Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primarii din județ și-au cusut buzunarele

Umanitatea, o utopie a administrației publice locale

Toții primarii din județ ar fi trebuit săconstituie, la nivel local, un Consiliu Comunitar Consultativ, care săofere, familiilor aflate în dificultate, sprijin ” din nefericire, însă , din cele 89 de localități cât numărăjudețul nostru, doar 19 au înființat un astfel de Consiliu Comunitar Consultativ ” edilii-șefi din județ nu se implică prea tare săajute financiar (deși au posibilitatea, conform legii) nevoiașii din orașele sau comunele pe care le conduc. Când vine vorba de copii care provin din familii cu o situație materialăprecarăși  care nu pot oferi odraslelor cele necesare, primarii preferăsăcearăinstituționalizarea acestora decât săîncerce a le oferi un nivel de trai decent

 

Consiliul Comunitar Consultativ este o structurăcreatăla nivelul comunității, fărăpersonalitate juridică , care desfășoarăactivități cu caracter social la nivel local, pe bazăde voluntariat. Este o formă de sprijin la nivel local, constituităca o alternativăla soluționarea problemelor apărute în familiile dezorganizate, aflate în impas financiar sau a copiilor privați de o îngrijire și educație adecvată. Poate fi format din 5 până la 7 membri, persoane influente în sânul comunității precum oameni de afaceri locali, preoți, cadre didactice, medici, consilieri locali sau  polițiști. Principalele efecte ale consiliului ar trebui săfie: promovarea valorilor familiale, stabilitatea familiei îngrijirii copiilor de părinți, contribuie la prevenirea separării copilului de familie, asigurarea asistenței familiilor și copiilor care au nevoie de sprijin, accesul cetățenilor la o formă de asistențăîn propriul domiciliu și diminuarea situațiilor de crizăla nivel local. Conducerea Direcției Generale de AsistențăSocialăși Protecția Copilului (DGASPC) Vâlcea susține că toți primarii din județ ar fi trebuit săconstituie astfel de consilii, pentru a da o mânăde ajutor familiilor aflate în dificultate din comunitățile pe care le păstoresc. Din nefericire, însă , din cele 89 de localități cât numărăjudețul nostru, doar 19 au înființat un Consiliu Comunitar Consultativ. În plus, cei de la DAGSPC mai spun că edilii-șefi din județ nu se implică prea tare săajute financiar (deși au posibilitatea conform legii) nevoiașii din orașele sau comunele pe care le conduc. Când vine vorba de copiii care provin din familii cu o situație materialăprecarăși care nu au posibilitatea de a oferi odraslelor cele necesare, primarii preferăsăcearăinstituționalizarea acestora decât săîncerce a le oferi un nivel de trai decent, declarămembrii conducerii direcției. Problema este, afirmădirectorul executiv adjunct al DGASPC, Roxana Radu, că centrele de plasament din județ sunt arhipline, iar asistenții sociali de aici se găsesc în imposibilitatea de a le mai găsi locuri în orfelinate. La fel se prezintăproblema și în ceea ce prezintăadulții.

Din mila altora

Foarte mulți bătrâni din județ ajung în grija statului, părăsiți de copiii care refuzăsă-și mai amintească de cei ce le-au dat viață. C.P, din Costești, are 83 de ani și are doi băieți plecați de 18 ani în Statele Unite ale Americii. De atunci, nu a mai auzit nimic de ei și nu a mai primit din partea lor vreun semn de viață. Cu o pensie mizeră, bărbatul nu se poate îngriji de unul singur, iar casa în care a locuit s-a dărâmat. A ajuns sădoarmăprin vecini și sătrăiască din mila oamenilor.

Sărăcie lucie

Asistenții sociali de la DGASPC Vâlcea povestesc că un alt caz disperat este cel al unei tinere de numai 22 de ani, din Frâncești, care s-a născut cu un handicap grav. Ea locuiește într-o cocioabăinsalubră, la limita subumanului. Mai grav, fata a rămas însă rcinată, iar reprezentanții direcției spun că vor face toate demersurile săo ajute pe tânără, care nu are posibilitatea de-ai oferi copilului ei un acoperiș deasupra capului sau un trai decent. „Imediat După ce va naște, îi vom găsi un asistent maternal pentru copil” – ne-a explicat directorul executiv adjunct al instituției, Roxana Radu.