Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Gheorghe Niță, ales „Primarul Anului”

Asociația Orașelor din România l-a desemnat pe edilul orașului Horezu drept cel mai bun primar al anului 2006

 

În perioada 25-27 martie a.c., la Hotelul Phoenicia din București a avut loc Adunarea Generalăa Asociației Orașelor din România. Cu această ocazie, primarii din cele 216 localități urbane mici și mijlocii au discutat despre problemele pe care le întâmpinăzi de zi în administrația locală. Pe lângă premierul că lin Popescu Tăriceanu, la eveniment au mai participat și reprezentanți ai Primăriei Capitalei. Împreună, edilii au schimbat idei și au încercat săgăsească soluții în rezolvarea câtorva probleme stringente ale administrației locale. Așadar, ei au discutat despre transparența achizițiilor publice, mecanisme de finanțare și instrumente care pot sprijini absorbția fondurilor europene, descentralizarea, precum și îmbunătățirea serviciilor publice. Totuși, principala problemăpusăîn discuție a fost „Dezvoltarea urbanăîn contextual post-aderării”. Primarul orașului vâlcean Horezu, Gheorghe Nițăa plecat de la eveniment cu mai mult decât un bagaj de cunoștințe. El a fost declarat „Primarul Anului 2006” de că tre Asociația Orașelor din România, primind o plachetăpentru „Cel mai activ primar de oraș”.