Ziarul nostru de luni, ediția de astăzi, se vrea a fi unul politic. Facem pași mici, ezitanți, încă , până ne formă m redactorii de specialitate și ne rutinăm mâna jurnalistică . Județului nostru îi trebuie un ziar politic, de specialitate. Așa cum ediția de joi a fiecă rei săptămâni își are cititorii ei consacrați, tot așa am proiectat săfie și jurnalul politic de luni ce-l pregătim. Începuturile nu vor fi cele mai elocvente, dar avem încredere în proiecția făcutăși în răbdarea cititorilor, care ne vor acorda clemență, până vom putea acoperi tot spectrul județean, intenționând sănu ne scape nici un eveniment sau fenomen politic nepublicat. Dorim săajungem a fi citiți, apreciați și respectați de toți politicienii locali, indiferent de partidul din care fac parte, de membrii partidelor politice și de vâlcenii care ezităa mai merge la vot, acuzând de balcanism și de neadevăruri promisiunile celor care din patru în patru ani își mai aduc aminte si de electorat. Primul eveniment pe care îl abordăm, este ieșirea la luptăpolitică a social-democraților pe care-i credeam anesteziați.
La sfârșitul săptămânii trecute, staff-ul PSD Vâlcea a ieșit la un timid atac, preferând discuțiilor din ședințele de cartier, întâlnirile directe cu oamenii, în locurile unde-și consumăei orele neafectate familiei, în târguri, piețe, magazine și alte locuri aglomerate. Linia acestei acțiuni este generalăși a fost dictatăde la centru. În toată țara se va face la fel și părerea unanimăeste că se procedeazăbine. PSD-ul, orice s-ar spune despre el în faza asta de declin, a fost un partid iubit de electorat, de vreme ce, 11 ani din 16, a fost preferat la conducerea țării, ultimul guvern având chiar performanțe notabile. Probabil, tocmai iubirea aceasta l-a împiedicat săse convingăcă poate ajunge și la contrariul, așa că , firesc, a ajuns exact unde nu învățase că poate fi, adică la un procent prea mic pentru a-i satisface pe admiratori și membri, pentru a mai impune ceva, prea neputincios pentru a mai crea panică potentaților zilei. După ce, în alegerile din 2000, plus încă un an și ceva După aceea, a fost un paratrăznet pentru alianța liberalo-democratică , acum a pierdut și această utilizare, o datăcu ruperea legăturii cu pământul. PSD-ul a fost și este în aer, dacă nu iese la atac, spulberând minciunile guvernanților și sforăriile președintelui Băsescu. Ce face PSD-ul, acum? Face același joc de glezne, printr-o opoziție mimată, dar, de fapt, regrupeazăforțele politice în jurul lui Tăriceanu. Nici PRM-ul, nici PC-ul și nici minoritarii cu PNG-ul nu ajutăatât de mult guvernarea liberală, ca PSD-ul ce preferătemporizarea jocul în așteptarea afuriseniei acelei părți euro-optimiste a electoratului din România care va găsi vinovatăactuala guvernare, dominatăde liberali, de o foarte posibila frânăîn dezvoltarea relației țării noastre cu țările UE. Din 1992, Corneliu Coposu, la acea vreme lider al PNTCD, a înțeles că partidele istorice nu se vor putea impune politic dacă nu se unesc între ele, inclusiv cu societatea civilă.
S-a format cunoscuta CDR, cu vreo 16 formații în componență. Emil Constantinescu, pe care Coposu l-a desemnat candidat la prezidențiale, a câștigat, numai că artizanul acestui succes politic nu mai existăpentru a-și înghiți amarul. Coposu a recunoscut, în cercuri restrânse, mult înainte de alegeri și de trecerea în eternitate, că prezidențiabilul Constantinescu era prea „subțire” pentru funcția supremă, dar a admis greșeala, știind că timpul nu-i mai permitea pregătirea notorietății altui candidat al CDR. Băsescu ocupăde peste un an și jumătate locul întâi în preferințele electoratului și, oricum ar proceda, oricâte gafe ar face și oricâte dovezi ale nepriceperii i s-ar aduce, nu poate fi dislocat din top, din simplul motiv că nu are cine. Cu excepția PIN-ului lui Cozmin Gușă, nici un partid nu a lăsat săse înțeleagăcă ar avea un candidat la prima funcție în stat, pe care electoratul săpoatăpune ochii și, comparativ, să-și dea seama ce va alege în 2009. până și veșnicul candidat de profesie, Vadim Tudor, a anunțat că nu va mai participa la spectacolul cu prezidențiabili, de patru ori în 16 ani fiind, și pentru el, prea mult. Deci, cine? Au rămas mai puțin de trei ani până la campania prezidențialăși Băsescu nu știe pe cine trebuie pus tunurile, deci „domnește” fărăprobleme, mai schimbăcâte un ministru și așteaptăbanii Uniunii Europene, care îi vor da prilejul sădemonstreze cât bine și ce belșug de reparații ale infrastructurii pogoarăasupra românilor. Izolat la Cotroceni, poate imagina tot felul de crize de guvern care să-i aducă , din 2007, partidul susținător în postura de lider de piațăpolitică .
Băsescu „vulpoiul” știe foarte bine că aderarea la UE nu va aduce, din partea populației, osanale partidelor, dimpotrivă. A lăsa acest guvern încă șase luni sau un an După aderare, când vom plăti scump legalizarea europenității noastre, va însemna sinuciderea și a PD-ului, nu doar a PNL-ului. Or, Băsescu are nevoie de o platformă solidă, ce nu poate fi lesne dislocată, pentru prezidențialele din 2008-2009. Baza pentru președinte va fi Guvernul rezultat din alegerile generale de anul viitor ale că ror fundații le pune de ceva vreme, lopatăcu lopată. Ceea ce, cu regret observ, nu face nici un alt partid cu pretenții. În acest caz, ce va face PSD-ul? Va câștiga oare mai mult, sau altceva, decât rolul de suport al lui Băsescu și al PD-ului la guvernarea țării, alături de UDMR-ul dispus oricând sămai bifeze ceva? Sub conducerea ca și inexistentăa lui Geoană, PSD-ul a devenit un fel de buturugămică , cunoscând foarte bine zicala despre ea însă și, prin urmare se îmbățoșeazăși aruncă o uităturădisprețuitoare spre carul mare și hodorogit pe care-l viseazărăsturnat. Nu vreau săspun că obositul și neperformantul „car” nu merităaruncat la deșeuri, întrebarea, că reia nu-i dărăspuns PSD-ul, cred că este simplă: cu ce-l va înlocui?
Romeo Popescu