Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Echipa nationala vrea galeria valceana

      Publicul vâlcean a făcut o impresie extraordinară conducerii CS Oltchim (și nu numai) la meciul desfășurat la Sibiu între echipa noastră și Rulmentul Brașov, în finala Cupei României. Întrucât galeria s-a dovedit, prin însuflețirea cu care și-a susținut echipa favorită, al „optulea jucă tor”, componentele lotului național al României invită același public să le susțină în lupta lor pentru calificarea la Campionatul European de handbal feminin, care se va desfășura în decembrie, în Suedia. Calificarea se joacă împotriva Serbiei, la București, duminica aceasta. această dorință a fetelor (sunt cel puțin zece jucă toare de la Oltchim în echipa națională) este susținută de clubul vâlcean, care va asigura transportul dus-întors la București și intrarea la meci. Astfel, toți vâlcenii care doresc să urmărească pe viu meciul România – Serbia sunt așteptați duminică , în fața Sălii Sporturilor Traian, la ora 6.30.

Narcis Stefan