Acasă Arhiva Ion Cîlea acuză primăria de ilegalități

Ion Cîlea acuză primăria de ilegalități

Marți, 23 octombrie, liderul PSD Vâlcea, Ion Cîlea, total rupt de realitate, a acuzat Primăria Municipiului că încearcă săfraudeze alegerile europarlamentare, care vor avea loc în data de 25 noiembrie. El spune că are informații clare din interiorul primăriei și că Mircia Gutău încalcă legea 373/2004, lege care stabilește cadrul juridic general pentru organizarea și desfășurarea alegerii Camerei Deputaților și Senatului. În articolul 7 din această lege este specificat că „birourile electorale ale secțiilor de votare sunt conduse în activitatea lor de președinți, vicepreședinți și 7 membri. De regulă, președintele și locțiitorul acestuia sunt magistrați sau juriști, iar în lipsa acestuia, lista este completatăde prefect cu oamenii care i se transmit sub formă de tabel de că tre primării”.

Cîlea dă ordine și la PRM

Conform afirmațiilor lui Cîlea, primarul a pus pe lista care va fi trimisă biroului electoral, 100 de angajați ai primăriei, care „de frică , de rușine, de teamăcă răspund în fața conducerii primăriei, o săexecute sarcinile care le primesc și sigur aceste sarcini sunt săcâștige PD”. această listăva trebui semnatăde trei partide, PD, PSD și PRM. Pentru a se asigura că PRM nu va semna lista, „neica” Cîlea s-a dat bine pe lângă Victor Stănculescu, consilierul juridic al PRM. „Am înțeles că lista a fost semnatăde PD. Noi nu vom semna și am dat ordin clar în acest sens. Nici PRM nu va semna pentru că am discutat cu Victor Stănculescu, consilierul juridic al PRM și mi-a spus că nu vor semna”, a declarat el.

Mai mulți bani pentru echilibrarea bugetelor locale

Aceasta nu este singura problemăpe care o are Cîlea. La ultima sa conferință, s-a supărat și pe hotărârea de guvern numărul 1254/2007, prin care s-au aprobat din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugatăpentru echilibrarea bugetelor locale. „S-a aprobat suma de 273,44 miliarde lei vechi la un număr de 39 de localități. Este bine că s-a aprobat această sumă, este rău că nu s-a aprobat pentru toate localitățile. Dacă dăm, sădăm bani pentru toți. Cer săse urgenteze această rectificare de buget pentru potolirea spiritelor care au fost generate la celelalte localități care au o situație grea și nu au primit bani.”, a tunat liderul PSD.

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.