Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Emilian Francu un singuratic politic

          ” Președintele PNL Vâlcea a rămas cu buza umflată  ” îmbătat până la comă alcoolică de elixirul Puterii, Emilian Frâncu a acționat în politică , perfect egoist. Din când în când, primarii peneliști au încercat să-l vindece de nepăsarea de care dă dovadă cam de când se știe. I-au spus să devină mai angajat în treburile partidului, dar degeaba.  Surse sigure din cadrul partidului ne-au spus că la ultima delegație permanentă a PNL Vâlcea, primarul comunei Perișani, Ion Sandu, a sărit la gâtul șefului său de partid, spunându-i că nu l-a ajutat mai deloc de când este edil-șef

 

          Noul Statut al aleșilor locali, prin care se restricționează migrația politică de la un partid la altul, în funcție de interesele primarilor, viceprimarilor, consilierilor județeni sau locali, a încins spiritele printre politicienii vâlceni. Conducerile celor mai importante partide din județ, au încercat, de luni bune, să atragă în propriile formațiuni politice cât mai mulți aleși locali, fie că recunosc sau nu acest lucru. Printre politicienii care au avut chiar insomnii la gândul că nu vor reuși să treacă la liberalism cât mai mulți aleși locali, aparținând altor partide, este Emilian Frâncu sau „Mandea” liberalismului vâlcean, cum bine i se spune prin târg. A stat de vorbă cu zeci de primari vâlceni, le-a promis marea cu sarea, a înjurat printre dinți PSD-ul și le-a povestit cu un zâmbet perfid despre „Mecca” liberală. Nu a recunoscut niciodată public sau neoficial, că este un împătimit al practicii de racolare a aleșilor locali ai altor partide, însă „vorba volent”.  Nu puțini sunt cei care își aduc perfect aminte că același „Mandea”, înfiera cu mânie proletară comportamentul politic al PSD-ului, din perioada cât a fost la cârma țării. Nu sunt decât doi ani de când, la fiecare apariție, în presa scrisă sau vorbită susținea, neconvingător, că nu va accepta vreodată în sânul PNL Vâlcea, dezertori pesediști. De primari nici nu se punea problema. Apoi, a intrat în silenzio stampa, vizavi de acest subiect, mârâindu-i pe ziariști, de fiecare dată când încercau să-i reamintească declarațiile făcute. Dar despre asta, am mai scris.

În încercarea sa obsesivă de a mări rândurile liberalilor vâlceni cu alogeni de tot soiul, Emilian Frâncu a apelat și la vlăstarele liberale, că rora le-a indus marota racolării, de parcă PNL Vâlcea, în afară de o imensă ventuză politică , nu mai înseamnă nimic. Și pentru mult timp, așa s-a și întâmplat. „Mandea-liberalul” a neglijat multiplele probleme cu care se confruntă organizațiile PNL din județ, sperând, că „aspirând” tot mulți pesediși, va deveni mai puternic. Dar a rămas cu buza umflată și mustața ciufulită, pentru că social-democrații au reușit să pună ordine în haosul în care se manifestau politic. „Tătuka” Cîlea care aflase de ceva vreme că Emilian Frâncu umblă cu limba scoasă După edilii săi, i-a chemat imediat După câștigarea procesului cu Prefectura Vâlcea, obligându-i să-și declare apartenența politică . Ba mai mult, pesediștii s-au regrupat ca albinele ducând muncă de convingere intensă cu colegii, cu gânduri de „fugari” să nu părăsească stupul. I-au ascultat. Și așa a ajuns Frîncu să dea mărunt din buze, roșu de mânie că a ieșit, încă o dată, perdant.

          Frâncu încolțit de primarii liberali

          Aminteam mai sus că șeful liberalilor vâlceni a pus prea puțin preț pe doleanțele colegilor de partid, tratându-i de cele mai multe ori cu sictir. Chiar lehamite. Îmbătat până la comă alcoolică de elixirul puterii, Emilian Frâncu a acționat în politică , perfect egoist. Din când în când primarii peneliști au încercat să-l vindece de nepăsarea de care dă dovadă cam de când se știe. I-au spus să devină mai angajat în treburile partidului, dar degeaba.

Surse sigure din cadrul partidului, ne-au spus că la ultima delegație permanentă a PNL Vâlcea, primarul comunei Perișani, Ion Sandu, a sărit la gâtul șefului său de partid, spunându-i că nu l-a ajutat mai deloc de când este edil-șef. însă , contactat telefonic, primarului Perișanului a negat afirmațiile, spunând că am fost prost informați. „Nu, nu este așa. Ce vă trebuie un articol bun? Sunt lucruri care se discută în partid, oricum Mai bine ați scrie despre proiectul de alimentare cu apă, de la noi din comună. E mai interesant. Dacă scrieți altceva decât am zis, dau dezmințire” a spus primarul, cam sec. I-am explicat că -l vom cita în ziar cu declarația exactă, oricât de neconvingătoare ar fi fost ea. Înțelegem perfect de ce nu a dorit primarul să recunoască discuțiile în contradictoriu purtate cu șeful său, în cadrul unei ședințe interne de partid. E vorba de păstrarea imaginii PNL-ului, la care, din păcate, doar cei care contează mai puțin în această formațiune politică se mai gândesc. Nu e departe clipa, când, spun mai toți colegii și adversarii președintelui PNL Vâlcea, politicianul Emilian Frâncu va rămâne fără nimeni apropiat în partid. A avut și grijă să se întâmple așa, alungând de lângă el toți liberalii veritabili și păstrând, doar hahalerele. Păcat. Liberalii de valoare ar trebui să-și facă un partid separat, pe care îl pot numi, eventual „Ultima speranță liberală”.

Olivia Pirvu