Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Politicienii și-au dat coate la „Invartita dorului”

De Sânzâiene, la Vaideeni a avut loc o nouă ediției a sărbătorii păstorești „Învârtita dorului”, în cadrul că reia ansambluri folclorice din Gorj (Novaci, Polovragi, Baia de Fier), Sibiu (Jina, Săliște, Sadu, Tilișca), Argeș (Corbi) și Vâlcea (Băbeni) au prezentat obiceiuri, datini și port popular din Mărginimea Sibiului. A fost, de asemenea, un târg cu produse ale meșterilor populari din aceste zone – pălărieri, țesătoare, instrumente populare, sculptori în lemn, o expoziție de artă populară și produse culinare păstorești. La manifestări au fost prezenți liberalul Radu Câmpeanu, senatorul Dorel Jurcan, deputații Emilian Frâncu, Bebe Ungureanu și Aurel Vlădoiu, primarii ai comunelor din Mărginime, prefectul Anuța Handolescu și subrefectul Radu Renga, primarul Râmnicului Mircia Gutău, prof. univ. dr. Iacob Gătoiu (președintele Asociației „Mărginimea Sibiului”), prof. univ. dr. Corneliu Bucur (directorul Muzeului ASTRA Sibiu), prof. dr. Iuliana Băncescu (cercetător științific la Centrul Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale), Florin Epure (directorul Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Vâlcea).

      Îmbrăcat în costum ungurenesc, primarul Ivan Jinaru le-a mulțumit „oamenilor de vază” veniți la manifestare, afirmând că e nevoie de un efort al oficialităților județene și nu numai ca, în perspectiva integrării europene, să fie duși la Vaideeni să vadă această sărbătoare tradițională mulți turiști din toată Europa.

Intrată în Europa înaintea României. După o horă în care s-au încins și politicienii, a urmat o paradă a portului popular pe străzile Vaideeniului, iar pe platoul intitulat „Învârtita dorului” fiecare ansamblu folcloric a prezentat un spectacol folcloric.