Acasă Arhiva ION (GAROAFĂ) NICOLAE

ION (GAROAFĂ) NICOLAE

Prins între ședințele Consiliului Local și cele ale conducerii Partidului Național Liberal din Vâlcea, Ion Nicolae își găsește timp și preia în perioada 1 – 8 martie, funcția de Cupidon printre doamnele și domnișoarele din Râmnicu Vâlcea. Acțiunea omului, care în timpul liber de câteva minute mai trece pe la biroul său de la Inspectoratul de Stat în Construcții, a debutat joi, 1 martie, când Ion Nicolae, împreunăcu câțiva colegi liberali, s-a strecurat prin mulțime și a început săofere doamnelor și domnișoarelor mii de garoafe roșii. Nu avem nimic împotriva unui astfel de gest, dar momentul era ales greșit: la români, de 1 Martie, se oferăcu precă dere mărțișoare. Trecem și peste acest aspect, și am fi aplaudat gestul dacă acesta ar fi fost făcut fărămare tam-tam în presăși dacă totul ar fi fost o acțiune SIMPLĂ și venitădin SUFLET a bărbaților din organizația politică a lui Frâncu. N-a fost săfie așa . toată acțiunea s-a purtat sub masca unei campanii electorale ascunse, pentru a aduce voturi la partid. Cine a plătit și a gândit o astfel de acțiune? Toți aratăcă tre Ion Nicolae, care în ziua cu pricina s-a dus și a cumpărat din banii proprii peste 3.000 de garoafe pentru care a plătit circa 30 milioane lei vechi. La sfârșitul săptămânii trecute, Ion Nicolae s-a abținut săspunăde unde a avut săplătească acest „munte” de garoafe, având în vedere că anul trecut, sumele încasate de Ion Nicolae (salarii și indemnizații) au totalizat 600 milioane lei vechi. însă , la întrebarea „De ce a oferit aceste garoafe în timpul serviciului său de la Inspectoratul de Stat în Construcții?”, acesta nu s-a mai abținut și a răbufnit: „Este vreo problemăcă am lipsit!?!” Chiar așa, nu este nici o problemă. Enervat probabil de aceste întrebări, Ion Nicolae zis Garoafă(acest nume este caracteristic și este mult răspândit printre rromii din țara noastră) a promis că va recidiva și în data de 8 martie, va mai cumpăra din bani proprii încă 3.000 de garoafe roșii pe care le va oferi doamnelor și domnișoarelor din Râmnicu Vâlcea. Inclusiv Colonia Nuci .

 

Proiectele fanteziste ale subinginerului minier Ion Nicolae

 

Un alt subiect abordat în conferința de presăorganizatăduminică , 4 martie, de Ion Nicolae a fost construcția pasajului denivelat suprateran peste calea feratăîn dreptul bulevardului Tudor Vladimirescu. Acesta a spus că proiectul de construcție a unui asemenea obiectiv de investiții este „una din temele liberale”, uitând probabil că încă din anul 1997, au fost aprobați în Consiliul Local, indicatorii tehnico-economici și s-au demarat procedurile de realizare a unui studiu și a unui proiect tehnic. Ideea a fost preluatăîn 2005 de primarul Mircea Gutău, însă din lipsa banilor, nu se poate demara construcția unui asemenea obiectiv. Singurele variante enunțate de primarul Râmnicului pentru construcția pasajului: apelarea la un credit bancar, sau elaborarea unui proiect cu finanțare din fonduri europene, având în vedere costurile extrem de mari ale acestei investiții (10 – 15 milioane euro). Numai că subinginerul minier, Ion Nicolae, vrea săcomute aceste „eforturi” pe seama consilierilor liberali, singurii în opinia aceluiași interlocutor săducă la îndeplinire un astfel de obiectiv. Înainte ca specialiștii, proiectanții și inginerii constructori săse pronunțe asupra unei variante de construcție a acestui pasaj, Ion Nicolae oferăși „soluția”: construcția unui pasaj subteran pe sub parchetul de cale ferată, având în vedere că această variantăeste mai ieftinădecât cea care prevede construcția pe piloni. Nu contestăm ideea că un pasaj subteran poate săcoste mai puțin, însă Ion Nicolae nu are de unde săștie că alegerea unei variante de construcție nu implică numai condiții de ordin financiar, ci și tehnic. Iatăspre exemplu la lucrarea de lărgire a pasajului pe sub calea feratădin dreptul străzii Dacia câte probleme apar: cu cablurile electrice, cu conductele de canalizare, apă, cu rețele de gaze etc. Și este vorba doar de o lucrare de lărgire, și nu de construire de la zero a unui pasaj rutier subteran . Nu are de unde să-și imagineze Ion Nicolae câte dificultăți pot săaparăatunci când vrei săconstruiești un pasaj subteran pe sub un pachet de 4-5 linii de cale ferată, pe sub un depozit de benzinăși motorinăaparținând societății Petrom, etc?!?

Raul Pop

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.