Pentru că Paștele nu cade, în fiecare an, în aceeași zi, nici Înălțarea Domnului nu este sărbătorită într-o dată fixă, raportându-se anual la ziua Învierii. că ci, După cum a rămas scris în Evanghelii, la patruzeci de zile de la Înviere, Domnul nostru Iisus Hristos s-a înălțat la ceruri, unde stă de-a dreapta Tatălui. Iar acest eveniment este pomenit în fiecare an de că tre toți creștinii, fiind considerat o sărbătoare foarte importantă, fixată pentru 2006 pe 1 iunie. În a patruzecea zi de la Înviere, Mântuitorul s-a arătat din nou ucenicilor Săi și, luându-i cu El, au ieșit din Ierusalim. Urcând pe Muntele Măslinilor, le-a vorbit pentru ultima dată. El le-a poruncit să nu se depărteze de cetate până când nu vor primi pe Duhul Sfânt; iar apoi să propovăduiască Sfânta Evanghelie la toate popoarele, în întreaga lume, pentru mântuirea tuturor. Pe urmă, ridicându-și mâinile, i-a binecuvântat pe toți. Și pe când îi binecuvânta, iar ei I se închinau, s-a înălțat la cer; un nor L-a acoperit privirii lor și nu L-au mai văzut. Înălțarea este unul dintre cele 12 mari Praznice Împărătești ale Bisericii noastre. În această zi prăznuim momentul în care, în prezența apostolilor Săi, Domnul nostru, Iisus Hristos s-a înălțat la cer de pe Muntele Măslinilor. Nașterea și Înălțarea sunt cele două punți care leagă creatura de Creator, pământul cu cerul, care împacă pe credincios cu Dumnezeu.

        Cele două evenimente alcă tuiesc axa creștinismului și calea de lumină pe care trebuie s-o și mărturisim pe Hristos, ca Domnul și Stăpânul lumii. Sfintele Evanghelii descriu simplu evenimentul Înălțării Domnului. Iisus a adunat pe ucenicii săi în Betania, pe vârful unui munte numit al Măslinilor. Timp de 40 de zile, de la Sfintele Paști, Iisus se arătase de mai multe ori Apostolilor Săi și îi convinsese de realitatea Învierii Sale. Acum i-a încredințat că El este cu adevărat, cerându-le să verifice cu simțurile, că nu văd o nălucă și mâncând „o bucată de pește fript și o parte dintr-un fagure de miere” (Lc. 24, 42) a adăugat: „Și iată Eu trimit peste voi făgăduința Tatălui Meu; voi, însă , ședeți în cetatea Ierusalimului, până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus” (v. 49). Acestea zicând, Domnul s-a înălțat la ceruri, ținând mâinile întinse peste ei, ca o ultimă binecuvântare, iar un nor venind L-a ascuns de ochii lor. Deși prin Înălțarea Domnului, activitatea Sa pământească lua sfârșit, Iisus a spus Apostolilor chiar în momentul Înălțării : „Iată, Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor” (Mt. 28, 20), adică cu noi, toți cei botezați în numele Lui. Înălțarea Domnului ne întărește credința că Iisus va reveni iarăși, în glorie, așa cum au spus cei doi îngeri, așa cum L-au văzut Sfinții Apostoli înălțându-se și, apoi acoperit de nor; este norul din care a vorbit Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai, este norul care a învăluit pe Iisus și pe cei trei ucenici pe Muntele Toborului; este norul pe care va veni Dumnezeu pentru mărirea Sa să judece vii și morții la sfârșitul veacurilor. Și nu întâmplător ne amintim în această zi de eroii neamului, întrucât ei se aseamănă prin lupta lor curajoasă cu mărturisirea credinței de că tre apostoli, în condiții vitrege, chiar cu prețul vieții.