Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Hotararea Curtii de Apel Pitesti in cazul primarului din Francesti Daniel Nicolaescu

În numărul trecut al publicației noastre aduceam la cunoștința opiniei publice, modul absolut neprofesional prin care completul de judecatăconstituit în cazul „Gutău-Dicu” dar și al primarului de la Frâncești a înțeles săfacă „dreptate”.  Atunci relatam o serie de aspecte care duc indubitabil la ideea că instanțele care au judecat cauzele au aplicat legea După ureche, neținând câtuși de puțin cont de textul legii.  După publicarea materialului, mai mulți cititori și-au exprimat dorința de a citi încheierea ședinței de instanțăde la Curtea de Apel Pitești, în cazul primarului comunei Frâncești, Daniel Nicolaescu.  În rândurile care urmează, o dăm publicității exact așa cum a fost ea redată.

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECÎIA PENALĂ

ÎNCHEIEREA NR. 73/R

Ședința publică din

14 iulie 2006

Curtea compusădin:

Președinte: Dr. Doru Mercan președinte secție

Judecă tor : Corina Voicu

Judecă tor: Teodora Gheorghe – Sorescu

Grefier: Aurelia Iova

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, reprezentat prin Rozalia Onofrei procuror.

         S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, împotriva încheierii nr.111 din 13 iulie 2006, pronunțatăde Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 1251/P/2006, intimat-inculpat, fiind NICOLAESCU DANIEL, domiciliat în comuna Frâncești, județul Vâlcea.

         La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea  prin procuror Rozalia Onofrei din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești și intimatul-inculpat Nicolaescu Daniel, asistat de avocații aleși Ovidiu Cernăianu în baza împuternicirii avocațiale nr. 163/2006, emisăde Baroul Vâlcea – Cabinet individual și Ciobanu Gheorghe în baza delegației atașatăla dosarul de fond.

         Procedura legal îndeplinită.

         S-a făcut referatul cauzei de că tre grefier, După care:

         Avocat Ovidiu Cernăianu, pentru intimatul-inculpat a depus la dosar un set de acte în apărare.

         Părțile prezente, având pe rând cuvântul susțin că nu au cereri prealabile de formulat.

         Curtea constatărecursul în stare de judecatăși acordăcuvântul asupra lui.   

         Reprezentantul Parchetului, având cuvântul susține pe larg recursul așa cum a fost motivat în scris și critică soluția pronunțatăde Tribunalul Vâlcea sub aspectul că în mod greșit a fost respinsăpropunerea Parchetului privind luarea măsurii arestării preventive.

         Din probatoriul admi-nistrat în cauză, constând în declarații, confruntări, înregistrări audio, etc. rezultăfărădubiu nu numai comiterea faptei dar și încercarea inculpatului de a influența firma denunțătorului. Pe parcursul urmăririi penale, După punerea sub învinuire, învinuitul a încercat săinfluențeze martorul principal Moșteanu Alexandru. Existăpericolul ca lăsat în libertate, inculpatul săîncerce influențarea acestora ori săîi facă mărturii mincinoase, astfel că se impune luarea măsurii arestării preventive. Pedeapsa prevăzutăde lege pentru fapta comisăeste mai mare de 4 ani închisoare, astfel că lăsarea în libertate prezintăun pericol social pentru ordinea publică . Considerăcă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit.d, h și art. 143 Cod procedurăpenală. Cei doi, denunțătorul  și martorul participau la luarea unor lucrări de interes pu-blic. De asemenea cei doi desfășurau afaceri în comun. Considerăcă numitul Moșteanu trebuia trimis în judecatăpentru săvârșirea infracțiunii de coautor la infracțiunea de dare de mită.

         Invocă art.203 și art. 228 Cod procedurăpenalăși considerăcă nu sunt îndeplinite exigențele cerute de legiuitor pentru o rezoluție.

         Solicitărespingerea recursului și menținerea soluției Tribunalului Vâlcea ca fiind legalăși temeinică .

         Avocat Ciobanu Gheorghe, având cuvântul pentru intimatul-inculpat susține că acesta nu a influențat cu nimic ancheta și solicitărespingerea recursului și judecarea acestuia în stare de libertate.

         Intimatul-inculpat, având ultimul cuvânt declarăcă nu a pretins nici o sumăde bani. Când a fost reținut nu i s-a permis săia legătura cu familie și cu apărătorul ales și se considerănevinovat de comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată.

         Solicitărespingerea recursului și menținerea soluției pronunțatăde Tribunalul Vâlcea.

CURTEA:

         Asupra recursului penal de față, deliberând constată:

            Prin încheierea nr.111 din  13 iulie 2006 a Tribunalului Vâlcea a fost respinsăpropunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea privind luarea măsurii arestării preventive a inculpatului NICOLAESCU DANIEL, în considerentele acestei hotărâri menționându-se că , pe de o parte, din probele administrate în cauzănu rezultăcu certitudine că inculpatul ar fi săvârșit o faptăprevăzutăde legea penală, iar pe de altăparte, chiar în cazul în care ar exista temeinicii în acest sens, nu existăprobe certe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică .

            Împotriva încheierii pronunțate de Tribunal, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând casarea, iar pe fond admiterea propunerii și luarea măsurii preventive fațăde intimatul-inculpat.

         În mo-tivarea recursului se aratăcă , ignorând în totalitate probele dosarului, instanța ia în considerare numai apărările făcute de inculpat, După punerea sa sub învinuire, în prezența apărătorului ales,  în înțelesul că suma de bani nu a fost pentru el, ci pentru altul, sau că banii primiți au constituit „comision legal”. 

  A mai arătat recurentul că , deși propunerea se întemeiazăși pe dispozițiile art.148 lit. d Cod procedurăpenală, judecă torul fondului nu a ținut seama de împrejurarea că inculpatul a încercat săzădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unui martor și cu îndeplinirea condițiilor privind reținerea acestuia.

         În fine, apreciazărecurentul că și condițiile prev. de art. 148 lit. h Cod procedurăpenalăsunt realizate în speță, întrucât, datăfiind calitatea de primar pe care inculpatul o are, rezultătemerea că și După săvârșirea acestei fapte penale ar mai putea săvârși același gen de fapte și că ar putea influența, în continuare, martorii neaudiați.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, cum și a dispozițiilor art. 140 Cod procedurăpenală, curtea constatăcă recursul este nefondat.

Astfel, în urma denunțului făcut de numitul Duțulescu Constantin, administrator al SC COVAMAE SRL Râmnicu Vâlcea, prin ordonanța nr. 155/P/2006 din data de 12.07.2006, procurorul a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva intimatului-inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin 1 Cod Penal.

         Fapta pentru care este cercetat inculpatul constăîn aceea că , în luna iunie 2005, în calitate de primar al comunei Frâncești și de președinte al Comisiei de licitație pentru lucrarea de investiții „pod armat comuna Frâncești”, a pretins suma de 16.000 USD, din care a primit o primătranșăde 8.000 USD de la denunțător, pentru a-l favoriza pe acesta din urmăîn scopul câștigării licitației și încredințării lucrării.

Așa cum corect a arătat recurentul, propunerea de arestare preventivăa intimatului-inculpat s-a întemeiat pe dispozițiile art.149 Cod procedurăpenalărap. la art. 148 lit.d, h Cod procedurăpenalăși art.149/1 alin.6 Cod procedurăpenală, fiind motivatăîn sensul că , din probatoriul administrat, rezultăfărădubiu nu numai comiterea faptei, dar și încercarea inculpatului de a favoriza firma denunțătorului prin schimbarea condițiilor de participare la licitație publicate inițial și, în final, prin încercarea de anulare a licitației care fusese câștigatăde o altăfirmă.

         Un temei al propunerii Parchetului constăîn faptul că , pe parcursul urmăririi penale După punerea sa sub învinuire, inculpatul a încercat să-l influențeze pe martorul principal Moșteanu Alexandru, de la care mituitorul a împrumutat suma ce constituie obiectul material  al infracțiunii.

         Analizând probele admi-nistrate pânăla acest moment, Curtea constatăcă în mod întemeiat judecă torul fondului a ajuns la concluzia că în spețănu sunt realizate condițiile prevăzute de art.148 alin 1 rap. la art. 143 Cod procedurăpenală, în legăturăcu existența probelor sau a indiciilor temeinice la care face referire textul de lege anterior menționat.

         În legăturăcu convorbirea purtatăîntre inculpat și martorul Moșteanu Alexandru, înregistratăși transmisă, nici aceasta nu este relevantăsub aspectul împrejurării că inculpatul ar fi primit de la denunțător o sumăde bani pentru a-l favoriza pe acesta cu ocazia licitației ce urma săse desfășoare. Pur și simplu, ea nu face decât săreleve o obligație pecuniarăa inculpatului fațăde o anume persoană, fărăa evidenția vreo legăturăcu fapta pentru care este cercetat inculpatul.

         Totodată, împrejurarea că inculpatul ar fi încercat săzădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unui martor nu este nici ea dovedită, martorul făcând vorbire de împrejurarea că a fost apelat la telefonul său de persoane necunoscute care l-au invitat la o anumităorăla primar, pentru a „stinge litigiul”.

         În atare situație, în mod întemeiat, instanța de fond a apreciat că fațăde probele aflate pânăla acest moment la dosar, arestarea preventivăa celui împotriva că ruia a fost pusăîn mișcare acțiunea penală  nu ar putea constitui o măsurăsusținutăprin îndeplinirea condițiilor prevăzute de textele de lege ce o prevăd, ci mai degrabăar fi una întemeiatăpe un anume dubiu care se ridică în legăturăcu comportamentul suspect al inculpatului în calitatea sa de primar, înfrângând astfel, principiul prezumției de nevinovăție ce trebuie săguverneze întregul proces penal.

         Nimic nu îl împiedică pe recurent ca, în cazul în care vor apărea în continuare probe care săconfirme acest dubiu, săcontinue cercetările și chiar sădispunătrimiterea în judecatăa inculpatului, dar nu în stare de arest, ca excepție a dreptului la libertate și siguranță, atâta vreme cât această  măsurănu poate fi dispusădin considerentele anterior enunțate.

         Pentru cele ce preced, Curtea va pronunța o soluție de respingere  ca nefondat a recursului, în baza dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit. b Cod procedurăpenală, menținând hotărârea atacată, ca legalăși temeinică .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

         Respinge ca nefondat recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, împotriva încheierii nr.111 din 13 iulie 2006, pronunțatăde Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.1251/P/2006, intimat-inculpat, fiind NICOLAESCU DANIEL, domiciliat în comuna Frâncești, județul Vâlcea.

         Definitivă.

         Pronunțatăîn ședințăpublică , astăzi 14 iulie 2006, la Curtea de Apel Pitești, secția Penală.

         N.B:    Cele douăjudecă toare ale completului din aceastăspeță, Corina Voicu și Teodora Gheorghe – Sorescu, au făcut parte cu 10 zile mai înainte (4 iulie 2006) și din Completul „rușinii” al Curții de Apel Pitești, unde, împreunăcu magistratul DIACONU DUMITRU au dispus în „unanimitate”, arestarea primarului Gutău Mircia, – a că rui situație procesualăși legalăera cu mult mai favorabilăpentru aplicarea regulii „stării de libertate”.

        Întrebare: Când au fost obiective, principiale și corecte?