Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Dumitru Crăciunescu, la moment de bilanț

„Una dintre cele mai importante preocupări ale omului de afaceri Dumitru Crăciunescu a fost aceea de a sări în ajutorul râmnicenilor ori de câte ori aceștia au avut nevoie ” dintre realizările inițiate de Dumitru Crăciunescu se numărăCentrul de Recuperare pentru Persoanele cu Handicap Locomotor

 

În data de 29 iunie a.c., cluburile Rotary Rm. Vâlcea și Rotary Rm. Vâlcea – Cozia organizeazăo ceremonie de schimbare a președinților. La evenimentul ce va avea loc la Vila Bujoreni președintele 2006 -2007 al Rotary Club Rm. Vâlcea, Dumitru Crăciunescu, va prezenta un jurnal al activităților din mandatul său. 

Sprijin pentru râmniceni

 

Timp de un an de zile, una dintre cele mai importante preocupări ale omului de afaceri Dumitru Crăciunescu a fost aceea de a sări în ajutorul râmnicenilor ori de câte ori aceștia au avut nevoie. Astfel, unul dintre programele pe care le-a inițiat a fost realizarea Centrului de Recuperare pentru Persoanele cu Handicap Locomotor. Proiectul a costat aproximativ 60.000 de dolari, iar un mare sprijin pentru finalizarea lui l-a primit din partea Primăriei Rm. Vâlcea, dar și de la câteva firme vâlcene. Un alt proiect de anvergurăa fost modernizarea secției de Ortopedie din cadrul Spitalului Județean de UrgențăVâlcea. Președintele Rotary Club Rm. Vâlcea, Mitică Crăciunescu, a coordonat activitățile și a strâns în jurul său câțiva oameni de afaceri influenți care au ajutat la modernizarea secției. De asemenea, el a beneficiat și de sprijinul Asociației Femeilor Manager din Vâlcea, care a donat mobilierul necesar în prima etapăde modernizare.

Cadouri pentru nevoiași

 

Mai mult decât atât, în preajma sărbătorilor, președintele Rotary Club Rm. Vâlcea a organizat numeroase activități caritabile. Astfel, de Crăciun a fost organizat balul Rotary unde au fost premiați elevii performanți, iar familiile nevoiașe și persoanele cu handicap au primit multe cadouri. Clubul Rotary a mai donat persoanelor cu handicap și echipamente electronice (televizor, frigider), prin intermediul Fundației „Soul to Soul”. Evenimentul a avut loc la Centrul de Recuperare pentru Persoanele cu Handicap Locomotor. Nici doamnele din Râmnic nu au fost uitate de rotarieni. Astfel că , de 1 martie, în cadrul unui eveniment intitulat „Comunicarea internă”, ei le-au oferit cadouri doamnelor și domnișoarelor, pe care ulterior le-au invitat la cină. Recent, Mitică Crăciunescu a inițiat un proiect de donare a șase calculatoare pentru tineri cu handicap sau instituționalizați. Astfel, marți 27 iunie a.c., două persoane cu handicap ce au preocupări scriitoricești și patru tineri instituționalizați au primit din partea Clubului Rotary Rm. Vâlcea calculatoare recondiționate.