Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Mircea Gutau si Nicolae Dicu au fost suspendati din functii

Constantin Monceanu a preluat, oficial, atribuțiile primarului  conform legislației în vigoare, Ordinele de suspendare vor fi comunicate fiecă rui edil în parte, Primăriei Râmnicului, Consiliului Local și Ministerului Administrației și Internelor

     Anuța Handolescu, prefectul județului Vâlcea a emis zilele trecute, ordinele privind constatarea suspendării de drept a mandatelor primarului Râmnicului Mircea Gutău și vicelui Nicolae  Dicu. „Având în vedere comunică rile Direcției Naționale Anticorupție Secția de combatere a corupției din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care se face cunoscut că domnul Dicu Nicolae, viceprimarul municipiului Rm.Vâlcea , a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07.07.2006 și domnul Gutău Mircia, primarul municipiului, a fost arestat preventiv pe o perioadă de 29 de zile, începând cu 11.07.2006, prefectul județului Vâlcea a emis, conform prevederilor legale, ordinele privitoare la constatarea suspendării de drept a mandatelor celor doi edili” se arată în comunicatul de presă, remis de Prefectura Vâlcea. 

     Reamintim că edilii Gutău și Dicu au fost arestați preventiv, pentru o perioadă de 29 de zile.Asupra celor doi planează suspiciunea de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită. Constatarea de drept a suspendării mandatului de viceprimar al lui Nicolae Dicu s-a făcut prin Ordinul numărul 327/13.07.2006, începând cu data de 7 iulie 2006, ca urmare a arestării preventive. Mircea Gutău, primarul municipiului Rm. Vâlcea a fost suspendat și el din funcție prin  Ordinul numărul 328/13.07.2006, începând cu data de 11 iulie 2006.

Alineatul 2 al articolului 77, din Legea Administrației Publice Locale prevede că : Mandatul primarului se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de că tre parchet sau de instanța de judecată, După caz, prefectului care, prin ordin, constată suspendarea mandatului”. Marți, 11 iulie a.c., vicele Constantin Monceanu a preluat, atribuțiile ce-i reveneau primarului Mircea Gutău, având obligația legală să le îndeplinească , până la încetarea măsurii de arestare preventivă, luată în cazul primarului Râmnicului. Conform legislației în vigoare, Ordinele vor fi comunicate fiecă rui edil în parte, Primăriei Râmnicului, Consiliului Local și Ministerului Administrației și Internelor.  Potrivit alineatului 1, articolul 78, din aceiași lege Consiliul local va alege din rândul membrilor săi viceprimarul, respectiv viceprimarii, cu votul secret al majorității consilierilor în funcție. Durata mandatului viceprimarului este egală cu cea a mandatului consiliului local”.