Acasă Arhiva „FISIUNEA” DINTRE APAVIL ȘI ACVARIM?

„FISIUNEA” DINTRE APAVIL ȘI ACVARIM?

Echipele de negociatori din partea celor două societăți „toacă ” de șase luni la analize și evaluări, fără săajungăla o soluție concretăși la un compromis acceptabil ” în caz că se va realiza fuziunea, Primăria Râmnicului va deține 40% din acțiunile noii societăți create, iar Consiliul Județean va avea 57%. 

Se împlinesc șase luni de când s-a aprobat oficial demararea negocierilor de fuziune dintre societățile Acvarim și Apavil, iar lucrurile parcă bat pasul pe loc. Chiar dacă a existat aprobarea unanimăa Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea (pentru Acvarim) și a Consiliului Județean Vâlcea (pentru Apavil), echipele de negociatori din partea celor două societăți „toacă ” de luni bune la analize și evaluări, fără săajungăla o soluție concretăși la un compromis acceptabil. Săne aducem aminte că fuziunea dintre fosta întreprindere Termorim și CET Govora s-a realizat prin anul 2003 în doar câteva săptămâni. Marți, 31 iulie, într-o nouăîncercare de „birocratizare” a acestei fuziuni, Consiliul Județean Vâlcea a aprobat noi măsuri premergătoare fuziunii prin absorbție a societății Acvarim de că tre Apavil.

 

Fuziunea de la Paștele Cailor

 

Într-un raport voluminos elaborat de tot felul de firme de audit și de evaluare, se bate apa în piuădespre situații financiare și alte comparații între cele două societăți. În acest ritm, fuziunea dintre Acvarim și Apavil are toate șansele săse întâmple la Paștele Cailor. Iatăcâteva din etapele care mai trebuie parcurse până când fuziunea dintre cele două societăți va deveni realitate: pregătirea modifică rii actului constitutiv, adoptarea deciziilor acționarilor, nominalizarea administratorilor și pregătirea proiectului de fuziune; aprobarea de că tre Consiliul Județean a documentelor fuziunii; înregistrarea demersurilor legale privind reorganizarea; înregistrarea efectivăa fuziunii în documentele contabile; constituirea asociației de dezvoltare intercomunitară; pregătirea „draft-ului” contractului de concesiune; prezentarea contractului de concesiune și negocierea cu autoritățile locale implicate; prezentarea pentru „no objection” că tre Comisia Europeană , Banca Europeană de Investiții și Ministerul Economiei și Finanțelor; aprobarea contractului și împuternicirea pentru semnarea acestuia; inițierea modifică rii memorandumului de finanțare ISPA în conformitate cu noua structurăinstituțională; semnarea contractului de concesiune. În plus, în perioada următoare, reprezentantul FOPIP va pregăti studiul de fezabilitate care săjustifice reorganizarea (inclusiv proiecții financiare) și care săpermităaprobarea fuziunii de că tre Comisia Europeană , Banca Europeană de Investiții și Ministerul Economiei și Finanțelor, apoi de că tre autoritățile locale, și va prezenta în fața comisiilor un pachet de documente compus din: proiect de organigramă, proiect de act constitutiv și proiect de fuziune. Pe lângă sutele de aprobări și avize, procesul de fuziune dintre Acvarim și Apavil a mai trebuit sătreacă și prin „furcile caudine” ale mai multor consilii locale care sunt acționare la societatea Apavil. Astfel, primăriile din localitățile Brezoi, că limănești, Băbeni și Băile Olănești și-au dat acordul pentru realizarea acestei fuziuni. Întrucât de la primăriile comunelor Dăești și Bujoreni nu s-au primit hotărâri ale consiliilor locale cu privire la acordul de principiu, conducerea Consiliului Județean Vâlcea a revenit cu adresăîn data de 6 iulie în vederea fundamentării și supunerii spre analizăși adoptare a proiectului de hotărâre privind acordul de fuziune a firmei Acvarim de că tre Apavil. După realizarea fuziunii, Primăria Râmnicului va deține 40% din acțiunile noii societăți create, iar Consiliul Județean va avea 57%.

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.