Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Emilian Frâncu începe să-i „lucreze” pe directorii PD

Înverșunare liberală

„După ieșirea democraților de la guvernare, întrebat de presa vâlceană în cât timp și-au propus liberalii săschimbe șefii democrați de instituții, Frâncu a spus: „Din partea mea pot săstea liniștiți până la începutul anului viitor” – promitea el, pe atunci ” acum, însă , Frâncu vrea săscape mai repede de ei, declarând că prigoana liberalăse va porni de anul acesta, din toamnă

 

Liderul PNL Vâlcea, Emilian Frâncu, a declarat că este foarte nemulțumit de votul dat de aleșii locali democrați, pentru rămânerea în Consiliu a Gabrielei Ene. Văreamintim că aceasta a demisionat din CL, ca urmare a unor certuri pe care le-a avut cu fostul său șef de partid, deputatul Emilian Frâncu, care s-a supărat foarte tare că Ene a aprobat trecerea unui PUZ, pentru firma fiului lui Mircea Gutău. În plus, ex-liberala a renunțat și la calitatea de membru PNL. În urmăcu ceva vreme, ea a depus la municipalitate o cerere, prin care, solicita aleșilor săaccepte rămânerea sa, în CL, ca și consilier independent. Și de aici a început scandalul.

Cum era și normal, aleșii liberali au votat de fiecare datăcând proiectul de hotărâre privind rămânerea sa în Consiliu se afla pe ordinea de zi, împotriva solicitării depuse de Ene. Pe de altăparte, democrații au fost de acord cu decizia exprimatăde „dizidentă”, exprimându-și public simpatia Față de fosta liberală. În ultima conferințăde presă, președintele PNL Vâlcea a spus, amenințător, că în cazul în care aleșii locali democrați vor vota și la viitoare ședințăde CL în favoarea rămânerii Gabrielei Ene în Consiliu, va începe prigoana asupra directorilor pediști. Imediat După ieșirea democraților de la guvernare, întrebat de presa vâlceană în cât timp și-au propus liberalii săschimbe șefii democrați de instituții, Frâncu a spus: „Din partea mea pot săstea liniștiți până la începutul anului viitor” – promitea el, pe atunci. Între timp, însă , lucrurile s-au mai schimbat, iar șeful liberalilor vâlceni este mai nervos ca niciodată.

Așa cum văinformam în rândurile de mai sus, el le-a transmis democrațiilor din Consiliul Local că dacă vor fi, din nou, de acord cu solicitarea lui Ene, va începe să-i „lucreze” pe colegii lor care ocupăfuncții de conducere în cadrul diverselor instituții vâlcene, chiar de anul acesta. Adică , mai pe românește, o săaibăgrijăca aceștia săzboare din posturile pe care le ocupă, mult mai devreme de ianuarie 2008. Mai multe voci susțin că se așteptau ca deputatul vâlcean sănu-și respecte promisiunile făcute, mai ales că Frâncu, spun ei, este un politician impulsiv pentru care cuvântul dat nu reprezintăprea mare lucru.