Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Evenimente pe scurt

         ” glumele proaste, lansate de sondajele măsluite, nu mai amuză pe nimeni ” gata cu intervențiile insultătoare sau calomnioase pe forumul cotidianului „Gândul” ” nu se știe ce l-a apucat pe liderul PNL Emilian Frâncu să deconspire colaborarea lui cu organele Securității ” la o sindrofie oficială, unul dintre mai marii județului Vâlcea s-a dat bun cunoscă tor al literaturii de început a epocii comuniste, ridiculizându-l pe vestitul epigramist Păstorel Teodoreanu ” așa cum ne așteptam, reporterii speciali de investigații jurnalistice „CORADO” ne-au suplimentat informațiile privind acțiunea ilegală de că utarea aurului din legenda „Dealului negustorilor” ” cea mai proastă afacere pentru cititori este să parcurgă un ziar ai că rui scribălăi nu se ostenesc să se documenteze ” într-un context așa-zis masonic, definit prin coordonatele Umbra lui Mircea + Aurel Vlădoiu + finanțe cu ambele F-uri + Ziarul de Vâlcea, semnalăm decesul publicației „Realitatea Vâlceană”, șterpelită de Tibi Pârnău

           

           Glumele proaste, lansate de sondajele măsluite, nu mai amuză pe nimeni. Nici măcar pe cei care le plătesc în prostie, sperând că , în acest fel, vor schimba impresia opiniei publice și poate chiar și trendul formațiunii. E cazul liberalilor vâlceni, dispuși să se lase amăgiți de caraghioslâcul unui sondaj, potrivit că ruia zic șefii lor – în interiorul Alianței, PD-ul ar fi cu doar câteva puncte în fața PNL-ului. Aș vrea să văd un singur liberal care să creadă o asemenea enormitate, dar nu cred că există  vreunul. Și, fără să luăm în calcul procentele diferite cu care sunt cotați liberalii în acest moment, e greu să se îndoiască cineva că partidul suportă o erodare rapidă și evidentă, pentru că povara guvernării se dublează tot mai mult și mai vehement cu conflictele din chiar interiorul formațiunii. Despre scandalurile din Alianță nici nu mai vorbim, pentru că DA-ul  portocaliu, de odinioară, mai există numai pe hârtie, iar ideea fuziunii s-a spulberat de mult.

           Gata cu intervențiile insultătoare sau calomnioase pe forumul cotidianului „Gândul”. Toți cei care își doresc exprimarea punctului lor de vedere pe acest site, trebuie să se identifice mai întâi. Vrednicii autori ai postărilor de fiecare zi, au amuțit. Din dosul unui anonimat revoltător, câțiva jurnaliști râmniceni erau plini de ghidușii. Nu a existat știre on-line publicată, în cotidianul”Gândul”, despre cazul „Gutău – Dicu „, să nu își verse veninul pe forum câteva lichele binecunoscute ce s-au ascuns adeseori sub „nick name-ul” mai multor colegi bine cotați în presa locală, urmărind să-i compromită și să-i facă să se încaiere între ei. Nu au reușit. Și de câtă apreciere se bucură în redacțiile locale, idioții saltimbanci, au ajuns „free lancer”. Prin dispariția lor (fie-le coliva profesională din arpacaș și bomboane mentolate!) și măsurile protectoare aplicate pe net, s-a instalat o liniște impresionantă pe site-ul „Gândul”.

           ” Nu se știe ce l-a apucat pe liderul PNL Emilian Frâncu să deconspire colaborarea lui mai veche cu organele Securității Republicii Socialiste România, dar se pare că lucrul acesta îl va costa enorm. Va fi demis din funcțiile politice și parlamentare deținute. Mărturisirea de la sfârșitul ultimei sale conferințe de presă s-a produs în fața unor jurnaliști locali, care, se știe bine, nu dau nici două cepe degerate pe politicianul din el și, în particular, îl desconsideră. De abia așteptau ziariștii acreditați pe politic ca să se dea Emilian  Frâncu în stambă, pentru că prea a umilit el profesia lor de truditori pe ogorul literelor puse în pagină. În mintea tuturor ziariștilor din presa locală nu s-a stins (încă ) insulta proferată public, din care a rezultat că lui i se aduc critici de că tre unii ziariști, numai pentru că nu a reușit să cumpere întreaga presă județeană . Pentru mass-media, o insultă mai mare, nu există. Și drept urmare, întreaga media românească a aflat despre sinceritatea destăinuirii colaborării în numai 10 de minute. Toate agențiile de presă au preluat sinceritatea lui. Nu se știe ce va face omul, de acum înainte, dar în conjunctura actuală ar fi mai bine să se potolească . Să-și pună cenușă în cap, iar capul să-i stea sub pătură. Printr-un e-mail primit la redacția noastră, unul dintre cititorii vâlceni îl sfătuiește să stea cu valiza făcută în Parlament și cu mâna pe pix, ca să scrie cererea de demisie și pe aceea de întoarcere la postul de televiziune cedat temporar socrului său. Eheee Și-i urăm și noi ca dacă va trebui să facă acte notariale pentru re-preluarea postului TV, să se folosească de serviciile Biroului Notarial „Mariana Gutău”. Chiar ar avea curaj, că tupeu știm că are?

           ” La o sindrofie oficială, unul dintre mai marii județului Vâlcea s-a dat bun cunoscă tor al literaturii de început a epocii comuniste, ridiculizându-l pe vestitul epigramist Păstorel Teodoreanu. Nici un argument al realității faptelor nu l-a putut scoate pe preopinent din   „ignoranța lucitoare”. Ne-a obosit pe toți cu prostiile lui literare. După cum le-am promis tuturor celor din anturajul  care l-a auzit pe sfertodoctul demnitar bătând cu grație câmpii, publică m noi realitatea în legătură cu arestarea literatului moldovean. Cam prin anii 1950, în revista ” Gazeta Literară”, poetesa Veronica Porumbacu scria: „O, Europă te simt în mine/ Te simt adânc în mine/ Te simt în sufletul meu/Te simt toată în mine.” Spiritual și pus pe șotii, După cum îi era felul, Păstorel Teodoreanu  i-a răspuns: „O superbă, Veronică / Eu credeam că o ai mai mică / Dar mărturisirea clară/ Din Gazeta Literară/ Demonstrează elocvent/ că în chestia matale/ Cu adâncimi fenomenale/ Intră întregul continent.” A urmat, apoi, o solicitare a confraților săi întru literatură de admitere în Uniunea Scriitorilor, la conducerea că reia se afla atunci comunisto-legionarul  Mihail Sadoveanu. Era de așteptat „sprijinul” pe care i l-a dat acesta ridiculizatei poetese comuniste, iar răspunsul Uniunii a fost negativ. Drept urmare, Păstorel a mai scris un  catren cu mari reflexe chiar și acum, în anii de început ai noii orânduiri sociale capitaliste: „În lumea nouă începută (1950-n.r.)/ că cații scriu, în loc să pută/ Iar literații adevărați/ Sunt epurați, de acești că cați.” Acesta-i adevărul istoric al cazului. Ne putem bucura de pe acum, pentru ajutorul dat conducă torului județean care, din ce în ce mai mult, începe să semene cu Ceaușescu. Știe tot, vrea tot, poate tot, roade tot, suge tot și pupă pe Grivei în bot

           ” Așa cum ne așteptam, reporterii speciali de investigații jurnalistice „CORADO” ne-au suplimentat informațiile privind acțiunea ilegală de că utarea aurului din legenda „Dealului negustorilor”, din Stroiești. Informațiile devin din ce în ce mai alarmante. Sosirea celui de-al doilea detector performant a renăscut speranțele romilor angajați în găsirea comorii. Reporterii Agenției ne-au comunicat că prin excavații s-a ajuns la cota „minus 11 metri” și ambele detectoare semnalează prezența unei mari cantități de neferoase. La această cotă, stratul de nisip indică terminarea mâlului sapropelic, iar detectorul cu paraboloid marchează o zonă bine conturată ca depozit al unor nemetalifere. La ora când scriem nota de presă, primarul localității, de comun acord cu administratorul firmei care excavează în zonă, trasează un alt drum, spre „Dealul negustorilor”, pentru deplasarea unor noi utilaje grele în zona de contact. Firma care caută comorile din legendă este SC DELTA RADU SRL, din Rm. Vâlcea, iar „că utătorul de aur „ administrator se numește Radu Stănescu Toma zis Gusti. El locuiește în colonia Aleea Nuci și, de curând, consilierul liberal Ion Nicolae (avându-l ca sprijin moral și musafir de bază pe deputatul Emilian Frâncu)  i-a botezat copilul. În completarea informației pe care am furnizat-o în numărul trecut, suntem în măsură să aducem la cunoștința opiniei publice, că la discuția avută de romul Radu Stănescu Toma cu liderul PNL Vâlcea pe terasa restaurantului „Pizza O.K.” s-a aflat, la început și nașul „că utătorului” consilierul Ion Nicolae. Gurile rele spun că Ion Nicolae și Radu Stănescu Toma ar fi neamuri și că „orientatul” consilier liberal a mijlocit apropierea romului de șeful său de partid. După cum se vede, Emilian Frâncu, „lucrează” avantajos cu Ion Nicolae, fiind împreună peste tot: în partid, în afaceri și la distracție. În condițiile în care se va stabili vreo responsabilitate juridică pentru că utătorii ilegali, tot împreună trebuie să suporte oprobriul binemeritat.

           ULTIMA ORĂ: Se pare că semnalul tras de noi în zonă a angajat autoritatea  celor care trebuie din județ și luni, 21.08.2006, din lipsa autorizației necesară că utării de vestigii arheologice și a comorilor bunurile ale patrimoniului național, se vor opri lucrările de excavare.

           ” Cea mai proastă afacere pentru cititori este să parcurgă un ziar ai că rui scribălăi nici măcar nu se ostenesc să se documenteze la fața locului. Iată un exemplu de dezinformare a cititorilor, cules fără prea mult efort din „Ziarul de Vâlcea”, gazetă patronată de deputatul PSD Aurel Vlădoiu. Cică (și aici reproducem ad-litteram) «ceremonia (…) a fost oficiată de Înalt Prea Sfințitul Bartolomeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului… La funeralii au participat o serie de ambasadori ai unor state care au deschise în România misiuni diplomatice.. » Ați ghicit, desigur, că e vorba despre înmormântarea de la Cozia, de sâmbăta trecută, când rămășițele pământești ale lui Carol Mircea Lambrino au fost puse-n în brazdă, După ce au zăcut mai bine de 8 (opt!) luni într-un congelator londonez. Dacă făcea un minim efort să meargă la fața locului, așa-zisul ziarist care a compus articolașul cu pricina ar fi aflat că ÎPS Bartolomeu Ananania nu a mai participat la slujba de la Cozia, fiind ocupat, toată ziua aceea, cu sfințirea unei biserici de la Sibiu. Mai mult decât atât, ar fi priceput cu ochiul liber (ca să zicem așa) că băbuțele cu basmale înndodate-n barbă și turiștii cei îmbrăcați în tricouri și cu șlapi în picioare, care se înghesuiau la coliva răposatului, nu făceau deloc parte din corpul diplomatic acreditat în România. Ţeapă, monșer, pe mâna unui comunicat „oficial”, transmis de anturajul așa-zisului prințișor Paulică al României!

           ” Tot în „Ziarul de Vâcea” ne e dat să citim un titlu mărișor, care sună astfel: «Deputații vâlceni sunt buni de gură în Parlament». În articol este vorba despre nimeni altul decât însuși deputatul PSD Aurel Vlădoiu, patronul gazetei cu pricina, care este astfel lăudat de autorul articolului. Cităm: «Ai noștri ca brazii sunt tari și-n gură. La categoria „luări de cuvânt”, Vlădoiu e cel mai tare locul 27 (47 luări de cuvânt)…». Am încheiat citatul. Halal miștocă reală, vizibilă de la o poștă. De unde se vede treaba că așa-zisului director Tibi Pârnău  vai, ce nume, parcă -i predestinat! i s-a cam urât cu binele pe lângă stăpân-su A(i)urel Vlădoiu…

           ” Într-un context așa-zis masonic, definit prin coordonatele Umbra lui Mircea + Aurel Vlădoiu + finanțe cu ambele F-uri + Ziarul de Vâlcea, semnalăm decesul publicației „Realitatea Vâlceană”, șterpelită de Tibi Pârnău vai, ce nume, nu mai repetăm! prin manevre pedindosnice, de la cei care au înființat-o. Să-i fie țărâna ușoară, fiindcă omul lui Vlădoiu nu a furgăsit-o ca s-o folosească în nici un scop. Nu e el în stare să țină pe umerii lui plăpânzi două ziare. A executat un „ordin de confiscare” și apoi o s-o îngroape zdravăn în datorii, lăsându-l să tragă ponoasele pe singurul fondator naiv care a rămas „patron” la săptămânalul cu pricina. Moare de necaz ziariciul-fetiță, cu mărgelele prinse-n păr…

                                                                                                    ” Pataliputra