1

LAZAR A SCAPAT DIN NOU. PANA CAND?

” cu o jumătate de oră înainte de începerea ședinței, președintele comisiei Ioan Șt. Lazăr a anunțat că nu poate participa pentru că are treburi importante la București, el fiind și profesor universitar

 

Deși n-am fi vrut s-o mai facem, suntem nevoiți din nou să scriem despre peripețiile directorașului de la Biblioteca județeană , Dumitru Lazăr. Chiar dacă simte că a început să-i fugă scaunul de sub posterior, Lazăr tot mai trage speranțe și sfori, că situația se va finaliza în favoarea sa. După cum decurg lucrurile, se pare că nimeni din cei cu decizie nu-și doresc cu adevărat schimbarea lui Lazăr și instaurarea unui climat civilizat la Biblioteca județeană . Trebuie să menționăm că în fiecare săptămână primim scrisori la redacție despre ceea ce se întâmplă în Bibliotecă și ce face Lazăr, scrisori pe care de fiecare dată le-am publicat, chiar dacă n-am fost de acord cu conținutul lor. Cei care ne scriu au încredere în noi și speră că și cu ajutorul nostru, domnia legii va fi restabilită în Biblioteca județeană .

O nouă amânare

Miercuri, 7 iunie a.c., la primele ore ale dimineții ar fi trebuit să se întrunească comisia de evaluare constituită de Consiliul Județean a directorilor Bibliotecii județene, Școlii Populare de Arte și Meserii și Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea. În urma demisiei lui Doru Moțoc, noul președinte al comisiei a fost numit Ioan Șt. Lazăr. Ceilalți membri sunt directorul Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național, Florin Epure, inspectorul școlar general, Mihai Moldoveanu, președintele Comisiei pentru Cultură, Educație, Tineret și Protecție Socială din cadrul CJ, Gheorghe Vieru, și inspectorul școlar, Vasile Mustățea. Așadar, la ora 9.00 dimineața, exact cum era specificat în dispoziția emisă de președintele CJ, Dumitru Bușe, membrii Comisiei au fost prezenți, mai puțin președintele. Acesta a anunțat cu o jumătate de oră înainte de ședință că treburi importante îl rețin în București, el fiind și profesor universitar.

Suspiciuni și supoziții

Atât mai putem să facem atâta timp cât președintele comisiei nu a apărut la ședință. Ceea ce dă de bănuit este întârzierea cu care Ioan Șt. Lazăr a anunțat că nu mai poate participa. Nu credem că este profesor universitar de ieri de azi, iar toată lumea știe că în luna iunie au loc sesiunile de examene la mai toate facultățile din țară . Și atunci nu putem decât să spunem că absența a fost premeditată pentru a mai trage de timp în favoarea lui Dumitru Lazăr. Și ceilalți membri ai comisiei s-au arătat contrariați de absența președintelui, spunând că situația asta trenează de prea mul timp. Oare nu există un om de cultură vertical care să se pronunțe vizavi de capacitățile intelectuale și manageriale ale lui Dumitru Lazăr. Cui îi este frică de acest parvenit, care nu are nici o legătură cu cultura vâlceană? Situația devine cu atât mai suspicionată cu cât celelalte două comisii pentru evaluarea directorului Muzeului Județean de Istorie, al Memorialului „Nicolae Bălcescu” și al Teatrului „Anton Pann” s-au întrunit și, la ora închiderii ediției noastre, încă mai analizau dosarele depuse de directori.

Tudor Iosifaru ar putea descâlci situația de la Bibliotecă

Și pentru că situația a devenit de-a dreptul jenantă, îi oferim președintelui CJ, Dumitru Bușe, o soluție privind clarificarea acestei povești. Pentru a nu mai putea exista acuzații că lui X i s-au tipărit că rți pe banii publici la Bibliotecă sau că Y este prieten cu Lazăr, noi îl propunem pentru funcția de președinte al comisiei de evaluare pe ziaristul Tudor Iosifaru. Om de litere, ziarist echilibrat și corespondent al Rompress pentru județul Vâlcea, Iosifaru nu poate fi acuzat de partipriuri cu actuala conducere a Bibliotecii, cu atât mai mult cu cât nu a avut nici o legătură, din cele amintite mai sus, cu această instituție.

Ultima informație venită de la Consiliul Județean este că respectiva comisiei se va întruni joi, 8 iunie a.c. pentru a analiza dosarele directorilor. Dacă nici acum nu se putea proceda la analizarea dosarelor, atunci Tudor Iosifaru reprezintă soluția pentru ieșirea din criză. Ce ziceți, domnule președinte Bușe?

Magda Tolea