Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ion Idu a avut realizări de excepție

Jandarmeria Vâlcea la ceas de bilanț/ În 2007

Zilele trecute, la Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Vâlcea a avut loc „Analiza activității desfășurate și a rezultatelor obținute în anul 2007 de jandarmii vâlceni”. Inspectorul șef, Ion Idu, a prezentat realizările subordonaților săi în fața colonelului Daniel Georgescu, șeful Direcției Management Organizatoric și Operațional din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. De asemenea, la eveniment au mai fost prezenți reprezentanți ai Instituției Prefectului, Inspectoratului de Poliție, Inspectoratului pentru Situații de Urgențăetc. „În anul 2007, Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea a avut ca principalădirecție de efort îndeplinirea obiectivelor stabilite în domeniul modernizării instituționale, aplicarea programelor prioritare în domeniul ordinii publice, securității obiectivelor, bunurilor și valorilor. Mai mult decât atât, profesionalizarea integralăa instituției, crearea unui sistem logistic performant capabil să asigure interoperabilitatea structuralăși acțională, adoptarea și implementarea unor instrumente și metode moderne și eficiente de management la nivelul tuturor structurilor din subordine, precum și prevenirea și descoperirea infracțiunilor au fost alte obiective ale jandarmilor vâlceni” – a spus colonelul Ion Idu.

Pe parcursul acestui an, activitatea jandarmilor vâlceni a fost remarcatăîn nenumărate rânduri, eforturile lor fiind apreciate de autoritățile județene în acțiuni gen prinderea braconierilor de pe râul Olt, intervenția în cazul accidentului aviatic de la Vaideeni, intervenția în cazul exploziei reactorului de propilexil de la Combinatul Chimic „Oltchim” Rm.Vâlcea, asigurarea ordinii publice la alegerile Europarlamentare și la cele două Referendumuri, precum și multe altele. Așadar, pentru realizarea tuturor obiectivelor jandarmii vâlceni au executat peste 4.350 de acțiuni (misiuni de asigurare a ordinii publice, misiuni de patrulare auto pe traseele din mediul rural, misiuni de intervenție pentru soluționarea sesizărilor primite, misiuni de intervenție în caz de accidente etc.). Mai mult decât atât, în Sezonul Estival, în perioada 1 iunie – 15 septembrie 2007, aproximativ 720 de angajați ai Jandarmeriei Vâlcea au executat 180 de misiuni. „Jandarmii au asigurat ordinea publică în zonele, locurile de agrement și localitățile cu potențial turistic cum ar fi zona montanăVoineasa, stațiunea balnearăBăile Olănești, Băile Govora, Băile că limănești-că ciulata, traseele turistice adiacente acestora și Baza de agrement „Ostroveni” din mun. Rm. Vâlcea, contribuind astfel la diminuarea semnificativăa fenomenului infracțional și la realizarea climatului de ordine și siguranțăpublică pentru turiștii români și străini” – a mai spus inspectorul șef al IJJ Vâlcea, Ion Idu. De-a lungul anului, jandarmii au dat 935 de amenzi, în valoare totalăde 216.3630 RON, cele mai multe infracțiuni constatate fiind cele de braconaj piscicol.