Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Peste 26.000 de vâlceni și-au făcut analizele gratuite

În luna octombrie,

„până acum, peste 70.000 de vâlceni au trecut pe la medicul de familie ” „din totalul persoanelor evaluate până în prezent, aproape jumătate au fost depistate cu risc de boală, ceea ce determinărecomandarea unui control medical amănunțit” – ne-a mai spus Dorel Constantinescu

 

Încă din luna iulie a acestui an, Ministerul Sănătății a demarat Programul de evaluare a stării de sănătate a populației. Principalele scopuri ale proiectului sunt monitorizarea bolilor cu impact major, îmbunătățirea stării de sănătate a populației, precum și îmbunătățirea calității vieții pentru alinierea la standardele europene. Așadar, cei peste 410.000 de vâlceni, pot beneficia gratuit de o consultație clinică , precum și de un set gratuit de analize care săajute la depistarea unor eventuale afecțiuni cardiace, hepatice, renale, diabet, anemii. Programul este finanțat integral de Ministerul Sănătății Publice, suma necesară derulării lui fiind estimatăla aproximativ 300 milioane de Euro. Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vâlcea va primi în jur de 308 milioane RON pentru această acțiune. până acum, peste 70.000 de vâlceni au trecut pe la medicul de familie, numai în luna octombrie fiind analizate aproximativ 26.000 de persoane. Una dintre marile probleme cu care se confruntă cadrele medicale este faptul că circa 5.000 de persoane, După ce și-au făcut analizele la laborator, nu au mai trecut pe la medic pentru ca datele săfie procesate și băgate în bazele de date. „Acest lucru scoate în evidențăîncă o datăfaptul că metoda de transmitere a rezultatelor între laborator și medicul de familie are deficiențe. În momentul în care li se comunică de la laborator că rezultatele analizelor sunt favorabile, foarte mulți dintre asigurați considerăcă nu mai este necesar sătreacă pe la medic. În felul acesta, nu se poate face nici o evidențăcorectăși nici taloanele nu se pot deconta” – ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vâlcea, Dorel Constantinescu. Mai mult decât atât, 8.100 de vâlceni nu se regăsesc în baza de date a Serviciului de Evidențăa Populației Vâlcea, ei schimbându-și ori domiciliul, ori starea civilă. Sunt, de asemenea, persoane care, deși au domiciliul în județul Vâlcea, sunt înscrise la case de sănătate paralele. În acest caz, CAS Vâlcea nu poate deconta serviciile, ci le poate oferi doar informația. „Din totalul persoanelor evaluate până în prezent, aproape jumătate au fost depistate cu risc de boală, ceea ce determinărecomandarea unui control medical amănunțit” – ne-a mai spus Dorel Constantinescu.