Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ion (Garoafă) Nicolae a ajuns șefu

Duminică , 22 iulie, în sala mare a Consiliului Județean a avut loc Adunarea Generalăde Alegeri a Organizației Municipale a PNL Rm. Vâlcea, la care au participat peste 400 de liberali râmniceni. Menționăm că evenimentul a avut ca principal scop alegerea președintelui organizației municipale a PNL, funcție pentru care s-au „duelat” politic Ion Nicolae și Svetlana Preoteasa.  

 

Cu mult înainte de începerea lucrărilor adunării, pe holurile Consiliului, peneliștii dădeau pronosticuri în legăturăcu cine are cele mai multe șanse săcâștige fotoliul de șef al organizației. Mulți dintre ei păreau de-a dreptul contrariați că în cursăs-a înscris, pe ultima sutăde metri, liberala Svetlana Preoteasa, care, printr-o ironie a soții, a ajuns ministru secretar de stat în învățământul preuniversitar. În sală, Ion Nicolae se agita nerăbdător la rezultatul votului, zâmbind forțat la contracandidata sa, Preoteasa, ce-l privea pieziș dintr-un colț. De la prezidiu, vocea lui Emilian Frâncu, președintele PNL Vâlcea, a sunat răspicat: „Puținăatenție, vărog! Am lucruri importante săvăcomunic”.

Câteva scaune mai încolo, tot la prezidiu, o liberalăflutura de zor un evantai, decisăsăalunge că ldura insuportabilăși plictisităparcă de poliloghia interminabilăa șefului său de partid.

Câteva minute mai târziu, la tribunăa urcat candidatul la fotoliul de președinte al PNL Rm. Vâlcea, Ion Nicolae. Nereușind săvorbească liber participanților la adunare, el a citit, cu mâinile tremurânde, de pe o foaie, câteva fraze destule de bine formulate scrise, probabil, de vreun coleg mult mai priceput în d’ale elocinței. „Victoriile sigure sunt cele pregătite, din timp, de cei cu dedicație că tre liberalism și că rora le pasăde soarta cetățenilor. ( ) Avem nevoie, la Primăria Râmnicului, de edil-șef liberal și nu de un convertit de la social-democrație” – a spus el, făcând referire la primarul Mircea Gutău. Apoi, Nicolae a mai îngăimat ceva despre cât de multe lucruri bune va face el în calitatea de președinte al organizației PNL Rm. Vâlcea. Multe dintre proiectele au fost destul de îndrăznețe, însă , având în vedere calitatea politică a liberalului, acestea rămân niște simple utopii.

Preoteasa a avut un discurs în limba rromani

La microfon, a urmat cel de-al doilea candidat la funcția de președinte al organizației municipale a partidului, Svetlana Preoteasa. Încercând (fărăsăreușească a convinge pe nimeni) să-și flateze adversarul politic, liberala a spus: „Ion Nicolae a avut un discurs și un raport de președinte. El se pregătește pentru șefia organizației de un an și jumătate, iar eu doar de două zile. Am fost sfătuităsărenunț, pentru ca imaginea mea va avea de suferit. ( ) Sunt mândrăcă rromii din Colonia Nuci sunt aici și aș vrea să-i salut „ – a zis ea, vorbindu-le, apoi, preț de câteva minute în limba țigănească . Vădit supărat de discursul în rromai al Svetlanei Preoteasa, Frâncu a zis: „Ar fi vine, totuși, sărevenim la limba română. Nu vreau săaveți impresia că fac discriminări, dar „.

Regrete târzii și gafe

Din nou, în salăși pe holuri, liberalii prezenți la eveniment poartădiscuții interminabile despre viitorul politic local al partidului. Pe la colțuri se vorbește că el va fi cel care va câștiga competiția. Nicolae devine din ce în ce mai sigur pe el. I se citește în priviri. În a doua parte a Adunării Generală, cei 23 de candidați la Biroul Politic Municipal și-au făcut imagine, în speranța că vor fi aleși în componența acestei structuri de conducere. Printre candidați s-au numărat și câteva figuri de marcă ale liberalismului vâlcean: Bogdan Badea, Ioan Florescu și Eduard Vârlan. „Ar fi fost lipsăde fairplay săavem un singur candidat. ( ) până acum, votul consilierilor municipali nu a fost sprijinit de organizația municipalăa PNL” – a spus Bogdan Badea. Așa cum văinformam în rândurile de mai sus, printre cei care s-au înscris la cuvânt a fost și liberalul Ioan Florescu, cel care a deținut până la momentul Adunării Generale, funcția de președinte interimar al organizației PNL Rm. Vâlcea. „Îmi pare rău că nu am reușit să măfac suficient cunoscut până acum” – a spus el cu părere de rău. Cam certat cu limba română, Edurad Vârlan, a avut o încercare eșuată, de altfel, de a face un spirit de glumă: „Sper sămeargădiftongul: „Cei din urmă, vor fi cei dintâi”” – a dat el cu nuca-n perete. De frică sănu aibăvreo surpriză- Ion Nicolae – ahtiat După funcții cum îl cunoaștem a candidat și la funcția de membru în Biroul Politic Municipal, având, ca de obicei, un discurs patetic.  

Norocul lui Nicolae – rromii din Colonia Nuci

Timp de câteva zeci de minute, cei peste 400 de liberali prezenți în sală, au votat, prin vot secret, noul președinte al PNL Rm. Vâlcea. După discuții prelungite și deliberări, a fost anunțat, în sfârșit, câștigă torul competiției politice. Astfel, Ion Nicolae a reușit săstrângă236 de voturi, în timp ce contracandidata sa, Svetlana Preoteasa, doar 137. Umflați în pene ca niște curcani, Frâncu și Nicolae își aruncau, peste masă, priviri victorioase. Plin de emfază, președintele PNL Vâlcea a spus, în zeflemea: „Iatăcă veverițele liberale nu au avut timp săronțăie toate nucile din Colonie”. La finele Adunării Generale, Frâncu le-a povestit, plin de el, celor din salădespre calitățile liberale pe care el doar viseazăcă le are: „Liberalilor le este jenăsălaude, pentru că , în esență, ei sunt niște aristocrați”.

Așa cum au remarcat mai toți jurnaliștii vâlceni prezenți la evenimentul politic din sala mare a Consiliului Județean, Ion Nicolae nu ar fi câștigat niciodatășefia organizației, dacă grosul voturilor nu ar fi venit din partea rromilor din sală, „electoratul tradițional” al liberalului, așa cum l-a numit chiar președintele PNL Vâlcea, Emilian Frâncu.

Frâncu a jubilat ca niciodată

După Adunarea Generalădin sala mare a Consiliului Județean, a avut loc, la sediul PNL, o conferințăde presă, la care au participat victorioșii zilei, Emilian Frâncu și Ion Nicolae. Șeful liberalilor vâlceni este, așa cum îl cunoaștem, un politician că ruia i-a displăcut ideea de democrație din partid. Supărat că Svetlana Preoteasa a avut „îndrăzneala” săintre cursăalături de favoritul său Ion Nicolae, el a spus presei vâlcene: „Svetlana credea că are de partea ei vechii liberali, aceia care se întâlnesc la o bere și critică partidul, profesorii care credea ea că i-au rămas fideli – deși s-a înșelat – și pe tineri care s-a văzut că nu au votat-o. În schimb, Ion Nicolae a avut de partea sa, electoratul tradițional (rromi – n.r.)” – a spus el.