Argeș”– a spus Prințul Paul.