Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Emilian Francu a fost propagandist de seama pe vremea lui Impuscatu Î

             ” Din ciclul: „Trecutul comunist mai bântuie încă clasa politică „ ” la sediul redacției ne-au parvenit o serie de informații, care atestă că deputatul era unul dintre cei mai fervenți susținători ai sistemului comunist, ocupându-se cu mare plăcere de chestiile legate de propagandă. Așa se face că parlamentarul, despre care știm bine că pune mare patos în ceea ce face, și-a luat, pe atunci, rolul în serios dând la tot pasul citate din cuvântul „conducă torului iubit”

             Deși a recunoscut public că a colaborat cu fosta Securitate, Emilian Frâncu nu vrea nici în ruptul capului să fie asimilat foștilor colaboratori. Imediat După publicarea în VOCEA VÂLCII a articolului prin care informam că deputatul a afirmat că a semnat note informative la Secu Î, mai mulți cititori ai ziarului nostru i-au solicitat acestuia, să-și facă public dosarul de colaborator. Deputatul a tăcut mâlc, nepronunțându-se încă favorabil ideii, probabil din dorința de a mai trage, din motive care ne scapă, mâța de coadă. 

             Așa cum aminteam în rândurile de mai sus, După ce pe site-ul nostru, vâlcenii și-au postat opiniile legate de colaborarea lui Frâncu cu Securitatea, la sediul redacției ne-au parvenit o serie de informații, care atestă că deputatul era unul dintre cei mai fervenți susținători ai sistemului comunist, ocupându-se cu mare plăcere de chestiile legate de propagandă. Așa se face că parlamentarul, despre care știm bine că pune mare patos în ceea ce face, și-a luat, pe atunci, rolul în serios dând la tot pasul citate din cuvântul „conducă torului iubit”.

             Deputatul liberal iniția novicii în doctrina comunistă

             Nu noi suntem cei care spunem că Emilian Frâncu a fost unul dintre propagandiștii de soi, ci chiar câțiva colegi de-ai săi, care își aduc perfect aminte cum liberalul deputat îi ducea într-o încă pere, aproape de locul unde lucrau, și le cerea, ca la școală, să vorbească despre congresele PCR. În funcție de răspunsurile pe care le primea, Frâncu îi nota, cu sârg, mustrându-i dacă aveau mari lacune legate de acel sistem, de care doar în coșmaruri ne mai aducem aminte. Apoi, ca și cum menirea sa nu ar fi fost și așa suficient de „mare”, le preda doctrină comunistă, făcându-și datoria ca un adevărat erou al muncii socialiste.

că Emilian Frâncu a fost comunist până -n măduva oaselor este deja o certitudine. Mai mult decât atât, a făcut și poliție politică , iar colaborarea sa cu Securitatea stă mărturie în acest sens, oricât de mult și-ar dori să nege realitatea. Adică , cum nici nu se putea mai rău. Grav este, totuși, că deputatul încercă să inducă , de fiecare dată, în eroare opinia publică , cu tot felul de declarații despre cât de diferit e el Față de alți securiști.

             Cu ceva vreme în urmă, el a declarat că   a semnat note în perioada în care a fost șef al Compartimentului Personal de la PTTR, pentru că „această sarcină era prevăzută în fișa postului”. În plus, el a precizat că pot fi considerați informatori doar aceia care îndeplinesc următoarele trei condiții: au semnat un angajament, au primit bani sau prin declarațiile lor sau au făcut rău cuiva. însă , lucrurile stau puțin altfel. Și poate, ar fi necesară o analiză atentă a declarațiilor sale.

             Frâncu ar trebui să-și dea publicității dosarul de la Securitate

             Emilian Frâncu spune că nu are semnat nici un angajament, pe nică ieri. De ce nu-și face public dosarul sau dosarele? Știe bine că nimeni nu-l poate crede pe cuvânt. Într-un fel sau altul, trebuie să facă dovada declarațiilor sale. Mai mult decât atât, dacă a primit sau nu bani pentru serviciile aduse Securității, nu putem ști. Există și aici, întotdeauna un „poate”. Apoi, în ceea ce privește eventualul rău pe care l-ar fi putut produce asupra unei persoane delațiunile sale, de unde să știe Emilian Frâncu ce făcea Securitatea cu acele informații? Ne îndoim teribil că -i trimiteau la rândul lor note informative despre modul în care vor folosi datele scrise de Frâncu despre X sau Y. Să fim serioși. Și, în plus, cum va mai putea deputatul să vorbească despre curățirea morală a clasei politice, să reprezinte interesele noii generații, în condițiile în care are rădăcini destul de adânci în odiosul trecut comunist? Riscă , pe zi ce trece să devină tot mai puțin credibil. Iar, dacă e „curat” precum spune, să dea publicității, așa cum cere întreaga opinie publică vâlceană dosarul. Poate în acest mod, mai există pentru el o șansă de reabilitare morală.

Olivia Pirvu