Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Meciul ‘Revansa’ dintre Sora si Zmarandescu s-a încheiat indecis

            ” După momente de panică ” în cea de-a treia repriză a început haosul. După numai un minut, Ciprian Sora și-a trimis adversarul la podea După un upercut de dreapta. că tălin Zmărăndescu nu s-a mai putut ridica, medicii și asistenții năvălind în ring pentru a-i acorda primul ajutor. După câteva minute de panică , Zmărăndescu și-a revenit și a început să reproșeze arbitrilor că nu au oprit meciul la timp. El a reclamat că Sora l-a lovit După ce arbitrul din ring a strigat „Stop!” și de aceea el a lăsat garda jos

 

            Sâmbătă seara, la Sala Sporturilor din Rm. Vâlcea, cei mai buni luptători români din K1 s-au întâlnit în ring, în fața a peste 3.000 de spectatori. Cel mai așteptat meci a fost cel al „Revanșei”, dintre Ciprian Sora și că tălin Zmărăndescu. În martie, tot la Rm. Vâlcea, Sora îl bătea pe Zmărăndescu într-unul din cele mai tari meciuri ce au avut loc până acum. Gala de sâmbătă seara a fost destul de săracă în ceea ce privește prezența VIP-urilor bucureștene, însă i-am putut vedea pe Radu Pietreanu de la Vacanța Mare, care este nelipsit de la astfel de evenimente și binecunoscutul Fizz. Nici VIP-urile locale nu s-au înghesuit la eveniment, în sală i-am observat doar pe primarul Râmnicului – Mircea Gutău, care a venit împreună cu fiul său și a stat în tribune, precum și pe cei doi viceprimari Mihai Botea și Constantin Monceanu.

            Lupte spectaculoase 

            Primul meci i-a avut ca protagoniști pe Ionuț Atodiresei, zis și Pitbull-ul, și pe belgianul Abdusamend Deliadu. Românul a dovedit încă o dată că porecla de Pitbull nu i-a fost pusă întâmplător, el „hărțuindu-și” adversarul cu lovituri precise pe toată durata partidei. După trei reprize a câte două minute fiecare, arbitrii l-au declarat câștigă tor pe Ionuț Atodiresei. O întâlnire în ring spectaculoasă a fost aceea dintre Nicu Dască lu și Mohamed Codad (Franța). Nicu Dască lu l-a avut ca antrenor pe Ionuț Iftimoaie care i-a dat instrucțiuni pe toată durata celor trei reprize. Românul, susținut frenetic de spectatori, și-a trimis de mai multe ori adversarul la podea, aplicându-i lovituri puternice la coapsa piciorului stâng. În repriza a doua, Mohamed Codad nu a mai rezistat și s-a declarat învins, Dască lu câștigând lupta prin knock-out tehnic. În meciul trei al galei s-au întâlnit vâlceanul Mihai Golescu și că tălin Moroșan. Acesta din urmă a fost la primul meci în K1. Meciul a fost unul aprig, fiind necesară o repriză suplimentară pentru ca arbitrii să poată desemna un câștigă tor. În cele din urmă, că tălin Moroșan a dovedit că este mult mai bine pregătit, arbitrii desemnându-l câștigă tor.

 

            Zmărăndescu, la un pas de moarte

            Cel mai așteptat meci al serii a început în jurul orei 23.30. că tălin Zmărăndescu a așteptat opt luni de zile să-și ia revanșa în fața lui Ciprian Sora. Numai că , nici de data aceasta nu a reușit. Prima repriză a fost echilibrată, fiecare dintre ei dorind să arate că este mai bun. Sora, susținut de mulți spectatori, i-a aplicat lui Zmărăndescu mai multe lovituri, iar acesta i-a spart arcada stângă. În repriza a doua, loviturile au curs și dintr-o parte, dar și din cealaltă, arbitrii considerând că este egalitate perfectă. În cea de-a treia repriză a început haosul. După numai un minut, Ciprian Sora și-a trimis adversarul la podea După un upercut de dreapta. că tălin Zmărăndescu nu s-a mai putut ridica, medicii și asistenții năvălind în ring pentru a-i acorda primul ajutor. După câteva minute de panică , Zmărăndescu și-a revenit și a început să reproșeze arbitrilor că nu au oprit meciul la timp. El a reclamat că Sora l-a lovit După ce arbitrul din ring a strigat „Stop!” și de aceea el a lăsat garda jos. La rândul său, Sora a spus că nu l-a lovit cu intenție, declarându-se învingător. După circa 10 minute în care Zmărăndescu a contestat vehement, arbitrii au hotărât: meci fără decizie. 

Claudia Stanciu