Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Peste 70 de clădiri din Vâlcea stau săcadă la primul cutremur

În timp ce Ion Nicolae, de la Inspectoratul în Construcții, are „preocupări politice”,

In urma centralizării datelor solicitate de Consiliul Județean și Inspectoratul pentru Situații de UrgențăVâlcea s-a constat că au fost inventariate 71 de clădiri cu risc seismic, din care, câte 26 în municipiile Râmnicu Vâlcea și Drăgășani, 10 în Brezoi, 7 în că limănești, și câte una în Horezu și Ghioroiu ” până acum au fost expertizate tehnic două blocuri din municipiul Râmnicu Vâlcea: blocul 6A din strada Antim Ivireanul și blocul G3 din strada Grigore Procopiu

 

Florea Mierluș, directorul tehnic al Consiliului Județean Vâlcea, a întocmit zilele trecute o notăprivind situația clădirilor afectate de seismele trecute din județul Vâlcea. Chiar dacă datele sunt provizorii, raportul ține sătragăun serios semnal de alarmăcu privire la situația clădirilor care se pot prăbuși la un cutremur mai mare. Raportul și expertizele detaliate trebuiau realizate de oamenii lui Ion Nicolae de la Inspectoratul de Stat în Construcții Vâlcea, însă liberalul este „ocupat” până peste cap să-i ținătrena și papornița lui Emilian Frâncu în peregrinările sale politice prin județ. Totuși, trebuie săspunem că până în anul 2000 au fost inventariate în județul Vâlcea 45 de clădiri construite înainte de 1977. Dintre acestea, în municipiul Râmnicu Vâlcea sunt 21 de clădiri, respectiv 18 blocuri de locuințe cu patru etaje și trei locuințe individuale. În municipiul Drăgășani sunt 11 locuințe individuale, respectiv 7 locuințe cu un etaj sau cu două etaje. În orașul Horezu a fost identificat un bloc de locuințe cu patru etaje, iar în orașul Băile Govora au fost descoperite 12 locuințe individuale, toate cu un etaj sau două . În limita fondurilor alocate de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, în anii din urmăs-a efectuat expertizarea tehnică a două blocuri din municipiul Râmnicu Vâlcea: blocul A6 din strada Antim Ivireanul și blocul G3 din strada Grigore Procopiu. În urma rezultatelor elaborate de societatea Concret Design SRL Craiova s-a constatat că sunt necesare măsuri de intervenție la blocul 6A din strada Antim Ivireanul, acesta fiind încadrat în clasa a II-a de risc seismic, soluția de intervenție la clădire stabilităde expertul tehnic atestat prevedea ca la capetele clădirii, în exterior, săse realizeze diafragme din beton armat. Pentru blocul G3, situat pe strada Grigore Procopiu, experții au considerat că nu sunt necesare măsuri de intervenție, acesta fiind încadrat în clasa a III-a de risc seismic.

 

35 de clădiri încadrate în clasa a III-a de risc

 

Anul trecut, ca urmare a solicitării transmise de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, autoritățile din domeniu au acționat pentru identificarea și reinventarierea de că tre primăriile localităților din județul Vâlcea, a clădirilor cu peste trei etaje construite înainte de anul 1978, care prezintăniveluri insuficiente de protecție la acțiuni seismice, degradări sau avarii în urma acțiunilor seismice și care dețin spații publice cu altădestinație la parter și După caz la subsol. În acest sens, s-a solicitat tuturor primăriilor din județul Vâlcea identificarea și inventarierea clădirilor menționate și notificarea proprietarilor, persoane fizice sau juridice, și a asociațiilor de proprietari precum și a persoanelor juridice care au în administrare clădiri identificate și inventariate, cu privire la obligația ce le revine de a acționa pentru expertizarea tehnică a structurii de rezistențăa clădirii. În urma centralizării datelor solicitate, s-a constat că au fost inventariate 71 de clădiri cu risc seismic, din care, câte 26 în municipiile Râmnicu Vâlcea și Drăgășani, 10 în Brezoi, 7 în că limănești, și câte una în Horezu și Ghioroiu. Analizând datele transmise, raportul directorului Florea Mierluș constatăcă există35 de clădiri încadrate în clasa a III-a de risc seismic care necesităexpertizarea tehnică în scopul stabilirii măsurilor de intervenție sau de neintervenție asupra acestora. Menționăm că în data de 22 martie 2007 a avut loc ședința Comitetului Județean pentru Situații de UrgențăVâlcea, în cadrul că reia s-a analizat și stadiul inventarierii, expertizării și notifică rii proprietarilor clădirilor afectate de seism. Cu acest prilej, Comitetul Județean pentru Situații de UrgențăVâlcea a adoptat, în data de 21 martie 2007, o hotărâre care prevede ca primarii localităților săidentifice și săinventarieze clădirile care prezintărisc seismic ridicat. Ulterior, în termen de 30 de zile, primarii vor înainta sitauția centralizatăla nivelul localității, Consiliului Județean Vâlcea. Hotărârea a fost înaintatăla Inspectoratul pentru Situații de Urgență”General Magheru” al Județului Vâlcea și la toate unitățile administrativ teritoriale din județ.