” Un „vâlcean de ocazie” și-a asumat o altă identitate, motiv pentru care a fost trimis în judecată în data de 10 august 2006
Mirajul străinătății atrage din ce în ce mai mulți români care vor să trăiască mai bine sau care, pur și simplu, vor să cunoască alte țări. Numai că unii dintre cei care sunt atrași de acest miraj folosesc metode care mai de care mai ingenioase și mai ilegale pentru a își îndeplini dorința. Acesta este și cazul lui Constantin Dumitru în vârstă de 36 din Ploiești, județul Prahova, care văzând că nu mai poate că lătorii prin spațiul Shengen a hotărât să își schimbe identitatea.
Interdicție în spațiul Shengen
Totul a început în anul 2002, când Constantin Dumitru, de 36 de ani din municipiul Ploiești, a primit o viză de interdicție a șederii în spațiul Shengen, aplicată pe pașaportul său de autoritățile din Austria. Un an mai târziu, Casian Borbora, din Râmnicu Vâlcea, patronul agenției imobiliare SC Simicos SRL, a intrat pe fir. El i-a promis lui Constantin Dumitru că îl va ajuta să își schimbe identitatea pentru a putea pleca în străinătate. În schimbul acestui serviciu, Casian Bolbora urma să primească 1000 de dolari de la ploieșteanul hotărât să plece cât mai curând din țară .
Și-a schimbat identitatea
În ziua de 19 martie a anului 2003, Constantin Dumitru, folosindu-se de identitatea cumnatului său, Iosif Pribegeanu și ajutat de agentul imobiliar Casian Bolbora a închiriat timp de 1 an un apartament situat în strada Matei Basarab. În aceeași zi, Casian Borbora și „Iosif Pribegeanu” s-au prezentat la Inspectoratul Județean de Poliție Vâlcea. Aici, Constantin Dumitru având toate actele necesare (certificatul de naștere în original al cumnatului său, Iosif Pribegeanu, contractul de închiriere al apartamentului în original, contract semnat cu identitatea cumnatului său și dovada achitării taxelor fiscale) a făcut o cerere pentru a-i fi eliberată o carte de identitate. În urma verifică rilor ce au fost făcute de că tre polițiștii care eliberau buletinele a rezultat că toate actele sunt în ordine așa că Constantin Dumitru a devenit „Iosif Pribegeanu”. De remarcat este faptul că la dosarul lui Dumitru nu a putut fi folosită ca probă cererea scrisă pe care acesta a făcut-o pentru a-i eliberat buletinul cu numele cumnatului său și asta pentru că a dispărut din arhivele IJP Vâlcea.
A doua zi, cei doi, „Pribegeanu” și Borbora, au mai făcut o vizită la poliție. De această dată, vizita a fost la Biroul Pașapoarte din cadrul Poliției Județului Vâlcea. Nici aici polițistul care a verificat documentația nu a găsit vreo neregulă, așa încât cererea lui „Pribegeanu” a fost admisă, iar acesta și-a primit pașaportul nou-nouț în doar câteva zile. această cererea scrisă există la dosarul penal al lui Constantin Dumitru și în ea este menționat ca motiv al solicitării de a-i elibera un nou pașaport faptul că cel vechi este expirat.
Traseist prin Europa
La mai puțin de o lună din momentul în care „Pribegeanu” și-a primit noul pașaport, el a făcut prima că lătorie în Cehia, aceasta fiind și țara cea mai vizitată de „vâlceanul de ocazie”. Pe pașaportul lui „Pribegeanu” există zece vize de intrare în Cehia și nu numai. În mai puțin de o jumătate de an el a mai vizitat și Italia și Germania. În total, pe pașaportul „pribeagului” sunt 13 vize de intrare în cele 3 țări din spațiul Shengen.
Poliția se sesizează
În luna noiembrie anului 2003, Poliția s-a autosesizat, iar Dumitru Constantin și nu „Iosif Pribegeanu” a fost invitat în sediul IPJ Vâlcea. Aici, bărbatul a fost invitat să își decline (să își spună numele) identitatea în scris. Constantin Dumitru a declarat în fața autorităților că numele său este Iosif Pribegeanu și că este fiul lui Nicolae și Ana, fiind născut în data de 16.08.1972 în Ploiești. În momentul în care bărbatul a scris declarația, polițiștii i-au prezentat identitatea reală scoasă din evidența informatizată. Când a văzut că ilegalitatea pe care a comis-o este cunoscută de polițiștii vâlceni, „pribeagul” a încercat să rupă declarația care, mai târziu, a constituit probă la dosarul acuzării. Dându-și seama că nu mai este nimic de făcut, Constantin Dumitru și-a recunoscut faptele și le-a spus polițiștilor că a apelat la această metodă pentru a obține veniturile necesare întreținerii familiei sale.
La data de 10 august a.c., procurorii vâlceni l-au trimis în judecată pe Constantin Dumitru pentru comiterea infracțiunilor de fals privind identitatea, fals în declarații, participație improprie la fals intelectual, participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, trecerea ilegală a frontierei de stat a României și trecerea ilegală a frontierei unui stat străin. Acuzațiile care i se aduc „vâlceanului de ocazie” sunt foarte grave el fiind pasibil la ani grei de închisoare dacă judecă torii vor de verdictul „VINOVAT”
Încercare nereușită de schimbare a identității
Și cum totul este posibil în România, un alt individ, de data aceasta vâlcean get-beget, a încercat să își însușească o altă identitate din același motiv ca și „vâlceanul de ocazie”. Având interdicție pe pașaport pusă de vameșii greci, Ion Radu din comuna Stoenești s-a văzut pus în situația de a nu mai putea că lători în străinătate, lucru care l-a nemulțumit. Deoarece între el și unul dintre cunoscuții săi, Lucian Mihai Nicula, exista o oarecare asemănare fizică , Ion Radu a hotărât să își încerce norocul la Serviciul Pașapoarte Vâlcea. Numai că pentru a putea obține un pașaport fals avea nevoie de actele de identitate ale prietenului său așa încât i-a promis lui Lucian Mihai Nicula că îi va găsi de lucru în străinătate. În ianuarie 2005, Ion Radu s-a prezentat la Serviciul Pașapoarte Vâlcea, unde a completat o cerere pentru eliberarea pașaportului pe numele lui Nicula, cerere că reia nu i s-a dat curs deoarece unul dintre polițiștii de la acest serviciu și-a dat seama că ceva nu este în regulă.
Ion Radu nu s-a dat bătut de la prima nereușită și a mai încercat încă o dată să facă rost de actele care-i ofereau prilejul să plece din țară . Așadar, el s-a adresat a doua oară Poliției orașului Băile Govora pentru a obține pașaportul. Pentru a-și realiza dezideratul Ion Radu l-a rugat pe prietenul său Ion Cosmin Strejan să îi împrumute buletinul sperând că poate-poate va reuși să înșele vigilența polițiștilor. Pentru ca nimeni să nu observe că buletinul aparține unei alte persoane, Ion Radu a deteriorat fotografia de pe buletin. Numai că nici de această dată șmecheria nu i-a reușit, o funcționară de la Biroul Pașapoarte Băile Govora și-a dat seama că lucrurile nu sunt în regulă. Persoana care s-a prezentat ca să-i fie eliberat pașaportul nu semăna deloc cu aceea de pe buletin, așa încât femeia a anunțat poliția despre cele întâmplate. În acest moment, Ion Radu este judecat pentru comiterea infracțiunii de fals privind identitatea faptă pentru care, dacă va fi găsit vinovat, va plăti cu ani grei de închisoare.
” Cristina PIRVU
Lasă un comentariu