Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

‘Mircia Gutau este primar pana-n 2008’

         ” Prefectul Anuța Handolescu clarifică : ” „partidele politice pot să-și ia gândul de la alegeri și sănu mai intoxice presa cu informații greșite. Se pare că toți au probleme cu citirea legilor, chiar și Primăria Râmnicului”, a afirmat prefectul de Vâlcea

 

           În cadrul conferinței de presa, ce a avut loc miercuri 11 octombrie a.c., prefectul de Vâlcea, Anuța Handolescu,  a clarificat situația edilului șef al Râmnicului, Mircia Gutău. Aceasta a ținut sădezmintătoate zvonurile care circulăde circa două luni de zile potrivit că rora mandatul de primar al lui Mircia Gutău expirăDupă șase luni de detenție. „Un primar, chiar dacă este arestat preventiv încă de la începutul mandatului, este suspendat de drept și nu acționeazăprevederea aceea cu șase luni de zile. Arestarea preventivăîntr-adevăr suspendămandatul, însă acesta nu are durată. Aici nu funcționeazădecât o condiție pentru ca primarul să-și piardăfuncția și anume condamnarea sa printr-o decizie definitivă. Așadar, Mircia Gutău este primar până în anul 2008, atunci când se vor organiza alegeri de drept, doar dacă nu este condamnat. Eu spun că nu existănici un risc de alegeri. Iar, o altăprevedere spune că înainte cu șase luni de alegerile de drept nu se mai organizeazăalegeri anticipate. Deci, partidele politice pot să-și ia gândul de la alegeri și sănu mai intoxice presa cu informații greșite. Se pare că toți au probleme cu citirea legilor, chiar și Primăria Râmnicului”  a afirmat prefectul de Vâlcea Anuța Handolescu.

Claudia Stanciu