Acasă Arhiva Primarul Mircea Gutău s-a trezit acum între ciocan și nicovală

Primarul Mircea Gutău s-a trezit acum între ciocan și nicovală

Firma Monticava a lăsat Râmnicul fărăgroapăde gunoi

” firma din Italia a avut la dispoziție doi ani pentru construirea acelui depozit ecologic de la Fețeni care săpreia gunoaiele de la rampa de la Râureni și pentru a se încadra în termenul limităde 31 decembrie 2006 ” numai că „seriozitatea” celor de la Monticava s-a văzut pe teren: până în prezent doar 10% din lucrările contractate au fost executate ” primarul Mircea Gutău are de rezolvat o mare dilemă: unde vor arunca râmnicenii gunoiul având în vedere că nu va exista nici o groapăde gunoi (cea de la Râureni închisă, iar cea de la Fețeni neterminată)?

 

Data de 31 decembrie 2006 a reprezentat termenul limităimpus de instituțiile europene pentru închiderea vechii gropi de gunoi a municipiului Râmnicu Vâlcea din zona Râureni. Acest termen a fost stabilit încă din anul 2001, pe vremea fostului primar Traian Sabău. În „compensație” la această măsură, municipalitatea avea promisăalocarea de fonduri de peste 11,5 milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru construirea unei gropi ecologice la Fețeni, în paralel cu implementarea unui proiect de management integrat al deșeurilor. Toate procedurile și licitațiile pentru implementarea acestui proiect au fost derulate direct de la Bruxelles, de instituțiile Comisiei Europene, întrucât finanțarea proiectului „Managementul integrat al deșeurilor din Râmnicu Vâlcea” era asigurată100% din fonduri europene. Așa a ajuns o firmădin Italia – Monticava – săcâștige o licitație pentru un proiect de 11,5 milioane de euro, cu o ofertăde preț de numai 9 milioane de euro. Firma din Italia a avut la dispoziție doi ani pentru construirea acelui depozit ecologic de la Fețeni care săpreia gunoaiele de la rampa de la Râureni și pentru a se încadra în termenul limităde 31 decembrie 2006. Numai că „seriozitatea” celor de la Monticava s-a văzut pe teren: până în prezent doar 10% din lucrările contractate au fost executate. De aproape un an, primarul Mircia Gutău, reprezentanți ai Consiliului Local Râmnicu Vâlcea și chiar parlamentari (prin intermediul interpelărilor) au atras atenția autorităților guvernamentale și Delegației Comisiei Europene de la București despre întârzierile în derularea proiectului. Primul efect al acestor sesizări: Ministerul de Finanțe, cu avizul instituțiilor europene, a reziliat anul trecut contractul de execuție a proiectului „Managementul integrat al deșeurilor” cu firma Monticava. Numai că rămânea o problemăcare nu s-a rezolvat odatăcu rezilierea contractului cu firma italiană: cine urma săconstruiască depozitul ecologic de gunoi de la Fețeni, în perspectiva închiderii gropii de la Râureni? Fărăa avea vreo implicare și responsabilitate în acest proiect, primarul Mircea Gutău s-a trezit acum între ciocan și nicovală: unde vor arunca râmnicenii gunoiul având în vedere că nu va exista nici o groapăde gunoi (cea de la Râureni închisă, iar cea de la Fețeni neterminată)?

 

Soluția primarului: amânarea închiderii gropii de la Râureni

 

Parcă nu erau de ajuns toate aceste probleme, și acum Primăria Râmnicului riscă săfie amendatăAgenția de Protecție a Mediului Vâlcea pentru că nu a închis încă groapa de gunoi de la Râureni. Termenul de închidere al acesteia a expirat în data de 31 decembrie 2006, iar pe adresa primăriei a sosit deja o adresăîn acest sens. Toate aceste probleme au apărut tocmai când municipiul asistăla războiul dintre firmele Urban Râmnicu Vâlcea și Rosal Grup București. Primarul Mircea Gutău a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că a solicitat, în scris, tuturor instituțiilor abilitate de la nivel central, urgentarea procedurilor de licitație și de construcție a gropii ecologice de la Fețeni. „Luni, 15 ianuarie, voi merge din nou la București pentru a găsi o soluție de urgentare a lucrărilor. Voi solicita totodatătuturor celor responsabili amânarea termenului limităde închidere a vechii gropi de gunoi de la Râureni cu un și jumătate. Nu este vina primăriei că firma italianăMonticava nu și-a respectat angajamentele în ceea ce privește realizarea lucrărilor la groapa ecologică de la Fețeni. Se va relua licitația, însă procedurile vor dura foarte mult. Așa se întâmplăcând la licitații este luat în calcul numai prețul din ofertăși nu se analizeazăși dotarea tehnică a firmei, lucrările realizate, precum și calitatea în execuție. Cei care vor săne amendeze trebuie sădea și soluții la aceste probleme”, a mai precizat primarul Râmnicului, Mircea Gutău, în cadrul unei conferințe de presă.

Cristina Pirvu

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.