Acasă Arhiva MICUL EINSTEIN

MICUL EINSTEIN

La numai 8 ani, o adevărată”enciclopedie umană”

Dragoș Ispir locuiește în Rm. Vâlcea și are numai 8 ani. A fost diagnosticat, cu mai mulți ani în urmă, de autism ” cu toate acestea, are o inteligențămult peste medie, poate și din cauza faptului că , asemenea lui Einstein, suferăde sindromul Asperger – o formă specialăde autism care nu afecteazăintelectul, ba din contră. Îl dezvoltăpeste măsură” el a reușit să-i uluiască pe toți cei pe care i-a cunoscut ” știe, pe de rost, toate capitalele lumii și cunoaște, la perfecție, geografia României ” face, mintal, calcule matematice complicate și poate săspună, cu exactitate și foarte rapid, în ce zi va că dea o datădin calendar

 

Autismul este o anomalie de dezvoltare neuropsihologică care  afectează,  în primul rând, funcțiile comunică rii și relaționării copilului cu mediul înconjurător. De obicei, autiștii sunt extrem de introvertiți. Copilul autist se joacă singur, se izoleazăși trăiește într-o lume a lui, de neînțeles. Maladia este de origine biochimică și se asociazăcu o problemăgenetică . În general, autismul debuteazăînainte de 1 an și jumătate. Acești copii relaționeazădiferit și greu cu cei din jur și au mari dificultăți de comunicare. Uneori, capătămișcă ri repetate ale corpului, au tendința sărepete ceea ce aud în jur, iar schimbările le produc o foarte mare neliniște. Unii dintre ei, sunt adevărate genii. Ei pot rezolva uimitor calcule pe care doar calculatoarele le pot face și au abilități de-a dreptul fascinante: nu uitănimic din ce au învățat și sunt avizi de informație. însă , cu toata genialitatea lor neînțeleasă, autiștii au, de multe ori, gesturi necontrolate și sunt porecliți cu răutate „savanți idioți”. Asta pentru că din cauza bolii de care suferăsunt incapabili de reacții normale. Ei trăiesc într-un „univers paralel” cu al nostru.

 

Abilități senzaționale

 

Mulți dintre autiști au fost chiar genii. Thomas Jefferson și Albert Einstein sunt doar două dintre personalitățile despre care se știe, cu certitudine, că au avut psihopatie autistă. Albert Einstein a avut sindromul Asperger, adică era un autist extraordinar de inteligent. Nu putea fi fericit decât în lumea calculelor, a cifrelor, într-un cuvânt, a matematicii. O anecdotăsusține că părintele teoriei relativității a perceput o trăsura neagrăcu coviltir ca fiind tabla sa și a început săaștearnăpe ea formule matematice. Trăsura a plecat brusc, iar marele matematician s-a speriat, neînțelegând cum de tabla s-a pus în mișcare.

Dragoș Ispir locuiește în Rm. Vâlcea și are numai 8 ani. A fost diagnosticat, cu mai mulți ani în urmă, ca fiind autist. Cu toate acestea, are o inteligențămult peste medie, poate și din cauza faptului că , asemenea lui Einstein, suferăde sindromul Asperger – o formă specialăde autism care nu afecteazăintelectul, ba din contră. Îl dezvoltăpeste măsură.

Dragoș a reușit să-i uluiască pe toți cei pe care i-a cunoscut. Știe, pe de rost, toate capitalele lumii și cunoaște, la perfecție, geografia României. Face, mintal, calcule matematice complicate și poate săspună, cu exactitate și foarte rapid, în ce zi va că dea o datădin calendar. E o adevăratăenciclopedie umană. 

 

Ironia sorții

 

Dragoș este înfiat. El a fost părăsit de mama sa naturală, la Maternitate, la numai 10 zile de la naștere. Cea care i-a dat viață, o puștoaică de numai 14 ani, nici nu a mai vrut săaudăde el, poate și pentru că avea o situație materialăprecară. Cristina Ispir, mama adoptivăa lui Dragoș, ne-a povestit că l-a plăcut din prima clipădin care l-a văzut. Din primele momente, susține ea, micuțul avea alura unui copil deosebit. Deși avea posibilitatea de a alege între mai mulți nou-născuți, femeia spune că din momentul în care l-a văzut pe Dragoș, nu a putut să-și mai ia gândul de la el. Și, în cele din urmă, pe el l-a ales. Nu regretăniciun moment alegerea făcutăși ne-a mărturisit că îl iubește mai mult decât viața însă și.  

Ironia sorții face ca mama lui Dragoș săfie pasionatăde autism. A citit zeci de că rți și a văzut o mulțime de filme despre persoanele afectate de această boală, cu mult înainte de a-l adopta pe „micul Einstein”. Chiar și în școală, a făcut zeci de referate legate de simptomele acestei boli. „E un paradox. până la urmăexistăun destin. Așa a fost săfie. Dar nu-mi pare rău. Dacă ar fi săo iau de la capăt, săpot înfia un alt copil, tot pe Dragoș l-aș adopta. Este un copil cu totul special” – ne-a mărturisit ea.

 

Primele semne ale bolii

 

până la 3 săptămâni, Dragoș a reacționat ca orice copil normal. Cristina susține că la această vârstăa început să-și punăprimele semne de întrebare. „Aveam în camera lui un tablou foarte colorat. De fiecare datăcând măducem la el, avea privirea fixatăla pictura de pe perete. Nimic anormal pentru un băiețel de vârsta lui. Doar că în orice unghi l-aș fi mutat pe Dragoș, el urmărea tabloul cu privirea. Ori, un copil la doar câteva săptămâni, nu are abilitatea asta” – ne-a mai spus femeia. La doar 6 luni, mărturisește Cristina, Dragoș știa săținăo revistăîn poziția normalăde citit. A fost cel de-al doilea lucru care a pus-o pe gânduri și, spune ea, primul semn concret de autism. „Se întâmpla pe la 6 luni. Am imaginea asta vie în minte. În țarcul în care stătea, mi-a că zut o revistă. Foarte curios, a luat-o și a întors-o cu fața în sus, de parcă ar fi vrut s-o citească . Apoi, cu foarte multăgrijă, a răsfoit-o de parcă ar fi făcut lucrul acesta de-o viață” – ne-a declarat mama lui Dragoș. Odatăcu trecerea timpului, au început săaparăși simptomele ce se manifestăîn cazul bolnavilor de autism. Mai exact, stereotipiile.  În parc, Dragoș nu s-a jucat niciodatăca un copil normal. Îi plăcea săfacă , minute-n șir, curse de la un copac la altul sau săînvârtăcu orele obiecte perfect rotunde. „Când avea vreo doi ani, l-am dus la doctor ca să măconving dacă este într-adevăr vorba de autism. Neuropsihiatrii mi-au confirmat diagnosticul la care măgândeam și eu” – declarămama genialului copil.   

Copiii bolnavi de autism merg întotdeauna pe vârfuri. Este unul dintre primele semne, vizibile, care spun despre un om că are această boală. Existăși o explicație pentru acest lucru. „Autiștii au mari probleme de relaționare cu mediul exterior. De multe ori, le este frică sătrăiască în lumea reală. Pășesc pe vârfuri pentru că ei simt că , altfel, pot pierde controlul asupra solului pe care pășesc. Este vorba, mai exact, de nesiguranță” – zice Cristina.

 

Fascinat de că rți și geografie

  

Micul Einstein a început săvorbească la 5 ani. Cu un an mai târziu decât Lucian Blaga. Pe Dragoș nu l-au atras niciodatăjucă riile și nici nu și-a făcut prieteni în rândul copiilor de vârsta lui. Poate și pentru că , pe undeva, conștientizeazăcă el este cu totul special. În schimb, este fascinat de că rți. Îi place săscoatătoate că rțile din bibliotecă și săle răsfoiască . La doar cinci ani știa săcitească și învățase la perfecție tabla înmulțirii. Mama lui susține că i-a trebuit doar o jumătate de orăsăo memoreze. „Am rămas înmărmurităcând a venit la mine și a zis că are ceva să-mi spună. M-a rugat să-l întreb cât fac 5 ori 5. După ce am făcut acest lucru, a răspuns cu exactitate. L-am întrebat mai multe înmulțiri și a spus rezultatul fără greș”– povestește ea. Dragoș este un copil normal din punct de vedere fizic. Mănâncă singur, se îmbracă , merge la toaletă. Din punct de vedere psihic, este, însă , cu mult, foarte mult, peste un copil de vârsta lui. De câteva luni, părinții l-au înscris la Grădinița din Nord, la un program special pentru autiști. Educatorii de aici sunt absolut fascinați de intelectul lui. Mai nou, îi place la nebunie săscrie vecinii cifrelor de ordinul miilor. Atunci când se vorbește de Dragoș, primul cuvânt care-și vine pe bune este „senzațional”. Niciunul din psihologii care au lucrat cu băiatul nu-și explică cum reușește săfacă calcule matematice pe care doar computerul le poate face cu atâta repeziciune și cum a putut sămemoreze toate capitalele lumii. Are o pasiune nemaivăzutăpentru cifre. A învățat chiar și prefixele telefonice ale județelor din România, pe care ți le spune într-o suflare.  „Dacă îl întrebi în ce zi va că dea, de exemplu 31 decembrie 2007, îți răspunde, fără săgreșească , în câteva secunde” – a mai adăugat mama micuțului.  Și asta nu e tot.  Dragoș știe în ce zi a fost 24 ianuarie 2006 sau în ce zi va fi 17 octombrie 2008. Deși este un copil ca toți ceilalți, mama lui spune că a întâmpinat foarte multe dificultăți în a-l înscrie la o școalănormală. „Toți directorii devin reticenți atunci când aud că este vorba de un copil autist. Le-am explicat că el este cu totul special, dar nici nu vor săaudă. Nu e corect. Și el trebuie săaibășansa săînvețe la o școalăde acest tip, săse integreze în societate. Nu înțeleg de ce i se refuzăacest drept” – ne-a spus supărată, Cristina.

 

Copilul-minune

 

Discuția despre Dragoș cu mama sa, am purtat-o în absența micuțului. Era la cursuri și ne-a rugat săo însoțim la grădiniță, ca să-l cunoaștem. Întâlnirea cu micul geniu a fost de-a dreptul tulburătoare. Băiatul are cei mai adânci ochi pe care i-am văzut la un copil de vârsta lui. Sunt de-un negru perfect și ți se pare că nu privește lucrurile, ci prin ele. Este înalt, bine făcut, zâmbește neobișnuit de mult pentru un autist și este extraordinar de respectuos. Și foarte afectiv. Nimic nu-i trădeazăboala, în afara mersului pe vârfuri specific și a comunică rii greoaie cu partenerul de discuție. Pentru a ne face dovada că tot ce ne-a povestit despre el are un solid suport în realitate, Cristina l-a întrebat câteva capitale ale lunii. Le-a spus pe toate, pe nerăsuflate. „Unde e Helsinki?” – l-am întrebat. A răsucit globul pământesc cu mult interes și l-a oprit exact la Finlanda. „Uite-o, aici e” – a răspuns el cu un zâmbet de satisfacție. „Mama, i-a spune tu unde este comuna Bobâlna?”. Cristina așteaptăun răspuns. La fel și noi. Nerăbdători. „În județul Cluj”  – zice, firesc, Dragoș. A urmat, apoi, cea de-a doua demonstrație legatăde zilele în care vor fi câteva date din acest an. Cristina îi cere săspunăcând va fi 31 decembrie 2007. „Luni” – răspunde el, fără ezitare. Ne-am uitat, roși de curiozitate, în calendar. Nu se înșelase. Am rămas muți de uimire. „Zilele trecute, ne-a făcut harta României din că rți de joc. Fiecare carte, reprezenta un județ al țării, apoi a spus poziționarea geografică „ – a conchis Cristina. De câteva zile, Dragoș citește de zor „Mănăstirea din Parma” de Stendhal. Spune că l-a emoționat profund, iar de când a murit Patriarhul României, a început săcitească și Biblia. „Îmi pare rău că nu am ajuns și eu la înmormântarea Înalt Prea Sfințitului. Mi-ar fi plăcut” – zice el cu amărăciune în glas.  

 

Poliglot, la numai 8 ani

 

Pe lângăpasiunea pentru cifre, literaturăși geografie, Dragoș are una aparte și pentru calculatoare. Știa săse descurce în toate programele unui computer de la vârsta de doi ani și tasteazăcu o repeziciune uimitoare. Mai mult, el reușește sănumere, dintr-o privire, câte că rți sunt într-o bibliotecă . La numai 7 ani, a găsit, în bucă tărie, pe jos, o cutie cu scobitoare. „Mama, aici sunt 43 de scobitori” – i-a spus el mamei sale. Curioasă, Cristina le-a numărat. Atâtea erau. Ea povestește că a știut numărul lor exact fără săle scoatădin recipientul în care erau. De curând, și-a exprimat o nouădorință. Vrea un dicționar cu zece limbi – printre care araba, japoneza, chineza și  greaca – pentru că , din câte se pare, a dezvoltat o apetențăextraordinarăpentru aceste limbi străine.  A învățat foarte bine engleza și maghiara de unul singur.

 

Un „Rainman” autohton

 

Cristina, mama lui Dragoș, ne-a spus că a văzut filmul „Rainman” de vreo 12 ori. Își regăsește, de fiecare dată, copilul în acest personaj. „Rainman” a avut ca subiect viața unui geniu autist. Personajul principal, Raymond Babbitt, a fost interpretat de Dustin Hoffman. Putea săfacă incredibile calcule matematice în minte, cu o vitezăieșitădin comun. Fratele său, Charlie (Tom Cruise), se folosea de capacitățile lui pentru a câștiga averi în cazinouri. Consultantul științific al filmului a fost psihiatrul Bernard Rimland, care are un fiu autist. Filmul este cât se poate de real, cunoscutăfiind pasiunea autiștilor pentru cifre. Un caz celebru îl reprezintăenglezul Jedediah Buxton, poreclit și „calculatorul-minune”. Acesta a trăit între anii 1707 și 1772, nu știa săscrie și săcitească , în schimb era capabil săfacă , în minte, calcule cu numere mari. Cercetătorii de la Royal Society l-au dus la teatru pentru a-i observa reacțiile. N-a fost impresionat de subiectul piesei. A precizat, însă , numărul exact de cuvinte pronunțate de fiecare actor și numărul de pași. Pătratul unui număr de 39 de cifre l-a calculat, în minte, într-o singurăzi. Rezultatul avea 78 de cifre.

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.