Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

NEICA CILEA

              Valer Tudor, consilier local Rm. Vâlcea: „Chiar dacă v-am lăsat impresia că eu n-am citit contractul, să știți că l-am citit foarte atent. Nu stau aicea doar ca să dau din mână așa, ca un pește.”

 

             Comentarii:

 

  1. Rezon. Chiar dacă avem uneori impresia că afară-i soare, trebuie să știm că , de fapt, ninge viscolit, șuieră crivățul și urlă lupii. Sau viceversa, mă rog… Mie-mi spui?

 

  1. Pește, zici? Cum naiba o fi să ridice mâna un Trachurus-trachurus (adică un stavrid), un Clupea-harengus (un hering), un Scomber-scombrus (un macrou), sau o biată Engraulis-encrasicholus (hamsie), când toate aceste vietăți nu au „mânuri”, ci doar… aripioare-înotătoare?! Plutim în Kafka, tovarăși.

 

  1. Și totuși, gândul ăsta nu ne dă pace. Chiar așa: de unde până unde ideea că domnul consilier nu a citit contractul din scoarță-n scoarță și din doască -n doască ?! Iar dacă l-a citit, de ce naiba-și pune dumnealui palma-n creștet?