Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Emilian Francu a „intervenit” pentru pastrarea paturilor la Spitalul din Horezu

       Reforma din sistemul sanitar a vizat și reducerea cu 20 de paturi la Spitalul din Horezu, care deservește aproape un sfert din populația județului. Directorul unității spitalicești a apelat la ajutorul deputatului liberal, Emilian Frâncu, pentru ca măsura să fie măcar amânată: „Am fost la București cu primarul Niță și cu directorul Popescu de la spital și am reușit să scoatem Horezu de pe lista privind reducerea numărului de paturi”, a declarat Emilian Frâncu. În urma acestei intervenții, doi medici și patru asistenți și-au păstrat locul de muncă la Spitalul Horezu. De asemenea, deputatul liberal și-a aplecat atenția și asupra cinematografelor din județ, care au ajuns într-o stare deplorabilă. Astfel, cu sprijinul secretarului de stat, Ioan Onisei, deputatul a reușit să obțină promisiunea membrilor Comisiei pentru Cultură, Artă și Mass-Media din cadrul camerei Deputaților ca cinematografele „Progresul” din Drăgășani și „Flacă ra” din Rm. Vâlcea să treacă în patrimoniul municipalităților.

Magda Tolea