Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Moralistul care face pe el de frică

Trebuie sărecunosc și eu că în presa vâlceană s-a instalat o dihonie ce cu greu mai poate fi stopată. Unii dintre ziariști sunt atât de hotărâți săfacă rău, săarunce cu noroi și săjignească pe orișicine, încât, de multe ori, uităcă acei pe care-i bălăcă resc le-au fost colegi, au stat la aceeași masăși împreunăau fost de aceeași parte a baricadei. Tot la fel, se pare că unii sunt amnezici și, în loc săcritice Puterea, au început săo facă cu colegii lor din presă . Așa-i, când ești în panăde subiecte și nu ai cu ce te afirma. Atunci o ții „langa-balanga” atacându-l pe primarul Gutău, încât și puținii cititori ce-i ai s-au plictisit. În această situație se aflăSilviu Popescu, patronul unui cotidian local care-și zice că este „național”, pe când el nici în județ nu este cunoscut. Despre el scriu și despre cum înțelege săfacă presă . De curând, în unul dintre ziarele pe care le conduce au fost atacați doi colegi de breaslă, Sebastian Cîrciu și Gabi Bercea, pentru că , auzi, culmea tupeului, ei scriu favorabil despre acțiunile Primăriei Râmnicului și ale lui Mircea Gutău. Ca și când primarul și administrația Primăriei ar face numai lucruri rele.

M-am enervat teribil când am citit ce a scris, deunăzi, despre cei doi colegi ai noștri. Numai neadevăruri și invective impertinente. Individul care se crede ziarist demn, luptăpentru supraviețuirea publicațiilor lui. În disperare. Aruncă cu noroi în oameni care chiar își fac datoria Față de cititori, precum Cîrciu și Bercea. Nu cu argumente solide și logice, ci pentru că felul lui profesional de a fi, este urmare urii profunde pe care i-o poartăprimarului Gutău, omului care, cândva, i-a făcut numai bine, atât lui, cât și familiei ce nu o mai are. Popescu nu are nici un motiv săfie atât de înverșunat, chiar dacă firma lui se aflăîntr-un mare impas financiar. Se spune că nu are cu ce să-și plătească salariații, leasing-urile și, în general, facturile. Având o redacție mediocră, cu jurnaliști pe care-i plătește prost și care scriu exact de cât îi plătește, Popescu se agațăcu disperare de orice om politic dispus să-i mai arunce câțiva arginți pentru supraviețuire. Amenințându-l pe primar, prin critici ireale, doar-doar îl va băga în seamăcu miros de euroi.

Numai că vremea pomenilor se apropie de sfârșit. După cum am observat, cei pe care-i proslăvește astăzi, sunt, surprinzător sau nu, taman dușmanii politici ai primarului Gutău, aceia care-i poartăsâmbetele și nu se împacă cu ideea că s-a făcut dreptate în cazul său. Ce-i mai rămâne de făcut lui Silviu Popescu, având în vedere că a reușit în puținul timp de când și-a înființat ziarul să-l și compromităși săse compromităși el, definitiv?

De pe poziția mea de om de presă cu mai puținăexperiență, dar cu demnitate și educație, nu pot săînțeleg cum de a decă zut atât de mult unul dintre primii ziariști locali post-decembriști, cu nume în presă și rezultate notabile în profesie. Îmi amintesc de Silviu Popescu, în două ipostaze, în care s-a arătat a fi lipsit de onorabilitate, demnitate și curaj. Cazurile m-au scârbit profund. N-am vrut săle spun cuiva, până acum, dar dacă tot se crede el lupul moralist al presei vâlcene, atunci hai săvedem cum stau lucrurile cu „lupul”. În urmăcu 8 – 9 ani, am participat la un seminar organizat de Freedom House, la Brașov. Acolo, m-am întâlnit și cu Silviu Popescu, pe vremea aceea, fiind unul dintre patronii „Curierului de Vâlcea”, ziar unde lucra și se afirma cel pe care-l critică astăzi, Sebastian Cârciu. La terminarea acțiunii, mi-a propus să-l însoțesc, mai ales că venise cu mașina și spunea că se plictisește singur la drum. Am acceptat, pentru că nu prea măîncânta ideea să măîntorc cu trenul și speram săam ce învăța de la „domnul patron”. Drumul spre Vâlcea a fost obositor, vremea se înrăutățise, ploua mărunt, iar vizibilitatea era redusă. La un moment dat, ajunși pe Valea Oltului, am observat o mașinăoprităși câțiva oameni cu mâinile duse la cap. Se consumase un accident stupid, cu răniți. Victimele aveau nevoie de ajutor. L-am rugat săoprească , săajutăm oamenii, săsunăm la Ambulanțăsau… cumva, săle fim de ajutor. Nu a scos niciun cuvânt și în loc săoprească , a accelerat motorul, disperat. Intrase în panică . Doar când am ajuns în centrul că limăneștiului a oprit. Ceea a urmat, m-a oripilat. Marele ziarist Silviu Popescu s-a dat jos din mașinăși mi-a spus TEXTUAL: „Măduc să măp.ș”. Stupefacția a fost totală. Vorbise lașul din el. Am realizat că lupul moralist care se dă, astăzi, bărbat și curajos, în fața opiniei publice, făcea pe el de frică . Din acel moment, respectul meu pentru jurnalistul și omul Silviu Popescu a dispărut.

Faptul că individul nu are absolut deloc caracter și este negru la suflet, mi-a mai fost întărit de o altăîntâmplare. Când procesul lui Mircea Gutău se judeca la Vâlcea, iar primarul se afla într-o situație grea pentru existența lui, cel mai mare acuzator al primarului era Silviu Popescu. În ziarul ce-l conduce, înfiera cu mânie proletară, mai ceva decât procurorii staliniști, presupusele și inexistentele fapte ale primarului nefericit. După un termen din procesul ce a bulversat Râmnicul și nu numai, atunci când judecă torul a decis ca primarul săfie judecat în stare de libertate, m-am întâlnit cu el, în Față la BCR. Măbucuram pentru succesul primarului. Ca scos din minți, Popescu a început sățipe la mine, amenințând că o săvedem noi ce o săpățim dacă îi mai luăm apărarea lui Mircea Gutău. Timpul a demonstrat că am avut dreptate noi și nu el!

N-am înțeles nici atunci și cred că nu o săpot săînțeleg niciodatăcum poate omul ăsta săfie atât de înverșunat împotriva cuiva care l-a ajutat. Când s-a întors ca un looser și cu coada între picioare din America, fără un ban în buzunar, știți la cine a apelat „curajosul” Popescu? La Mircea Gutău. Primarul i-a dat bani, ca locuiască la hotelul Maria, din Rm.Vâlcea, timp de mai bine de o lună de zile. Tot primarul a fost cel care i-a dat bani (și nu puțini) ca să-și deschidăziarul pe care l-a băgat, deja, în faliment. Iar acum vedem cu toții, zi de zi, cum îl răsplătește pe binefăcă torul lui, pentru prietenia și omenia pe care i-a arătat-o. Îl vrea După gratii. Cum ar fi săfie invers? Numai că nu mor caii când vor câinii și, Sebastian Cîrciu, Gabi Bercea, noi și ceilalți ziariști adevărați ai Râmnicului, vom fi prezenți lângă toți cei care iubesc România, județul, capitala acestuia, destoinicii noștri conducă tori și lângă oamenii adevărați ai contemporaneității. Detractorii au viațăscurtăși lada istoriei cuprinzătoare.