Motto:” Orice drum de 1.000 de leghe începe cu primul pas.”
(Proverb chinezesc)
Misterioase sunt că ile Domnului, mai ales într-o republicuțăsemi-prezidențială-semi-Parlamentară ca a noastră! În mod cu totul inexplicabil, articolul meu de săptămâna trecutăa apărut, în acest colț de pagină, având titlul și motto-ul articolului de acum două săptămâni, așa încât unii dintre dumneavoastrăfie nu ați înțeles nimic din misterioasa alăturare, fie ați dat pagina mai departe, crezând că vi se oferăacelași articol pe care îl mai citiserăți și cu o săptămânăîn urmă.
Ca săspulberăm orice confuzie, trebuie săvăspun că adevăratul titlu era „Băsescu a dat cu basca de pământ”, iar motto-ul suna astfel: „Merg pe gard, de drum mățin, dau cu câini în bolovani, de la beat cârciumăvin. (Folclor Golden-Blitz)”. În rest, era vorba despre cele 36 de împleticeli de limbăcu care președintele Traian Băsescu și-a presărat lectura discursului său de 19 minute în Parlamentul României, în seara când a cerut referendum pentru introducerea sistemului de vot uninominal.
„Am segmentat discursul înregistrat (…) și am ascultat cu atenție aproape fiecare împleticealăîn parte. Am avut brusc senzația că acele fragmente sunt rostite de un automobilist surprins în stare de euforie bahică și filmat de cameramanul emisiunii „Poliția în acțiune” în timp ce i se recolteazăprobele biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Și-o fi făcut curaj președintele, în limuzină, în drumul său dinspre Palatul Cotroceni că tre Casa Poporului? Greu de aflat.”
Asta era supoziția în jurul că reia am construit articolul de săptămâna trecută. O supoziție ce va putea fi confirmatăsau infirmată, mai devreme sau mai târziu, atunci când se va scrie istoria neconvenționalăa zilelor noastre. Când vom afla și dacă Băsescu a zbierat, într-adevăr, cu sticla de whisky în mână, la consilierul său Andrei Pleșu, iar acesta și-a dat demisia, în semn de dezgust, de la Cotroceni.
Când vom afla dedesubturile felului în care, cu puțin timp înainte de începerea campaniei electorale din toamna lui 2004, lui Theodor Stolojan i s-a sădit în cap și, apoi, i s-a cultivat convingerea că , PSD avea la mânăvechiul său dosar de internare într-o clinică psihiatrică (plus dosarul megaescrocheriei MegaPower din 1991) și că , astfel, urma să-l zdrobească mediatic în confruntarea cu Adrian Năstase.
Când vom afla – dacă vom afla – și din ce motiv l-au podidit lacrimile pe Traian Băsescu la retragerea lui Stolojan din cursa prezidențială, în favoarea celuilalt co-președinte al Alianței, nimeni altul decât Traian Băsescu. Erau lacrimi de tristețe Față de pretinsa suferințămedicalăa domnului Stolojan, sau erau lacrimi de bucurie fiindcă i-a ieșit șmenul și, din acel moment, vorba poetului, deschisă-i era calea… spre Cotroceni?
Când vom afla la cine anume din ministerul Economiei și Comerțului cotizau („cu sacoșele de bani”, vorba lui T. Băsescu) ex-sovieticii de la ALRO, ca săobținăîncă 25% din cantitatea anuală de energie electrică necesară mamutului energofag de la Slatina…
…dar și la care anume consilier prezidențial au plusat („cu câteva milioane de euro”, vorba ex-ministrului Codruț Șereș) aceiași indivizi, pentru ca domnul Băsescu să-și punăapostila cea aducă toare de preț preferențial pentru ALRO, în detrimentul tuturor cetățenilor acestei țări, care acum plătesc curentul electric mai scump, din cauzăcă cineva trebuie săsuporte financiar favorul cu pricina.
Istoria neconvențională, așa-numita istorie alternativă, nu iartăpe nimeni. Britanicii au aflat despre marele lor politician erou de război Winston Churchil că era alcoolic, iar americanilor li s-a spus despre președintele J.F. Kennedy că a fost tot timpul trotilat cu amfetamine și cu alte medicamente împotriva durerilor lombare, iar despre președintele Ronald Reagan că suferea de Alzheimer încă de la jumătatea celui de-a doilea mandat al său la Casa Albă.
Va veni o vreme când și noi vom cunoaște despre politicienii noștri lucruri mult mai grave și mai interesante decât actualele bârfe din „publicațiile de paparazzi”. Vom ști atunci care au fost cauzele ce au dus la anumite evoluții în planul evenimentelor post-decembriste și la luarea unor decizii mai mult sau mai puțin istorice, cu influențămajorăasupra vieții a milioane de oameni.
Cu siguranțăvom cunoaște atunci și detalii despre felul aparte în care statul își dăși își ia, sieși, șpagăprin „intervenții” ale responsabililor locali la județ, ori ale responsabililor județeni la minister, la parlament, la guvern și la președinție, într-o fascinantăși malignăsarabandăa corupției visceral-endemice și a traficului de influență.
Tot ceea ce putem spera este ca măcar atunci, la momentul acela de iluminare a nației, România sănu mai fie o republicuțăbalcanică și fanariotă, ci un adevărat stat de drept, în care se procedeazăde sus în jos și de jos în sus numai și numai „nemțește”, adică instituțional – vorba lui C.Popescu-Tăriceanu.
Zora Vifor