Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Jandarmii vâlceni și-au sărbătorit ziua

An de an, ziua de 3 aprilie este una de sărbătoare pentru jandarmii români. Marți la sediul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vâlcea au avut loc a serie de acțiuni care au avut ca scop sărbătorirea a 157 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Festivitatea a început prin depunerea unei coroane la statuia domnitorului Grigore Alexandru Ghica, cel care a consfințit înființarea jandarmeriei. La eveniment au participat președintele Consiliului Județean Vâlcea, Dumitru Bușe, subprefecții Radu Renga și Mircea Nadolu, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de UrgențăVâlcea, Adrian Mesescu, Episcopul Râmnicului, PS. Gherasim, precum și alți invitați. Ceremonia a fost deschisăde inspectorul-șef al Jandarmeriei Vâlcea, colonelul Ion Idu care a citit, în fața întregului efectiv de jandarmi și a invitaților, mesajele adresate de președintele României, Traian Băsescu și de premierul că lin Popescu Tăriceanu. „Ziua Jandarmeriei Române îmi oferăplăcuta ocazie să măadresez dumneavoastră, membrilor unei structuri militare profesioniste a statului de drept, și săvăfelicit pentru stăruința, abnegația și modul bărbătesc în care văîndepliniți misiunile constituționale. Structurăde ordine publică și reper important al sistemului militar românesc, Jandarmeria a evoluat în timp și a adaptat structurile și modul de acțiune în funcție de realitățile societății românești, misiunile îndeplinite, dându-i dreptul la aprecierea tuturor cetățenilor care, într-un fel sau altul, au beneficiat de plusul de siguranțăși de climatul de normalitate asigurat de jandarmi. Cele peste 15 decenii de existențăpentru satisfacerea nevoilor de ordine și legalitate sunt grăitoare în privința importanței și necesității existenței acestei autorități a statului de drept. Jandarmeria Românăa urmat propriul proces de modernizare. Astăzi, pe drept cuvânt, se poate concluziona că modelul instituțional și profesional al acesteia are sorginte și vocație Europeană ” – le-a transmis Traian Băsescu jandarmilor. După aceea au urmat discursurile autorităților vâlcene, președintele CJ Vâlcea, Dumitru Bușe, subprefectul Radu Renga și secretarul Primăriei Râmnicului, Toma Mihăiescu care au luat rând pe rând cuvântul. „Jandarmeria românăcunoaște astăzi emoțiile specifice unor evenimente speciale. Sunt emoțiile reprezentanților unei instituții creatăpentru a asigura liniștea poporului în orice împrejurări. De asemenea, sunt emoțiile unui popor ce-și respectăinstituțiile statului și îi respectăpe aceia care de-a lungul celor 157 de ani și-au făcut datoria Față de patria și de semenii lor. În acest moment de mare încă rcă turăemoționalăvreau sătransmit un salut că lduros tuturor jandarmilor români, fie că sunt în țară sau sunt plecați în misiuni speciale de menținere a păcii” – a spus Dumitru Bușe. Evenimentul a continuat cu festivitatea de acordare a unor diplome și machete mai multor personalități vâlcene, precum și cu avansarea în grad a jandarmilor care au avut merite deosebite. Astfel, ofițerul Vasile Iacovete a fost avansat în gradul de locotenent colonel, iar plutonierii Daniel Chirea, Andreian Dozescu și Constantin Stancu în cel de sergent major.  Mai mult decât atât, printre cei care s-au ales cu diplome și mulțumiri din partea jandarmilor vâlceni s-au numărat: subprefecții Radu Renga și Mircea Nadolu, primarul Râmnicului, Mircea Gutău (reprezentat de secretarul Toma Mihăiescu), directorul societății Romtelecom, Florin Neagu și Nicolae Sofianu. În final, au fost premiați și câștigă torii concursurilor sportive organizate de Inspectoratul de Jandarmi Vâlcea.