Este cel puțin ciudat modul în care se opun, o parte destul de mare dintre români, acțiunii de deconspirare a colaboratorilor Securității, mă refer la modul lor de argumentare, justificare. Unii par brusc apucați de grija populației, neglijată până atunci (nici măcar nu luaseră atitudine sau poziție cu ocazia nenumăratelor subiecte prezentate în mass-media pe teme sociale, în caz că nu au … persiflat-o sau combătut-o chiar) motivând că aceasta acțiune nu rezolvă problemele sărăciei populației, că cerșetorii sau copiii străzii tot pe străzi vor rămâne, mai vorbesc apoi de alte priorități pe care le-ar avea țara românescă de urmărit, deși până atunci, nimeni și nimic nu i-a împiedicat să ia acele priorități mai în serios decât au făcut-o atunci când au avut prilejul. Alții se arată cuprinși de teama destabilizării țării (punând probabil semnul egalității între ,,destabilizarea” colaboratorilor securității și cea a întregii țări), nu se sfiesc să vorbească de războaie civile, de vânătoare de vrăjitoare, de lupte de stradă care chipurile s-ar declanșa și alte scenarii apocaliptice de acest soi. După mine nu se va întâmpla nimic din toate astea. Pot să stea, deci, liniștiți.
Acum, la câteva luni departe de integrarea în UE, nu s-a pornit întâmplător isteria națională și vânătoarea de vrăjitoare împotriva trecutului. Acțiunile declanșate mi se par nu numai o pierdere de timp, ba chiar și contra intereselor statului român. Vânătoarea de „vrăjitoare”, pare, mai degrabă, comandată, de undeva din afara țării, cu scopuri perfide. Scopul impus este „remodelarea” scenei politice românești, După dorințele și interesele unora. Adevărul aceasta se poate ilustra cu atitudinea Laviniei Șandru, vicepreședinte al PIN care, se pare, a fost la „instructaj” pe afară și, la o zi După venire, s-a lansat într-o conferință de presă la atacuri furibunde împotriva lui Vadim Tudor, invocând noi documente. Numai că , până la urmă, totul s-a dovedit a fi o cacealma. Faptul acesta ne dovedește, că (oricât de mult nu le-ar plăcea multora – Vadim) unii dintre compatrioții noștri s-au pus în slujba câtorva servicii externe. Regretabil ce se întâmplă acum, la 17 ani de la așa zisa revoluție. Oamenii trebuiesc judecați După fapte actuale nu numai După trecut. Se caută un țap ispășitor pentru toate insuccesele de După 89, pentru toate jafurile, uitându-se că „mogulii” rozalii, de pe AXA, care, direct sau prin intermediari gen FMI, BM etc., au venit și au impus ce să se facă , ce să se vândă, ce să se scumpească , cine să conducă țara. S-a uitat prea ușor de „pioni” gen Iacubov, Sechelariu, Tenderi, Hrebenciuci, care au dat tunuri sau au dirijat din umbra jaful național. Oare nu se urmărește altceva prin aceasta vânătoare? Nu cumva vin fonduri grase europene, După 2007 și trebuie ocupat pupitrul la primire de alții? Jocul lui Gușă, Lavinia et co, mi se pare prea străveziu și perfid.
De asemeni jocul PSD – Geoană și al PD-ului. Se vede clar o coordonare pentru o viitoare alianță După 2007. E o chestiune de timp doar. Iar ni se pregătește o cacealma. Vor mai fi înghițite mult asemenea diversiuni și manipulări ? Așa zisa ceartă a lui Gușă, Lavinia Șandru și Băsescu a fost pentru derutarea opiniei publice. L-ați mai auzit pe Gușă cu atacuri dure la adresa lui Băsescu sau a PD-ului? Gușă a fost gândit pe termen mediu, ca înlocuitor al lui Băsescu. Numai că nu prea are „priză” la public motiv pentru care s-a schimbat strategia. Lavinia Șandru este o altă Elena Udrea, cu același tupeu și cu aceeași tolbă plină de diversiuni și manipulări subtile învățate la „școlile înalte” de pe AXĂ. Liberalii sunt în plasa scenariștilor mondiali și fac și ei tot ce li se comandă. Ca niște marionete ce sunt. Mult mediatizatul caz Mona Musca a ținut zile bune primele pagini ale ziarelor, puține fiind personalitățile de prima mână din viața politică sau din presă care să n-o fi înfierat în fel și chip pe „colaboraționista” de la „studenții străini”. Circul a semănat cu o execuție în piața publică , în care mulțimea înfierbântată asistă, cu sentimente diferite, la sângerosul spectacol! Cei care, dintr-un motiv sau altul, s-au aflat în centrul atenției în ultima vreme, cum ar fi Adrian Năstase sau Dinu Patriciu, au avut toate motivele să fie mulțumiți. Au ieșit de sub lumina reflectoarelor și, mai mult, fostul premier plusează acum și dă în judecată firma care i-a construit muzeul personal din Strada Zambaccian, pentru că piscina interioară nu este perfect etanșă. Dacă daunele sunt de ordinul miliardelor de lei vechi, este greu de imaginat prețul pe care l-a plătit fostul demnitar pentru întreaga construcție, beneficiind chiar și de ajutorul primit de la celebra mătușă Tamara. Satisfacția se poate citi și pe mulți dintre fruntașii PNL, deranjați de faptul că multe dintre acțiunile lor fuseseră contestate de o grupare disidentă din partid din care face parte și „osândita”.
O ocazie minunată de a scă pa de incomozii din partid, o minge ridicată impecabil la fileu chiar de o gafă impardonabilă a echipei adverse, care nu se întâlnește des și pe care nu aveau voie să o rateze. Pentru a-și masca măcar parțial satisfacția punctului venit la momentul potrivit, liberalii l-au scos din echipa „de bază” și pe Mircea Ionescu-Quintus. Între cei care au multe motive de bucurie se număra și Lavinia Șandru, cea care se mândrește cu faptul că a demascat-o pe Mona Musca. Poate că ar fi bine ca doamna deputat să nu se bucure în exces. Cert este că cea pusă acum la stâlpul infamiei este o persoană care, prin ce a făcut După 1989, și-a câștigat foarte multe simpatii din toate paturile sociale, oameni dispuși să o ierte, chiar și pentru o relativ mare greșeală. Pentru aceștia, triumfătoarea Lavinia va fi solul care aduce vestea proastă. Cel care adeseori rămâne în mintea oamenilor ca „piază rea”, care, la rândul ei, nu va fi niciodată privită cu simpatie. până acum, marele iureș s-a dat pentru niște amărâți de informatori, ale că ror fapte și gesturi din trecut se situează la limita dintre moral și imoral. Dar esența fenomenului terorii, a sistemului prin care am trecut trebuie că utată la rădăcină. Adică marii activiști de partid, ofițerii și generalii de Securitate care prosperă acum prin progeniturile lor plasate la vârful societății. Altfel, se condamnă moral și se scot la iveală doar uneltele unui sistem, nu brațele care mânuiau acele unelte și mai ales nu creierul care conducea brațul. Dacă marea Dosariadă se va limita doar la atât, atunci este pierdere de vreme și de bani. Dacă se vrea adevărul despre perioada comunistă, atunci trebuie desecretizate arhivele PCR, ale UTC și cele ale fostului Comitet Central. Să spună istoricii cu caș la gură de acum că Securitatea făcea ceea ce făcea de capul ei. Cine să-i creadă? Dacă nu am fi trăit o parte dintre noi și în acea perioadă , poate i-am crede, dar așa…