Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Maidanezii din presa judeteana

Presa din România caută un brand pentru pseudo-jurnaliștii bolnavi de putere. Definitoriu și cu efect. La fel ca în toată țara, că utăm și noi, pe aici, pe la Vâlcea, un model. Zilele trecute, un eveniment ce putea lua accente dure, ne-a făcut să înțelegem că marca rătăciților prin presă a fost găsită. În Rm.Vâlcea, avem ceva care caracterizează mulți jurnaliști de ocazie, pe dinăuntru si pe dinafară, ceva care exprimă sintetic și sugestiv spiritul de presă provincială. Să nu vă gândiți la ceva deosebit, pentru că toate acestea pălesc în fața emblemei dominante a prezentului, cea care ne oferă duhul brandului definitoriu și complet: maidanezul de presă care mușcă !

       Așadar, câinele jigărit ar putea fi marca ce caracterizează cel mai bine pe câțiva indivizi de prin județ, ce murdăresc hârtia într-un mod pestilențios, insultând până și brazii semeți care ne dăruiesc generos hârtia pentru tipărit. Și nu vorbim aici nici măcar despre un câine de rasă, educat, cu personalitate, care își impune prezența prin forța rânjetului său colțos, ci despre un jigărit de maidanez, puturos și murdar, care se repede pe neașteptate și mușcă pe la spate, lăudându-se că o face prin Față . Ca să nu mai măresc suspansul, declar că subiectul acestor rânduri este un jurnalist pârât, bolnav de mai multe, dar și de orgoliu, dornic de putere, un fost spălător de morți de prin redacțiile județene, care, episodic, a trecut și prin redacția noastră. De curând, studiindu-i comportamentul profesional și social, mi-a apărut în minte imaginea maidanezului ca brand profesional pentru pseodi-jurnaliștii ca el. Ei bine, maidanezul acesta a tot deschis ușile redacțiilor vâlcene, cerând de lucru, pentru ca repede să fie invitat să le închidă pe dinafară, scârbind conducerile publicațiilor respective, totodată atrăgându-și unanim sintagma de „deranjat la scufiță”. Nică ieri nu a făcut purici și, ca orice edec, și-a făcut o gașcă de acoliți, alături de care „citește” etichetele sticlelor cu băuturi, dorind să-și facă ceva cultură de cârciumă, în locul celei generale.

       Loc unde se și documentează, de altfel. Doar nu credeți că dă în clocot că utând subiecte sau transpiră spre documentare. Aiurea. Cumpără presa locală și „fură” repede subiectele ce i se par interesante, punându-se pe recompus. A fost o vreme când credeam că mai este ceva de capul lui și că încă mai era timp pentru recuperarea lui profesională, acordându-i încredere. Am făcut o mare greșeală! Dacă e să mă uit la scrierile lui titrate pompos cu mențiunea ” anchetă „, îl pot asemăna pe individ cu maidanezii cu pretenții care răspândesc turbarea în țară . În toate articolele lui nu veți găsi decât orgoliu si frica de a-și pierde credibilitatea, banii sau influența. Cu puțin timp în urmă, abordând un subiect prezentat pe larg de Vocea Vâlcii, maidanezul ăsta a ajuns să creadă că este un mare jurnalist investigator și, folosind cuvinte insultătoare, l-a măscărit calomnios pe unul din conducă torii unei instituții importante din județ și pe niște oameni de afaceri onorabili de prin Drăgășani.

       Totul a fost scris la ordin și plătit cu arginți mirosind a alcool, bani „dăruiți” de un „nepotrivit” al sorții, nemulțumit că sub-valoarea sa profesională îi sare mereu din schemă promovarea cu ajutorul politicului conducă tor. De ce ar fi brand-ul maidanezilor potrivit pentru pseudo-jurnaliștii de astăzi? Pentru că muscă tura lor a ajuns o caracteristică a comportamentului profesional a multor truditori din presă. Prima conditie pentru consacrarea acestei conduite definitorii a fost îndeplinităîn momentul în care maidanezii au intrat în presă si au avut cât de cât succes. După ce au lins cu deosebită usurintă mâna stăpânilor autocrati si au dat umili din coada plină cu scaieti, odată ajunsi redactori șefi la niște jeguri de gazete au făcut cel de-al treilea lucru la care un maidanez se pricepe din instinct: muscă tura. Au muscat atât de convingător (se laudă ei!) încât această metodă le-a adus admirația celor ca și ei, care s-au grăbit s-o adapteze propriilor lor nevoi.

       Si a mers. Așa că astăzi conducă torii economici, administrativi sau politici din județ sunt muscati gratuit, privind pasiv cum li se joacă cu soarta și imaginea publică un bețiv neica nimeni, fără studii și aplecare spre profesie. Ce indivizi au ajuns cei care își arătă coltii si trag câte o muscă tură oriunde au ocazia? La semafor, în fata blocului, pe locul de parcare, la piată, asteptând la coada de la ghiseu, pe stradă sau în birou. Ati văzut vreodată cum mârâie si se clăntăne între ei maidanezii? Dar o bătaie de câini, cu coltii înfipti în grumaz si cu urlete răgusite de durere ati văzut? La televizor vă uitati când apar politicienii? E, bine…

       PS Subiectul pamfletului este Adrian Pană, ajuns redactor șef la un ziar nou apărut După ploaia de astă primăvară Ipochimenul și-a permis să-l insulte pe directorul executiv Gheorghe Gogârnoiu, acuzându-l de acte și fapte ilegale, abordând un subiect „furat”, pe care nu l-a înțeles nici măcar prin lecturare. După cum am mai spus și în numărul trecut, în investigarea cazului am dialogat, la temă cu domnii Gogârnoiu, Trandafir, Turcu, etc. și rezultatul celor 3 ore de seminar l-am prezentat în ziar. Am dat credit probelor și spuselor dumnealor, audiind, așa cum obligă deontologia profesionala, și „partea cealaltă”. Lucrul acesta nu l-a făcut Adrian Pană, amenințând cu Legea 544/2001și mai știe el ce mijloace, ca să i se pună la dispoziție actele de control ale cazului ECOPAINT. Dacă s-ar fi dus la DGFPS, cu siguranță că i se punea totul la dispoziție. Dar i-a fost greu. Pierdea prea mult timp de la cârciumă, unde se instruiește ziua și noaptea. Mult mai ușor i-a fost să titreze mâzgăliturile cu „Gogârnoiu minte” sau „Hoțul strigă hoții”. De unde atâta certitudine pe un ușor analfabet?

       Să fim serioși. Cine îi acordă credit moral individului acesta, seamănă cu el! Cum poate fi catalogat un individ ce intră zi de zi în cârciumile municipiului Rm.Vâlcea, fără un leu în buzunar, face consumație și apoi așteaptă să-i cadă în plasă o victimă spre a-i cere să-i plătească băutura. Asta în cazul în care nu-l sună noaptea acasă pe un tânăr liberal șef, cerându-i bani împrumut pentru băutură, dar acesta trebuie să îi și aducă în restaurantul unde-și completează el cultura generală. Zilele trecute, A. Pană – consumatorul fruntaș de alcool, supărat pe noi de critica binemeritată ce privea dezinformarea și minciunile proferate, ne-a trimis ospătara ca să-i plătim două sticle cu bere, zicând că nu are bani, că -i sărac. Asta-i gândire social democrată și nicidecum liberală cum se prezintă Pană! Ce dacă noi ne aflam la masă cu un parlamentar și doi șefi de organizații politice județene și ne-a deranjat? El este tare și mare. Ca urmare, a primit o lecție de la distanță, apropierea noastră de el aducându-i, în curând, o curentare pe care nu o va putea uita niciodată.

       Și ar mai fi ceva. Companionul lui de „nebunii” este un alt ratat de presă, unul care acum câțiva ani își pusese – semnificativ – mărgele în șuvițele de păr, dorind să-l imite (la imagine, doar, ce dracu’) pe fotbalistul Rud Gulit. Feciorelnicul băiat nu a reușit să convingă breasla jurnaliștilor vâlceni decât că referendumul privind art. 200 din Codul Penal i-a făcut cel mai mare bine și că înființarea școlii de „fete în (de) casă” îi poate completa cu brio profesionalul, de se va înscrie. Așa că dacă îi întâlniți pe maidanezii ăștia pe stradă, treceți pe trotuarul celalalt. S-ar putea să vă ceară bani de băutură sau să-și ofere nurii contra cost. Oricum, insuccesul din prezentarea „Dosarului ECOPAINT” îl va costa mult pe Pană, care, și așa, este obișnuit cu pierderea tuturor proceselor de insultă și calomnie în care a fost acționat. S-a născut victimă sigură. Apropos, domnilor procurori! Condamnații penal, pentru delicte de presă, pot avea funcții de conducere în instituțiile media?