Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Frâncu și Nicolae dorm prea liniștiți

Pentru că nu știu ce-i așteaptă

Deja celebrii peneliști Emilian Frâncu și prea-plecatul în fața lui Ion Nicolae, dorm destul de liniștiți, pentru ce-i așteaptăînviitorul apropiat. ANI va începe verificarea averilor în ianuarie și vor fi printre primii vizați. Nu-i vorba, suntem siguri, îi va „ajuta” și populația județului. Înființarea Agenției Naționale de Integritate a fost publicatăîn Monitorul Oficial. Ea va intra în vigoare pe capitole. Capitolul referitor la categoriile de demnitari care trebuie sădepunădeclarații de avere și de interese intrăîn vigoare la șase luni de la publicarea legii, iar categorii care până acum nu au fost obligate sădepunăastfel de declarații vor avea de la acea datăîncă 15 zile pentru a se conforma prevederilor actului normativ. Legea privind înființarea Agenției Naționale de Integritate a fost promulgatăîn 17 mai de că tre președintele interimar Nicolae Văcă roiu, După ce în 9 mai a fost adoptată cu unanimitate de voturi de Senat. Deputatul penelist (nu-i spunem, încă , penalist, că nu suntem ANI) și-a votat singur sfârșitul.