” Doi arabi și-au stabilit comandamentul la Vâlcea
În numărul trecut, am deschis prima paginăa ziarului nostru cu articolul intitulat „O rețea de falsificatori de țigări a fost anihilată”. Prin acest material de presă, ne-am informat cititorii că doi arabi (un irakian și un egiptean) ne-au ales județul pentru a-și stabili „comandamentul” de unde sădesfășoare activități ilicite, încă lcând legile țării. După descoperirea unei făbricuțe pentru prelucrarea precursorilor, substanțe din care se pot face și droguri, a urmat și descoperirea unei fabrici de produs țigarete făcutăde lucrătorii Formațiunii Poliției Rurale, din cadrul Poliției Municipiului Rm. Vâlcea și ai Postului de Poliție Mihăești. Dintr-o neglijențăregretabilă, documentarea în necunoscut a cazului (ne-a fost refuzatăcolaborarea de că tre polițiști, cu toate că ne-am aflat „la fața locului” la percheziționarea depozitului de la Copăcelu) a făcut săatribuim, nedrept, succesul descoperirii cazului Poliției Județene. În scenariul și derularea faptelor consumate, Serviciului de Investigații a Fraudelor a preluat ulterior continuarea cercetării (în actul II), întrucât competența de soluționare a celor constatate revine Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Actul I
Prin metode specifice, polițiștii municipiului Rm. Vâlcea au aflat că un irakian și un egiptean comercializeazățigarete și încă lțăminte chinezească în municipiul Rm.Vâlcea și în județ, existând suspiciunea comiterii unor evaziuni fiscale. După întocmirea planului de acțiune, comanda Poliției Municipiului Rm. Vâlcea a dat undăverde începerii derulării lui. Astfel, la data de 15.01.2007, lucrătorii Formațiunii Poliției Rurale și ai Postului de Poliție Mihăești au intrat în acțiune – pe toate liniile de muncă – oprind la control, în jurul orei 23:00, pe drumul județean 679, autoutilitara Dacia Pick-Up, cu numărul de înmatriculare HD 80 NBZ. Proprietarul mașinii este Cristian Aurel Pleșu, cu domiciliul în Hunedoara, iar conducă tor auto a fost Constantin Laurențiu Șopârlă, cu domiciniul în Ocnele Mari (str. Pinilor 70). Constatându-se că certificatul mașinii este expirat, s-a procedat la reținerea acestuia și la verificarea mărfurilor transportate. În urma acestei operațiuni au fost descoperite un număr de 21.600 pachete țigări PLUGARUL, ambalate în carton, despre care conducă torul auto a declarat că nu posedăacte de proveniențăsau de însoțire. Trecându-se la audierea șoferului, s-a aflat că pachetele de țigări urmau săfie predate unui cetățean de origine arabă, despre care știe că se numește „ALI” și că este administratorul unei societăți comerciale aflate în Complexul Comercial Dovali din municipiul Rm. Vâlcea. Numele real al arabului este SIRAS ATA AL SHIMASI, cetățean irakian, născut în Bagdad. În dimineața zilei următoare, continuându-se cercetările și verifică rile în teren, a fost oprită, tot pentru control, autoutilirara cu numărul B 20 FMX, condusăde Ion Badea (fiul lui Gheorghe și Bunica, născut la 26.11.1949, în Ocnele Mari, domiciliat în comuna Mihăești). În mașinăa fost identificatăcantitatea de aproximativ 2 tone de tutun vrac, ce nu era atestatălegal prin documente de însoțire.
Actul II
Datorităcompartimentării muncii și limitelor de competență, cazul a fost preluat – din mers – de polițiștii Serviciul de Investigarea Fraudelor – care au adăugat noi elemente la rezolvarea juridică a cazului și la anihilarea rețelei de falsificatori de țigări. Astfel, s-a putut stabili că o firmă(fantomă) din București – TIACOS PROD, a închiriat spațiul de depozitare al Fabricii de cheag, de la Copăcelu și un depozit în zona Râureni. Administratorul firmei TOM COM PROD – Ion Cîlea (fost director la CARVIL – Vâlcea) – proprietarul Fabricii de cheag nu a cunoscut că irakianul a adus spre folosire o mașinăde tras țigarete din tutun vrac, hârtie specialăși timbre false și, deocamdată, este în afara bănuielilor unei complicități. Depozitul din zona Râureni a adăpostit 2.418 perechi de încă lțăminte chinezească diversă(atât au mai fost găsite), aduse de un egiptean pus și el pe că pătuială, ca mai toți arabii ce fac afaceri în România. Trecem sub tăcere și păstrăm informațiile despre depozitul firmei ROMADIN SRL, din Râureni și al magazinului râmnicean de desfacere, pentru numărul viitor de ziar, activitatea egipteanului și a complicilor identuficați în cauză, necesitând ample verifică ri. În acest stadiu, implicarea presei în momentul operativ stabilit, ar crea numai neajunsuri.
N.B.: În numărul trecut, dintr-o regretabilăeroare, în etapa de corecturăa materialelor prezentate, articolului i-au fost schimbate câteva informații, apărând că proprietarul Fabricii de cheag este Ion Cîlea – „fost director la CONSERVIL” și nu la CARVIL, așa cum apare în textul inițial. S-a creat suspiciunea că respectivul administrator ar fi dr. ing. Ion Cîlea – fostul director al CONSERVIL, în prezent liderul PSD – Vâlcea. Ceea ce nu este adevărat. Ne cerem scuze.
Romeo Popescu
Lasă un comentariu