PLD a dezmințit zilele trecute, printr-un comunicat de presă semnat de Petre Ungureanu, informațiile potrivit că rora o serie de membri ai acestui partid ar fi plecat la PNL. „Referitor la așa-zisele informații care au fost preluate de că tre agențiile de știri de la postul de televiziune Vâlcea 1, conform că rora patru pelediști au trecut la PNL, facem următoarele precizări: din momentul anunțării unifică rii PLD cu PD, au aderat la PLD mai mulți membri ai PNL- Filiala Vâlcea din șase organizații locale ale acestui partid. Suntem în tratative avansate cu câțiva consilieri ai acestui partid care se vor adăuga altora ce deja au demisionat din PNL. Niciun membru PLD nu și-a exprimat intenția sau nu avem cunoștințăcă ar dori sădemisioneze dintr-un partid care aproape sigur După înființare va avea 35-40% din opțiunile electoratului. De ce ar pleca la un partid de 13% cu o săgeatăîntr-o Continuă coborâre?! Jalnică situația urmașilor brătieni de la Vâlcea care s-ar bucura cu resturile aruncate de la masa PLD-ului!” – se aratăîn comunicatul de presă . Pe de altăparte, precizeazăPetre Ungureanu, în cursul acestui an, patru pelediști au părăsit partidul pentru a se înscrie în PNL, însă , spune deputatul, aceștia au fost excluși din PLD. „Am dorit săfacem această cuvenităprecizare pentru ca opinia publică sănu fie indusăîn eroare cu privire la adevărata stare de lucru din sânul PLD Vâlcea. Notă: Sâmbătă, 8 decembrie a.c., a avut loc Delegația Permanentăcare a aprobat cu 75 voturi și o singurăabținere mandatul delegaților la Congresul din 15 decembrie pentru unificarea PLD cu PD” – se mai arată în comunicat.
Lasă un comentariu