Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Lăcomie de primar (II)

Edilul din Boișoara, sprijinăilegalitățile cu obștea de moșneni Boișoara – Găujani – Bumbuiești

De mai mulți ani de zile, scandalurile din zona de nord a județului Vâlcea, nu mai contenesc. Atât în presa locală, cât și în cea națională, au fost prezentate cele mai evidente și mai grosolane ilegalități comise de primarii unor localități de munte, de secretarii instituțiilor de administrație publică comunale sau de comisiile special constituite pentru redarea suprafețelor împădurite foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora. Zeci de obști sau asociații silvice s-au înființat ilegal – pe bandărulantă- și Justiția nu a finalizat, până acum, nici o sesizare primităspre judecare, dispunând desființarea obștilor ilegale. În acest timp, munții chelesc și vreo câțiva „învârtiți” ai zonelor supuse defrișării rapide se îmbogățesc peste măsură. De aici a rezultat și schimbarea climei, procese în instanțele de judecatăcu finalizare „la Calendele grecești”, scandaluri, victime, etc. Toate eforturile depuse de instituțiile statului pentru respectarea legii și limitarea furturilor silvice (Jandarmeria și Poliția) se lovesc de validările oneroase făcute de comisiile pentru Fondul Funciar, de mașinațiunile și malversațiunile ROMSILVA, dar și de complicitatea Prefecturii. Cazul de la Boișoara ar putea fi unul rezolvat foarte simplu, dar nu se vrea. În această comunăa fost înființată”Obștea de moșneni Boișoara – Găujani”. Deși actele aflate în posesia moșnenilor demonstreazăproprietatea asupra întregii suprafețe împădurite din munții Stâna Mare, Clăbucet și Dăescu, reprezentanții ROMSILVA au oprit de la retrocedare peste 2.000 ha de teren cu păduri (cele mai bune!), asigurându-și astfel (ilegal) continuitatea în zonă. Și ca sănu se primească în mod direct acuzațiile de comiterea unor ilegalități, primarul Petre V. Popescu, cu rudele sale și ale unor funcționari ai primăriei au pus la cale și au înființat juridic o nouăobște – alternativă- intitulată”Obștea mică de moșneni Boișoara-Găujani-Bumbuiești”. Despre înființarea noii obști, nu s-a știut nimic în localitate, până când nu s-a prezentat actul judecă toresc de înființare de că tre auto-intitulatul președinte Gică Popescu. Nu tu convocare, nu tu adunare generală, nu… nimic. O „mânăde inițiați”, toți rude și prieteni cu primarul Popescu, cu Spiridon Piloiu – secretarul primăriei, cu ChirilăPiloiu – casier la primărie, dar și cu sprijinul unui reprezentant al Ocolului Silvic de stat, s-au împroprietărit, fără săștie nimeni, cu câte 10-20 de hectare de teren împădurit. Impostorii nu au documente din care sărezulte vremelnicia proprietății, de la strămoși și până astăzi. Manevra de înființare a obștilor alternative convine celor care vor săse îmbogățească rapid, lucru care se observăcu ochiul liber în gospodăriile acestora. Imediat ce li se repartizeazăsuprafețele de teren cu păduri, revendicate ilegal, oamenii se apucă sătaie brazii sau fagii, stejarii sau frasinii, vânzând partizi peste partizi, abuziv. Ei știu bine că în cazul în care, până la urmă, se va dovedi că împroprietărirea s-a făcut ilegal „mortul este de vină”. Iar ei, șmecherii, se aleg cu miliarde de lei în conturi, pe seama nefericirii adevăraților proprietari sau chiar a întregii comunități afectatăde schimbările climatice.

Prefectura se trezește

În documentarea acestui caz, am avut alături de noi colegi din presa națională, de la cotidienele „România liberă”, „Ziua” și „Atac”. După aproape o săptămânăde zile de verifică ri incognito în zonă, ne aflăm în faza finalăde verificarea datelor noastre cu documentele aflate la Prefectura Vâlcea, pe care credem că le vom putea demonta (fără sprijinul justiției), demostrând ilegalitatea întocmirii și emiterii acestora. Informații de ultimăorăne-au dat siguranța că atât doamna Anuța Handolescu – prefect, cât și subprefectul Mircea Nadolu au înțeles situația din comuna Boișoara și au demarat acțiuni de intrarea în legalitate și desființarea obștii constituităabuziv. Deoarece, până acum, nu am putut avea un dialog direct cu cei doi oficiali, evităm – temporar – publicarea rezultatelor investigațiilor comune făcute.

Primarul este duplicitar

Unul dintre aprigii susținători ai înființării obștii alternative a fost primarul Popescu V. Petre. Și cum putea fi altfel dacă și el a primit o supraFață de pădure, alături de rudele sale de gradul zero, unul și doi. Ba, amuzându-ne de concluzia unui confrate de breaslăce a anchetat și el dubioasele împroprietăriri, am aflat că prin zonăse zice că primarul și-ar fi împroprietărit și câinele Victoraș. A fost o glumă, desigur, dar ea ascunde faptul că pe lista celor care au pus mânăde la mână,â și interes de la interes, în scopul împroprietăririi cu ceea ce nu au avut niciodată, se aflăîntreaga familie a primarului, a secretarului comunal, a viceprimarului etc., etc. Lupta cu impostorii a conducerii adevăratei obști – Obștea Boișoara – Găujani a fost durăși a cuprins îndelungate eforturi, pentru întronarea realității, adevărului și legii. Aproape toți moșnenii boișoreni – „oameni cu multăminte și instinct al dreptății” au făcut zid lângă președintele proprietății lor – Popa Robinson, arătându-i cu degetul pe impostori.

Vai mamă de pădurar!

A devenit evident că , După cum sunt două obști, sunt și două tabere adverse. Membrii lor se ceartăîncontinuu și legea trebuie să-și spunăcuvântul. În același timp trebuie păstratăordinea și liniștea publică . Factorul de echilibru, din zonă, moderatorul situațiilor neconforme ce se ivesc, ar fi trebuit săfie reprezentantul ROMSILVA, pădurarul de la Ocolul Silvic – Cornet (de stat!) Marica Oprița. Dar ți-ai găsit… El a devenit partizanul și instigatorul moșnenilor din Obștea mică , prieten cu primarul și secretarul comunei Boișoara. Motivul este simplu: dacă se desființeazăunitatea silvică de stat din zonă(ceea ce se va și întâmpla), el rămâne pe dinafarăși mai are mult până la pensie. Datorităabuzurilor făcute, răutăților comise și inechității dovedite în realizarea sarcinilor profesionale, pădurarul acesta nu va mai găsi loc de muncă în nici o obște silvică privată, nici măcar ca portar. Pădurarul de stat ar fi trebuit săfie primul care să-l informeze pe primarul Popescu de faptul că încă din anul 2002 Ocolul Silvic la care lucreazăa pus la dispoziția Obștii Boișoara – Găujani, ca liberăde sarcină, o supraFață de teren împădurit, predând-o proprietarilor moșneni. Și cu toate astea, el – împins în Față de interese oculte – a predat Obștii mici, constituităilegal (a doua oară!), suprafața aflatăîn dispută. Sănu fi știut Marica Oprița că pădurea ce le dădureri de cap tuturor boișorenilor și oficialităților județului nu este înscrisănici în „Amenajamentul silvic” în vigoare? UP-VI-Boișoara și UP-VII-Titești nu mai existăîn evidențele Ocolului silvic – Cornet.

Hoția are picioare scurte

Cu științăsau fără știință, obștii noi i s-a eliberat titlul de proprietate care atestăcă acesteia i-a revenit suprafața de 1.328 ha de teren cu vegetație forestieră. Semnătura subprefectului Mircea Nadolu a dat autoritate unui fals, unui furt pe Față , batjocoritor la adresa semnatarilor titlului de proprietate. că doar nu stătea subprefectul săadune suprafețele de teren înscrise pe verso-ul documentului oficial. Am făcut-o noi și am constatat că subprefectul, om de bunăcredință, de altfel, a fost condus în eroare, devenind, astfel, complice la o furăciune. Însumând datele oficiale din „Titlul de proprietate” emis în favoarea persoanei juridice „Obștea mică de moșneni Boișoara-Găujani-Bumbuiești” am constat că aritmetica s-a schimbat. Nu mai sunt 1.328 ha cât știe Prefectura, ci 2.100 ha Cine a „ocultat” documentul și a furat cele 772 ha trecute în plus? Oare se știe? Apoi, tot „forțe locale oculte” au făcut ca Procesul verbal de punere în posesie a găștii neamului primarului și prietenilor săi (nr. 5/06.03.2007), anexat titlului de proprietate, săfie întocmit cu 23 de zile înaintea Hotărârii de validare nr. 216/29.03.2007. Cum se poate asta? Alo, Parchetul (va urma)