M-am tot gândit dacă săpun sau nu pe hârtie un scenariu posibil care măfrământă. Cred că , fiind deja prea multe coincidențe la mijloc, am putea săpresupunem că președintelui Băsescu i-ar putea conveni, de fapt, săfie suspendat din funcție și chiar săse ajungăla referendum. A spus chiar de când a urcat în Cotroceni că , oricând va fi nevoie, se va întoarce la popor și iatăcă acum se profileazătocmai o asemenea posibilitate. Cu deosebirea că nu el însuși cere acest lucru, ci este forțat de Opoziție. Ceva îmi spune că și de data asta tactica lui Băsescu a fost abilă, în sensul că a împins lucrurilor tocmai spre un asemenea deznodământ, din care știa precis că n-are cum săpiardă. Ciudata situație creatăde caragialescul bilețel al Elenei Udrea, a prefigurat o nouăregrupare a eșicherului politic, prin apariția alianței nefirești dintre PNL – PSD – PC – PRM. Acum, După decesul „patrulaterului roșu”, a apărut un nou patrulater politic ce nu poate fii decât „negru”, funcționând ca un sistem împotriva președintelui României. Numai că membrii patrulaterului nou format se joacă doar cu imaginea publică , știindu-se că ei nu vor nici un referendum, pentru că încrederea electoratului în Traian Băsescu este destul de mare. Acum, anunțând eforturi juridice conjugate, ei își storc creierii săstopeze referendumul ce l-au anunțat, pentru a nu se face de rușine. Continuând scenariul suspendării, liderul PC – Dan Voiculescu simte că Băsescu însuși vrea săfie suspendat. De aceea a luat hotărârea ca partidul său sănu intre în diabolicul joc derulat. Omul are premoniții privind faptul că Băsescu s-a înțeles cu PSD săinițieze procedurile de suspendare, apoi, a dat fuga la liberali, să-i convingăsăvoteze cot la cot cu PSD, PRM și PC modificarea legii referendumului. Asistăm, poate, la o scenarităcronică , pentru că , potrivit legii în vigoare eliminarea președintelui merge foarte greu. Trebuie realizat sufragiul a jumătate din numărul celor cu drept de vot. În acest context, poftitorii de Cotroceni au intervenit în Parlament solicitând ca schimbarea președintelui săse poatăface cu majoritatea votului celor prezenți la urne. Iar comisia juridică a Camerei Deputaților a și executat, fărănici un vot împotrivă. Cum tot răul poate fii spre bine, patrulateriștilor le este frică acum de faptul că referendumul l-ar putea face pe Băsescu mai popular decât e și nimeni nu l-ar mai scoate din Cotroceni câteva mandate. Iar un eșec la urne ar face că PSD-ul, inițiatorul moțiunii de suspendarea președintelui, sănu se redreseze încă două cicluri electorale de aici înainte. Atunci, pentru ce atât delir și atât scandal, dacă nu pentru o demonstrație de forță? Demersurile opoziției privind suspendarea din funcție a președintelui Băsescu și demiterea premierului Tăriceanu pot fi interpretate fie ca un bun joc de glezne pentru a atrage capital politic, fie ca niște mutări previzibile, gândite de mult timp și în armonie cu primul strateg al țării. Procedurile de suspendare din funcție a șefului statului sunt atât de greoaie, încât ar avea sorți de izbândădoar dacă întreg poporul ar fi conservat și trezit peste o sutăde ani. Și acest lucru poate fi posibil atât timp cât ceea ce se întâmplăîn viațăpolitică din România este de râsu’-plânsu’ și amintește de un moment din guvernarea CDR-istă, când țărăniștii alergau înnebuniți După Radu Vasile pentru că voiau să-l schimbe din funcția de premier. Situația hilarăde atunci, în care un premier era că utat de zor de șeful statului, de președintele partidului care îl propusese în funcție, iar cel dispărut era probabil în pat și dormea, seamănă, ca intensitate, cu tragi-comedia de acum. Din încleștarea PD-PNL, Băsescu-Tăriceanu, tot ne-am ales cu ceva. până și ultimul novice într-ale politicii poate spune azi cine cu cine joacă . Poate arăta cu degetul taberele, poate identifica harta intereselor economice și poate judeca singur de partea cui se așează. De câteva zile, totul e oficial. Alianța a murit. Premierul Tăriceanu s-a arătat gata săguverneze la vedere cu sprijinul PSD, PC, la nevoie chiar și cu PRM. Nu le-a numit, dar s-a lăudat cu „un evantai de soluții”. De fapt, sunt doar câteva. Putem bănui că lipsește soluția PD sau PLD. Tăriceanu alege soluția marilor compromisuri de dragul oligarhilor. Bun sau rău, a ales definitiv un sistem. Dumneavoastră, cititorii ziarului, aveți capacitatea săjudecați și săvărăspundeți onest: cine s-a opus reformelor din Justiție, cine a trântit Agenția Naționalăde Integritate ferind averile de control, de dragul cui a încercat Tăriceanu săintervinăla Parchet și de ce, pe cine supărăo Justiție incontrolabilă, cine cautăsăo elimine pe Macovei din Guvern, ce nevoie are Voiculescu de Tăriceanu în afacerile sale cu energie și cum se face că pe toți păpușarii de mai sus îi găsim într-o armonie suspectă? Doar un singur lucru ignorăcei care astăzi dirijeazămarile teme publice: subestimeazăinteligența cetățenilor și capacitatea lor de înțelegere. Nația permite, până la un punct. Băsescu, așa cum este, este cel mai bun președinte care-l poate avea România. Închipuiți-văun președinte gen Ilici Iliescu: Tăriceanu ar influența Justiția, aroganții de Orban, Olteanu și Antonescu ar deveni și mai aroganți, iar Voiculescu cu Sereș al lui ar jongla economia ca-n codru. Președintele actual face ceea ce este obligat săfacă : săvegheze la buna funcționare a țării și a guvernului și este bine că -i ține în prizăpe toți potențialii rechini. El nu este perfect, dar este cel mai bun la ora actuală. Restul, ca Geonă, Tăriceanu, Orban, Hașoti, Iliescu, Vadim sunt niște profitori politici, unii mai petro – liberali, alții mai neo-comuniști și extremiști. Cât privește schimbarea președintelui, eroarea tactică a celor care au pus la cale planul e de două ori mai mare. Pentru că , dacă la mal ei sunt mai mulți și mai gălăgioși, odatăcu ieșirea în larg, adică la popor, vântul de pupăe de partea lui!
Romeo Popescu