Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Mircea Gutău a prezentat raportul

„Fără lipsă de modestie pot spune că am avut multe realizări în acest an de mandat. Mi-am îndeplinit toate promisiunile și cred că nu i-am dezamăgit pe râmniceni” – a spus Mircea Gutău la începutul prezentării

 

Joi, 28 iunie a.c., într-o salăarhiplină , primarul Râmnicului, Mircea Gutău, și-a prezentat raportul de activitate în cel de-al treilea an de mandat. Evenimentul a avut loc la Sala Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Rm. Vâlcea, iar printre sutele de râmniceni prezenți, au mai fost invitați și prefectul Anuța Handolescu, episcopul Râmnicului – PS Gherasim, comisarul Ion Preda – șeful Poliției municipale, Gheorghe Gogârnoiu – directorul general al Finanțelor Publice Vâlcea, consilierul județean Samoil Vâlcu etc. Surprinzător în salăs-au aflat foarte puțini consilieri municipali, majoritatea celor prezenți fiind ai PD. Singurul ales local liberal care a onorat invitația primarului de a asista la eveniment a fost Ion Florescu.

„Nu i-am dezamăgit pe râmniceni”

Așadar, timp de mai bine de o oră, edilul-șef Mircea Gutău a prezentat principalele realizări din acest an de mandat, precum și cele mai importante investiții ce vor fi demarate în ultimul său an de mandat. „Fărălipsăde modestie pot spune că am avut multe realizări în acest an de mandat. Mi-am îndeplinit toate promisiunile și cred că nu i-am dezamăgit pe râmniceni” – a spus Mircea Gutău la începutul prezentării. Astfel, rând pe rând primarul a trecut în revistătoate investițiile, de la lărgirea și modernizarea pasajului Dacia, construirea mai multor săli de sport pentru elevi și a unor cluburi moderne pentru pensionari, modernizarea târgului din Goranu, investițiile de la stadionul municipal, până la investițiile la rețelele de apă din municipiu.

Aplaudat la scenădeschisă

În cea de-a doua parte a manifestării, primarul Mircea Gutău i-a invitat pe râmniceni săia cuvântul. Câțiva, mai îndrăzneți, i-au solicitat primarului sămai asfalteze câteva străzi sau sămai facă parcări . La un moment dat, un bărbat a ținut neapărat să-i recite edilului-șef o poezie, „în semn de mulțumire pentru tot ce a făcut în acest oraș”. Angajații primăriei, prezenți și ei în sală, au vrut să-i transmităfelicitări șefului lor. „Vreau săspun un mare secret din cadrul primăriei Rm. Vâlcea. Supărarea lui Mircea Gutău nu ține decât 60 de secunde, așa că atunci când se supărăsăîl evitați un minut. Știți ce mi-aș dori? Săîmi construiască și mie o primărie în Colonie Nuci ca săfiu contracandidatul lui Ion Nicolae, săvadăcă nici acolo nu are șanse” – a spus consilierul primarului pe probleme de rromi, Ion Badea. Într-un final, primarul Mircea Gutău a coborât de pe scenăîn aplauzele întregii săli, însă nu înainte de a le mulțumi și de a-i invita la inaugurarea oficialăa ștrandului din Ostroveni.