Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ne-am întors la Nea Nicu

Nicolae Văcăroiu este președintele interimar al României. Curtea Constituționalăa oficializat suspendarea lui Traian Băsescu din funcția de șef al statului și i-a pus președintelui Senatului în mână, pentru 30 de zile, aproape toate prerogativele unui președinte plin. Văcă roiu nu va putea adresa mesaje Parlamentului, nu poate dizolva Parlamentul și nici nu poate organiza referendum. Transferul temporar de putere s-a făcut, deja, la Palatul Cotroceni, unde președintele suspendat l-a pus în temăpe interimar în legăturăcu acțiunile aflate în derulare în cadrul Administrației Prezidențiale. Cunoscut drept unul dintre apropiații lui Ion Iliescu, Văcă roiu a promis că va fi un președinte interimar activ. Îl are ca model pe Iliescu. Traian Băsescu va putea rămâne în reședința oficială”Lac 3″ chiar și dacă este suspendat. Va beneficia de același nivel de protecție din partea SPP. Totodată, va primi în continuare indemnizația de șef al statului și-și va păstra și liniile telefonice speciale la reședința oficială. Singurul drept care i se ia e cel de a conduce țara. Rămâne președinte în acte – cu mențiunea „suspendat”, dar fărăprerogative în realitate. Președintele interimar exercitătoate atribuțiile titularului – mai puțin convocarea alegerilor anticipate, a unui referendum și a mesajelor că tre națiune.