Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Partidul Democrat Liberal, o nouă formațiune pe eșichierul politic

Inevitabilul s-a produs/PD și PLD vor fuziona

formațiunea politică , conform liderilor democrați și liberal-democrați, va fi afiliatăla Partidul Popular European, iar până la congres, care se va desfășura în 15 ianuarie 2008, interimatul va fi asigurat de Emil Boc

Zilele trecute, pe scena politică românească și-a făcut apariția un nou partid – Partidul Democrat Liberal (PDL). De fapt, acesta se va forma în urma unifică rii prin comasare a Partidului Democrat (PD) și Partidului Liberal Democrat (PLD). Formațiunea politică , conform liderilor democrați și liberal-democrați, va fi afiliatăla Partidul Popular European, iar până la congres, care se va desfășura în 15 ianuarie 2008, interimatul va fi asigurat de Emil Boc. Acesta va fi secondat de doi prim-vicepreședinti. Unul de la PLD, Theodor Stolojan, și celalalt de la PD, cel mai probabil Vasile Blaga. La nivel central, au fost voci care susțin că fuziunea a luat prin surprindere membri celor două formațiuni politice și că au fost puțini care știau ceva concret referitor la ceea ce urma săse întâmple.

Democratul vâlcean, Romeo Rădulescu, ne-a mărturisit că a fost surprins de unificarea celor două partide, având în vedere că a fost o decizie rapidă, prea puțin discutată în interiorul PD și PLD. Cu toate acestea, democratul este de părere că fuziunea este de bun augur și că democrații și liberal-democrații se vor înțelege de minune pe viitor. „Nu cred că vor fi probleme, atâta timp cât PLD nu propune în posturi de conducere traseiști politici. PD este un partid integru care nu acceptăastfel de situații. Nu cred însă că acest lucru se va întâmpla Îl cunosc bine pe Petre Ungureanu și știu că este un politician vertical” – ne-a declarat Romeo Rădulescu.

Deputatul PLD, Petre Ungureanu, susține și el că nașterea acestui noi partid era firească și că uniunea dintre democrați și liberal-democrați este benefică pentru reechilibrarea scenei politice. „PDL va fi condus de un peledist și un democrat, iar la nivel județean se va constitui un Birou Executiv, format din 21 de membri” – a opinat el.