Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Jandarmii pazesc cu straanicie școlile valcene

      ” Ora adevărului  ” peste 4.000 de elevi și-au evaluat cunoștințele acumulate în clasele V-VIII

 

      Încă de la primele ore ale dimineții din ziua de luni, 19 iunie a.c., absolvenții clasei a VIII a s-au adunat în curțile școlilor, pentru a susține examenul la limba și literatura română. Însoțiți de părinți, frați sau prieteni, elevii vâlceni au așteptat, emoționați, să intre în clase. Din cei 4.454 de elevi care s-au înscris la testele naționale, s-au prezentat 4.382. La ora 9.20, teoretic, toți elevii au avut subiectele pe masă și două ore la dispoziție pentru a le rezolva. „La primul subiect am avut un text la prima vedere de gramatică , la care nu am făcut tot, însă sunt mulțumită. La al doilea punct am avut de făcut o scrisoare că tre o fostă colegă din clasa a VIII a în care trebuia să-i descriem locul în care ne petrecem vacanța de vară. Iar, la ultimul punct am avut o compunere în care trebuia să motivăm de ce una din operele literare învățate de noi este basm popular. Eu am ales „Prâslea cel voinic și merele de aur” a lui Petre Ispirescu. În principiu, am făcut câte puțin din toate”– ne-a spus Alina de la Liceul „Matei Basarab”. Paza celor 20 de centre de testare a fost asigurată de jandarmii vâlceni, aceștia împiedicând chiar și inspectorii școlari să pătrundă în incinta unităților școlare. „Deși am avut delegație de la inspectorat, jandarmii nu m-au lăsat să intru. A fost nevoie să cheme președintele de comisie ca să am acces în școală. Și domnul Ion Gava, inspectorul școlar adjunct, a fost ținut la ușa liceului Lahovari”– ne-a spus Magdalena Manu, inspector școlar.   

      „A fost mai ușor decât mă așteptam”- spune o elevă

Miercuri dimineața, elevii vâlceni s-au prezentat iar la examene, însă de data aceasta pentru a susține proba la matematică . Subiectele (varianta 2) au fost extrase la ora 9.00, în 10 minute au fost multiplicate și au ajuns la elevi. După aproximativ două ore, tinerii au început să iasă unul câte unul pe porțile școlii, spunând că sunt mulțumiți. „Nu m-am pregătit prea mult la matematică , dar a fost mai ușor decât mă așteptam. Cred că am făcut de 7, pentru că m-am încurcat la două exerciții”– ne-a zis Georgiana de la Școala Nr. 10 Rm. Vâlcea.  Colegul ei de clasa, Iulian, ne-a spus că a făcut mai puțin și că se mulțumește și cu un 5: „Eu oricum sunt varză la mate așa că mă mulțumesc și cu o notă de trecere. Asta e! Acum să văd ce fac la geografie pentru că nici acolo nu prea am învățat”. Lucrările elevilor vâlceni vor fi evaluate în trei centre din municipiul Rm. Vâlcea: Colegiul Tehnic Forestier, Colegiul Economic și Grupul Școlar „Ferdinand I”.

Claudia STANCIU