Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Parlamentarii vâlceni, bolnavi de puturoșenie cronică

Aleșii vâlceni nu au avut nici în sesiunea Parlamentară care tocmai s-a încheiat, probleme în a chiuli pe rupte. Ca și până acum, realizările au fost puține, însă certurile și disensiunile (situate de multe ori, la limita bunului-simț) dintre parlamentari s-au ținut lanț. Cea mai elaboratăactivitate (singura ce a mai dat bătaie de cap aleșilor) a fost organizarea referendumului pentru demiterea președintelui suspendat, Traian Băsescu.

Chiar și deciziile mai importante adoptate în Camera Deputaților sau în Senat au avut ca suport interesele de ordin politicianist care frizeazăadeseori ideea de moralitate. Deși s-au dovedit niște puturoși fărăpereche, parlamentarii devin extrem de interesați atunci când vine vorba de privilegii și reticenți în momentul în care trebuie sămuncească în folosul celor care le-au asigurat un scaun de deputat sau senator.

Sondajele de opinie de ultim moment demonstreazăcă încrederea electoratului în parlamentari este în Continuă scă dere. Numărul parlamentarilor care au avut propuneri legislative sau amendamente în sesiunea care tocmai s-a încheiat, reprezintămai puțin de 50% din numărul tuturor senatorilor și deputaților. În sens global, nu existădiscrepanțe semnificative între activitatea în Camera Deputaților și în Senat, atât activitatea, cât mai ales inactivitatea fiind distribuite aproape uniform între cele două Camere. Mulți dintre aleșii au declarat că , în opinia lor, sesiunea Parlamentară ce a luat sfârșit la 28 iunie 2007, a fost cea mai slabădin 1990 încoace.

 

Deputatul fantomatic

 

De pildă, deputatul Dumitru Becșenescu este unul dintre cei mai inactivi aleși vâlceni. Dacă în Parlament nu s-a obosit săfacă treabă, în schimb, el a reușit să-și facă ceva imagine pe seama unor scandaluri ce s-au legat, în ultima vreme, de numele său. Cu vreo două luni în urmă, alesul apărea public anunțându-și trecerea la Partidul Democrat. Imediat După această declarație, șeful PD Vâlcea, Dorel Jurcan a infirmat trecerea sa la partidul pe care-l reprezintă, spunând că nu existăo adresăoficialăa liderilor de la centru care săcertifice acest lucru. Mai mult, președintele organizației municipale a PD Rm. Vâlcea, Romeo Rădulescu, a zis răspicat că Becșenescu nu va fi primit sub nicio formă în filiala ce-o conduce. A urmat un schimb de comunicate de presă, cu replici dure și jignitoare între Rădulescu și Becșenescu, democrații de la municipiu rămânând de neclintit în decizie: fostul deputat conservator nu are ce că uta la PD Rm. Vâlcea. Deși democrații vâlceni au tot dat asigurări presei că Becșenescu nu va fi primit nici de colegii de la centru, paradoxal, pe site-ul Camerei Deputaților (www.cdep.ro) scrie foarte clar că Dumitru Becșenescu este membru al formațiunii politice mai sus amintite din luna mai a acestui an.

Cât privește activitatea sa Parlamentară , el este unul dintre cei mai lipsiți de inițiativăaleși pe care i-a avut județul nostru până acum. În sesiunea februarie-iunie 2007, deputatul a luat o singurădatăcuvântul în plen, în informare privind afilierea sa și a parlamentarului Constantin Amarie la Grupul parlamentar al Partidului Democrat. Becșenescu are zero inițiative legislative sau întrebări și interpelări în acest an.

 

Rovana Plumb doarme-n scaun

 

Nici social-democrata Rovana Plumb nu s-a spetit muncind în recent încheiata sesiune Parlamentară . Site-ul ne aratăcă în 2007, ea luat o singurădatăcuvântul în plen, vorbindu-le colegilor din Cameră, în luna februarie a acestui an, despre „Anul european al egalității de șanse pentru toți”. În sesiunea care s-a terminat, deputatul PSD nu a avut nici inițiative legislative, considerând, probabil, că cele trei, propuse în 2006, (singurele, de altfel) sunt suficiente.  Cât despre întrebări și interpelări, ea a depus una singurăcu titlul: „Astăzi diferența salarialăîntre bărbați și femei este în medie de 15% la nivelul Uniunii Europene”.

 

Puțin mai muncitor

 

Activitatea deputatului PLD, Petre Ungureanu, a fost în sesiunea ce s-a încheiat, ceva mai laborioasă. El a luat de 7 ori cuvântul în plen și, dintre temele de discuție cele mai importante propuse de parlamentar, amintim: „Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativăpentru elaborarea actelor normative, republicată”, „Reexaminarea dispozițiilor art.II alin.(1) și (3) din Legea 249/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.61/18 ianuarie 2007, Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind aprobarea Statului de funcții al Serviciilor Camerei Deputaților pe anul 2007” și „Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului”. Alesul a avut și cinci inițiative legislative, dintre care, două au fost respinse definitiv, iar una singurăa ajuns, deja, la Senat. Este vorba de propunerea legislativăpentru modificarea articolului 4 al Legii 90/2003 privind vânzarea spațiilor aflate în proprietatea statului sau a unităților administrativ teritoriale, destinate sediilor partidelor politice.

 

Vlădoiu, ceva mai preocupat de problemele din județ

 

Aurel Vlădoiu (PSD) este unul dintre parlamentarii vâlceni prolifici. El a făcut nu mai puțin de 13 declarații politice, pe teme de interes general. Dintre cele mai semnificative, menționăm: „Bulina roșie de pe sănătatea României”, „Astăzi nu sunt primiți la grădinițădar, dacă au răbdare, mâine vor fi miniștri”, „Nimeni nu e mai presus de lege!” sau „2007, un an al cutremurelor și răscoalelor”.  În plus, pesedistul a avut și două inițiative legislative: Propunere legislativăpentru modificarea și completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război (republicată) – aflatăla comisii – și Propunerea legislativăpentru modificarea și completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, ajunsăla Senat. În sesiunea care a trecut, Aurel Vlădoiu a avut 18 inițiative legislative, care în marea lor majoritate fac referire la problemele reale cu care se confruntă diferite localități din Vâlcea.

 

Deputatul „Gură-mare”

 

De când a câștigat mandatul de deputat, Dumitru Dragomir (PRM), nu a făcut dovada că merităîncrederea electoratului vâlcean. În afarăde a intra în conflict cu toți colegii săi, Dragomir sau „Corleone” – așa cum l-a poreclit presa – stălamentabil la capitolul activitate Parlamentară . În 2007, a avut o singurădeclarație politică și vreo două propuneri legislative, amândouă axate pe construirea de biserici prin te miri ce zone ale României.

 

Frâncu se chinuiește sărăstoarne topurile

 

În sesiunea Parlamentară care s-a încheiat la sfârșitul lunii iunie a acestui an, deputatul liberal, Emilian Frâncu, s-a întrecut pe sine însuși. A avut peste 50 de declarații politice, 15 inițiative legislative și 180 de întrebări și interpelări. Frâncu se mândrește că , la acest  moment, se aflăpe primele locuri ale topului celor mai activi parlamentari români.

 

Mihail Popescu a stat degeaba un an întreg

 

Nici senatorii vâlceni nu se pot lăuda că au muncit pentru binele națiunii. Site-ul Senatului României (www.senat.ro) ne aratăcă , de exemplu, senatorul PSD, Mihail Popescu, nu a avut declarații politice, întrebări sau interpelări  în intervalul 1 februarie 2005  – 30 iunie 2007. Așadar, în sesiunea care s-a încheiat activitatea senatorului PSD a fost inexistentă.

 

Dumitrescu nu vrea săia cuvântul în plen

 

Nu același lucru se poate spune, însă , și despre senatorul PRM, Viorel Dumitrescu, care în perioada februarie – iunie 2007, a avut 27 de interpelări și întrebări adresate  Guvernului României și doar o singurădeclarație politică pe tot parcursul sesiunii parlamentare.

 

Jurcan reloaded

 

Ceva mai activ decât în celelalte sesiuni, senatorul PD, Dorel Jurcan, a avut, în prima sesiune a anului 2007, două declarații politice și trei întrebări și interpelări adresate Guvernului României.