Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

In scolile valcene mita este „in floare”

    ” Profesori corupți ” „am pus mână de la mână și i-am cumpărat doamnei profesoare o brățară . Ce era să facem dacă așa ne-a zis. Pe de-o parte ne-am bucurat pentru că orele de sport cu dânsa sunt un chin”- ne-a spus o elevă

 

      În data de 27 mai, la Colegiul Național „Sfântu Sava”, Ministrul Educației, Mihail Hărdău, a organizat o întâlnire, prima de acest gen, cu reprezentanții asociaților de părinți din țară . La eveniment, au participat și membrii asociației de părinți din Vâlcea. Ministrul a pus accentul pe implicarea părinților și a copiilor pentru o reală reformă în sistemul educațional românesc. O altă problemă ridicată de Mihail Hărdău este cea a profesorilor corupți. „Părinții nu trebuie să dea sau să adune bani pentru profesori. Sub nici un pretext. Ei sunt plătiți pentru munca pe care o fac, iar noi le-am majorat indemnizațiile pentru activitatea din comisiile de examene tocmai pentru a descuraja acest tip de comportament ce nu-și are locul în școală. În cazul în care astfel de situații vor mai apărea, aveți posibilitatea să ni le semnalați prin intermediul unei linii telefonice gratuite pe care o vom pune la dispoziție în curând” a spus ministrul Mihail Hărdău. Cu toții știm că în preajma examenelor unii profesori pleacă cu plasele și cu buzunarele pline din școli. Câțiva elevi din clasa a XII-a de la un liceu vâlcean, sub protecția anonimatului, ne-au spus că , deja, au început să strângă bani pentru protocol. „Ni s-a atras atenția că profesorii care vor veni la comisiile de examene vor avea pretenția să li se dea câte ceva. Probabil că așa e la toate școlile pentru că am mai auzit discuții de acest gen și între elevii de clasa a XII-a din alte licee. Mai mult, la noi în liceu se aude că pentru o notă mare la BAC la examenul de matematică trebuie să scoatem câte 200 Euro”– ne-au spus copiii. De asemenea, o elevă a unui liceu din Râmnic, ne-a povestit cum o profesoară de educație fizică le-a promis elevilor că frecvența la ore nu este obligatorie, dacă , în schimb, va primi „cadou” o brățară de aur. „Am pus mână de la mână și i-am cumpărat doamnei profesoare o brățară . Ce era să facem dacă așa ne-a zis? Pe de-o parte, ne-am bucurat pentru că orele de sport cu dânsa sunt un chin”– ne-a spus o elevă. Inspectorul șef adjunct, Gabriela Ene este de părere că nu tot sistemul este corupt și de aceea profesorii care acceptă sau impun anumite bunuri trebuie eliminați. „Știu că nu e vorba numai de protocol. Sunt anumiți profesori care cer atenții pentru a fi mai înțelegători. însă , nu este cazul să generalizăm pentru că sunt și dască li care își fac bine meseria doar pentru salariu”– ne-a declarat Gabriela Ene.   

Claudia STANCIU