Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

GHEORGHE GOGARNOIU ESTE TINTA UNOR ATACURI MARSAVE IN SAPTAMANALELE „Avocatul tau” si „Realitatea valceana”

Viața îți poate fi schimbatăde persoane care nu te cunosc

Dincolo de pleiada amețitoare de titluri, distincții și posturi pe care le deține preotul comisar stăînsă o infracțiune gravă. Potrivit legii, „este interzisăutilizarea în denumirea asociațiilor a unor sintagme sau cuvinte specifice autorităților și instituțiilor publice”. însă și denumirea ONG-ului, de Comisariat, este, astfel, ilegală. Mai mult, comisarii CSC utilizeazăinsigne metalice, cu emblema Guvernului României, aproape identice cu cele ale Serviciului Român de Informații, în baza că rora au acces aproape peste tot.

   În toamna anului 2003, la nivel național, a fost înființatăo organizație non-guvernamentală, botezatăpompos „Comisariatul pentru Societatea Civilă” (CSC). Pe fondul declarației că se urmărește implementarea relațiilor cu Uniunea Europeană și NATO, Comisariatul și-a propus sămonitorizeze orice abuz sesizat de cetățenii țării, sălupte pentru înlăturarea lui, să elimine corupția (?!) și birocrația, dar și săapere drepturile omului persecutat în raport cu instituțiile statului. Totul dăbine la impresia artistică și copleșește naivii, pentru că , de fapt, altele sunt scopurile funcționării organizației menționate, scopuri ce se contureazăpe zi ce trece. Nu ne-am propus săanalizăm, acum, activitatea „Comisariatului”, rezervându-ne dreptul publicistic de a o face numai După finalizarea investigațiilor ce le întreprindem, dar demarăm informarea opiniei publice cu scopul precis de a contribui la instaurarea adevărului privind înființarea acestei organizații care face orice, numai nu-și îndeplinește scopurile enunțate, construind o structurădubioasăîn teritoriul României.

         Cine sunt „comisarii”?

       Nu suntem în posesia tuturor datelor despre fondatorii Comisariatului pentru Societatea Civilă, dar știm că în spatele acțiunii lor, extrem de pretențios denumite, se aflăun comisar general originar din Gherla, de 32 ani, preot de meserie (ne-a fost descris ca un dandy ce mestecă toată ziua gumă, gras și mereu transpirat), despre care se mai spune că a fost cununat de Petre Roman, omul în jurul că ruia planeazănumai mistere. Nu puțini sunt aceia care au menționat că răspopitul Prodan se folosește de numele „revoluționarului cu pulover pe gâtul ce nu-l are” și și-a promovat Comisariatul pe imaginea lui, organizație care, până acum, s-a dovedit a fi numai „aspirator de bani”.

Semnatarul acestui articol a fost contactat de reprezentantul CSC pentru județul Vâlcea, privind propunerea ca în schimbul a 1.000 EURO săfie numit într-o funcție din organigrama ONG-ului, deja întocmită, Vâlcea având nevoie de 25 de șefi ai unor departamente funcționale. Având în vedere că cei contactați că rora li s-a făcut propunerea pentru înscriere nu au nevoie de această organizație, ci invers, refuzul a fost categoric. Din informațiile pe care le deținem, pentru județul nostru a fost numit deja comisarul șef, în persoana executorului judecă toresc .. Bunescu și comisarul șef adjunct în persoana colonelului în rezervă, Tudor Arsene. De altfel, comisarul adjunct, în scopuri propagandistice, a susținut un interviu la unul din posturile locale de televiziune, prezentând doar fața văzutăa CSC, probabil, fărăca săștie ce se ascunde cu adevărat în spatele generoaselor scopuri de funcționare niciodatădovedite.

    ” Aspiratorul de bani”

     Folosindu-se de numele lui Petre Roman sau lăudându-se că are colaborări cu diverse instituții ale statului, organizația non-guvernamentațăcâștigă în credibilitate și recruteazăpersoane cu mulți EURO în buzunare. Un important atu în campania de recrutare a personalului necesar amplifică rii activității și creșterii conturilor bancare, a fost încheiat un protocol de colaborare cu Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR). Ca urmare, filialele din țară au fost anunțate că membrii lor care vor săefectueze expertize legate de fonduri provenite din proiecte finanțate de comunitatea Europeană , pot face parte din grupul celor care au dreptul săefectueze acest gen de expertize. Condiția pentru a intra în grup este o instruire la București. De când un ONG are atribuții în instruirea experților contabili pentru efectuarea de expertize pe proiecte de finanțare prin fonduri europene? Ce se ascunde în spatele protocoalelor semnate prin țară de răspopitul Ioan Grigore Prodan, nimeni nu știe? În schimb, se știe că la Rm. Vâlcea au mușcat din amăgirea convenției colaborării experții Vasile Ștefănescu, Viorel Diaconu SC AXA SRL, Alexandru Stan, Mihai Barbu EVILEX SRL și Gheorghe Cocoș Arta Populară. Câți dintre aceștia s-au înscris la amăgire cu 1.000 EURO, nu cunoaștem. Dar unul dintre ei a recunoscut prostia făcută, fiind hotărât să-și cearăbanii înapoi.

        Concluzii temporare

      Comisariatul pentru Societatea Civilăeste un amărât de ONG, care funcționeazăîn baza OG 26/2000 și are în fruntea sa un individ ce se pretinde „comisar european”. Fiind o organizație non-guvernamentalănu are cum săfie „instituit ca structurăguvernamentală, potrivit unei ordonanțe care se referăla fundații și asociații”, După cum se laudăfondatorii. Aceste afirmații aparțin propagandiștilor recrutori din județele țării, zgomotul făcut în jurul funcționării CSC fiind pe măsura nevoilor conducă torilor lui. Titulaturile de genul „comisar general”, „comisar județean” sau „comisar european” sunt gratuite, neavând nici o recunoaștere guvernamentalăsau oficială. Șarlatanie?

        Oficiosul Comisariatului

     Cu scopul declarat de apărarea drepturilor omului, sub patronajul acestui ONG, funcționeazăun săptămânal intitulat „Avocatul tău”. Simpla lecturare a lui îți va dovedi că periodicul acesta nu este un apărător al cetățeanului, ci un acuzator al celor asupra că rora planeazăprezumția de nevinovăție. Prin cele demonstrate până acum, ziarul acesta s-ar putea denumi, cu mult succes – „Procurorul acuzator”. Nică ieri în cazurile prezentate în paginile lui nu reiese că subiectului criticat i s-a dat dreptul la apărare (jurnalistic), semnatarii articolelor pronunțând verdicte înainte celor îndrituiți săo facă . Dacă prețiosul fin a lui Petrică Roman conduce un ONG care se ocupăde monitorizarea abuzurilor și implementarea relațiilor cu UE și NATO, așteptăm săni se explice democratic cum de știe ( și de unde?) pseudo- ziaristul cu caș la gurăcare a insultat județul Vâlcea că „afacerile veroase cu produse petroliere de pe raza județului  Vâlcea au fost controlate de că tre directorul  executiv al DGFP- Gheorghe Gogârnoiu”? Certitudinea afirmației vine înaintea concluziilor DNA, sub egida că rora se întreprind cercetările. Ce scopuri urmărește ” Avocatul tău” și cine sunt instigatorii vâlceni din umbră? Este moral ca un individ de talia ” comisarului general” Ioan Grigore Prodan, fost preot și consilier guvernamental care a pretins și a primit, în toamna anului 2000, șpagăde mii de mărci pentru facilitarea obținerii de vize Schengen săpatroneze un mijloc de informare care și-a propus săfie „de atitudine”? Cui folosește?

         Deocamdată, atât 

      Ne informăm cititorii că suntem hotărâți sămergem până la capăt cu radiografierea activității organizației intitulată” Comisariatul pentru Societate Civilă”. „Comisariatul” nu reprezintăsocietatea civilă, ci interesele unui grup bine conturat, aflat în jurul răspopitului fin al lui „Petrică trei trandafiri”. Punctele forte de pe cartea de vizităa Comisariatului sunt cele douăprotocoale de colaborare încheiate cu DNA si IGPR, însă , purtătorul de cuvânt al DNA ne-a comunicat  că „până în prezent nu s-a întreprins nici o activitate în baza protocolului încheiat, acesta fiind considerat caduc”. Pe de altăparte, oficiul juridic al Ministerului Administrației și Internelor, a dispus „de urgențăîntreprinderea tuturor măsurilor necesare pentru denunțarea unilateralăa eventualelor protocoale de colaborare încheiate cu organizația non-guvernamentalăintitulatăComisariatul pentru Societate Civilă”

         Instigatorii de la Vâlcea

       Ziarul nostru a prezentat luna trecutăun caz grav de evaziune fiscalădin zona activității de prelucrare a petrolului. Cu măsură, decențăși profesionalism am prezentat DOSARUL ECOPAINT, adresând public directorului executiv al DGFP Vâlcea, ec. Gheorghe Gogârnoiu, un număr de 7 întrebări. Pe parcursul prezentării cazului, nu ne-am permis săaducem acuzații cuiva, nerelevându-se responsabilitatea cuiva din conducerea Finanțelor, dar și pentru faptul că ziariștii nu sunt instanțe de judecată. Drept urmare semnalului transmis, am fost invitați la dialog, considerând că răspunsul la întrebări transmis în scris ar fi însemnat peste 20 de pagini format A4. După aproape trei ore de dialog, purtat cu aproape toți conducă torii și economiștii DGFS cu atribuțiuni profesionale legate de caz, am concluzionat că răspunderea nu este în sarcina niciunui conducă tor al Finanțelor vâlcene, vinovăția urmând săfie stabilităde organele competente în sarcina evazionistului și acelor care l-au tolerat din zona punctului său de lucru. Pe parcursul verifică rilor făcute, privind evaziunea ECOPAINT și aceleași infracțiuni comise de o altăfirmăvâlceană  „petrolistă”, am fost contactați de grupul de adversari ai directorului executiv Gheorghe Gogârnoiu, încercându-se, prin false informații, orientarea noastrăspre acuzații nefondate și cu nimic susținute legal.

       Sfidându-i pe bârfitori, provocatori și complotiști, pe toți i-am îndepărtat. Eram siguri că se vor adresa altor ziare locale, ceea ce s-a și întâmplat. „Tema” a fost preluatăde un săptămânal insipid, incolor și inodor, unde se pretind că ar fi ziariști, niște resturi profesionale, ușor analfabeți, indivizi că zuți la sortatul  profesional făcut prin redacțiile teritoriale. Conduși în eroare și instigați de salariații finanțiști cârtitori la calomnii, nesăbuiții au sărit pe directorul executiv Gheorghe Gogârnoiu, maculându-l, știrbindu-i temporar imaginea publică , calomniindu-l, de neînțeles. Ordinarii maidanezi de presănu au avut niciodatădemnitatea profesionalăde a sta de vorbăși cu „acuzatul” lor și, considerându-se că lare pe situație s-au adresat ziarului „Avocatul tău”, continuându-si opera și în publicația bucureșteană. Dacă indivizii calomniatori ar fi fost chiar și stagiari de presă, la o simplăverificare, ar fi aflat că procurorii DNA din Brașov au verificat deja acuzațiile grupului de instigatori vâlceni (în frunte cu Ilie Smărăndescu dat afarăpe motive de indisciplinăîn muncă de la DGFP) și au concluzionat nevinovăția conducerii instituției financiare județene, implicit a directorului executiv Gogârnoiu. De asemenea, și-ar fi dat seama că presupusul auto denunț al evazionistului Gămălie este un fals ordinar, menit a susține calomniile adresate șefului Finanțelor vâlcene, denunț pe care acesta, în fașa oamenilor legii, nu și-l recunoaște. Și ar mai fi ceva: evazionistul este, bine mersi, în România. Nu a plecat în America, așa cum susțin instigatorii.

        Cine nu-i cu noi .

      Aceasta-i deviza pseudo ziariștilor vâlceni care s-au pretat la murdare acțiuni publice împotriva unor oameni aflați deasupra tuturor acuzațiilor în cazul ECOPAINT, aducând injurii chiar și semnatarului acestor rânduri. Și asta nu în ziarul lor, ci în oficiosul Comisariatului pentru Societate Civilă, denumit la vrăjeală”Avocatul tău”. Pe toți ne-a umflat râsul, citind creația singurului neuron (latent și el) din capul ziaristului bucureștean semnatar al unor bălării calomnioase. Îndopat cu informații false, Cristian Sava va trebui sădea socoteală. Dar cel mai ciudat lucru ni se pare faptul că fostul ofițer Arsene Tudor comisar adjunct al CSP, considerat „antena” acestei organizații în teritoriu, nu știe cine dăinformații ziarului organizației lui, cel care îi calomniazăconcetățenii și prietenii din Rm. Vâlcea. Presupunând că fostul ofițer de informații nu știe, îi spunem noi acum. Acela nu este altul decât Adrian Pană, omul care a primit condamnare penalăpentru faptul că l-a calomniat și pe el, pensionarul ofițer cu funcție regionalăîn organizația ce patroneazăziarul bucureștean  că ruia îi dăPanăinformații. Spre aducere aminte, redăm mai jos un fragment din condamnarea primităde calomniatorul Panăîn procesul intentat de partea vătămatăTudor Arsene: ” În baza art.11, pct.2, lit. a raportat la art.10, lit. d al CPP, obligăpe inculpatul Adrian Pană, în solidar cu partea responsabil civilmente ziarul „Obiectiv Vâlcean”, S.C CORINTER S.R.L și Popa Claudia, cu sediul în Rm.Vâlcea ( ) la plata sumei de 10.000.000 lei cu titlul de daune morale că tre partea vătămatăTudor Arsene ( sentința penalănr.591/7.04.2006)”. „Ziaristul” Pană, documentat, După cum îi este obiceiul, în cârciumă, a publicat anul trecut un articol titrat „Ofițeri de Poliție și SRI implicați în escrocherii pe Internet”.

      Din conținut rezulta că arsene Tudor ar fi fost implicat în trafic de persoane, trafic de droguri și alte infracțiuni de mare amploare, fiind cunoscut de el, cunoscă torul ziarist, ca infractor”. Și în acest caz, Adrian Pană, individul rătăcit prin presa vâlceană, avea certitudini. Certitudini care i-au adus a nu mai știm câta condamnare de presă. Vălăsăm pe dumneavoastră, cititorii noștri, sătrageți concluziile. Noi ne continuăm investigațiile, cu atât mai mult cu cât Adrian Panăși omologul său de infracțiuni comise prin presă, scribălăul Cristian Sava, de la „Avocatul tău” își vor continua denigrările și calomniile. Revenim.