Evenimentele petrecute în ultima vreme în interiorul Partidului Național Liberal îmi indică foarte clar faptul că pseudo-liberalii se află pe un tobogan abrupt și aspru. Probabil, până la capătul pantei, pretinșii liberali se vor descompune până la dispariție. Excluderea lui Valeriu Stoica, Theodor Stolojan, Mona Muscă și Cristian Boureanu, alături de celelalte eliminări complementare, demonstrează că primul ministru că lin Popescu Tăriceanu dorește o ermetizare a cercului său de interese concretizat sub sigla PNL. Nu încape nici o îndoială că din procentul uluitor obținut de liberali în iarna electorală a anului 2004 cei menționați mai sus se fac „vinovați” de mai bine de jumătate din sufragii. Contribuția acestora la succesul PNL este indubitabilă. Valeriu Stoica a retras partidul la timp din CDR și l-a dus în Parlament în 2000 în ciuda tuturor previziunilor, protejându-l de furia electoratului dezamăgit și batjocorit, Mona Muscă a atras simpatia românilor într-un moment important, câștigând locul secund în topul încrederii chiar și După dezvăluirile legate de colaborarea sa cu Securitatea ceaușistă, Theodor Stolojan a reușit să fie perceput ca o eventuală șansă a doua pentru liberali, credibilizând partidul, iar Cristian Boureanu a redat prin simpla sa prezență încrederea unui segment important de tineri descumpăniți de evoluția anterioară la guvernare a PNL. Practic, genialul Tăriceanu a aruncat în aer atât motorul cât și roțile formațiunii politice din care face parte. Sigur, o parte din electoratul liberal îl va percepe ca pe unul ce a mușcat mâna celora care l-au promovat dintr-un anonimat extrem de dubios. Conform tezelor analiștilor politici de marcă , unul dintre cele mai periculoase lucruri pe care și le poate face un partid este acela de a-și înlătura fostul președinte și mă refer aici la Valeriu Stoica. Nici măcar PSD nu și-a permis acest lucru, menținându-l pe Ion Iliescu printre figurile marcante. Mă văd silit să recunosc totuși că Valeriu Stoica, Theodor Stolojan, Mona Muscă , Cristian Boureanu și Raluca Turcan sunt atipici pentru liberalism. Nedetașându-se nici un pic de nota păguboasa a partidelor aflate de-a lungul celor șaisprezece ani la guvernare, formațiunea lui că lin Popescu Tăriceanu se evidențiază prin cu totul alte lucruri decât cele firești, afișând o dorință de totalitarism ce apără personaje viciate. Mă întreb care este diferența de gravitate între opiniile critice ale disidenților din PNL și gestul lui Dinu Patriciu de a sponsoriza PSD în campania electorală? Nu mai vorbesc despre acuzațiile penale aduse acestuia în legătură cu matrapazlâcurile de la RAFO, manipularea bursei și spălare de bani.
Opiniile aprobatoare ale liderilor filialelor locale se pot traduce printr-o teamă și prin accepțiunea unei mult mai ușoare accederi spre funcțiile de conducere eliberate acum de presiunea unor nume importante. Pentru a putea compara și a putea disocia plusvaloarea de minusvaloare, să aruncă m o privire obiectivă spre rândurile celor rămași în PNL. că lin Popescu Tăriceanu, compromis chiar de propriul act de guvernare erijează în actualul simbol al liberalismului, Sebastian Vlădescu, ajuns șeful finanțelor După ce acționariatul său în peste două zeci de firme cu iz de petrol și gaze s-a legat de niște datorii enorme că tre statul român, sponsorul Patriciu acuzat de a fi săvârșit mai multe infracțiuni ce au sfidat legislația în vigoare și trompeta Ludovic Orban trebuie să ducă PNL spre culmile succesului. ținând cont de faptul că toți aceștia se află în război deschis cu președintele Traian Băsescu, actualul lider al topului încrederii populației, rezultatul este ușor de intuit și nu mă pot abține să nu vă reamintesc că același lucru l-am intuit și în cazul guvernării PSD. Eșec total! În cazul în care pragul electoral se va ridica la zece procente, iar alegerile vor fi uninominale, PNL va deveni un partid de buzunar și va părăsi eșicherul politic aidoma PNțCD. Facem pariu?
Bogdan Popescu