Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Drept la replică

Către, Publicația „Vocea Vâlcii”

Domnului redactor șef Romeo Popescu 

Având în vedere faptul că articolul „salarii grase pentru Bușe și prietenii săi”, apărut în publicația Vocea Vâlcii, nr. 556, din data de 28 mai 2007, prezintăîn mod denaturat și tendențios aspecte privind instituția Consiliului Județean Vâlcea, considerând că articolul respectiv dezinformeazăcititorii și prejudiciazăimaginea instituției noastre, vărugăm săpublicați următorul drept la replică :

1. În articolul „Salarii grase pentru Bușe și prietenii lui”, semnatarul acestuia, domnul Radu Dumitrescu, susține ideea falsă potrivit că reia Președintele Consiliului Județean Vâlcea emite dispoziții în mod arbitrar, în afara legii, corespunzător unor interese nedefinite, în cazul de Față făcându-se referire la salarizarea conducerii Consiliului Județean și a angajaților din aparatul de specialitate al Consiliului Județean.

Precizăm faptul că salarizarea în cadrul Consiliului Județean Vâlcea a fost stabilităpotrivit prevederilor actelor normative în vigoare care reglementeazăaceastă problemăși care se aplică tuturor consiliilor județene din țară : este vorba despre Ordonanța Guvernului, nr. 10/31.01.2007 și Ordonanța de Urgențăa Guvernului, nr. 6/24.01.2007.

Dispoziția nr. 150 din 12 aprilie 2007 a președintelui Consiliului Județean Vâlcea, la care se face referire în articolul amintit, nu a fost „datăpe șest” (expresia aparține d-lui Radu Dumitrescu), ci a urmat toate procedurile legale, fiind publicatăpe pagina oficialăde Internet a Consiliului Județean Vâlcea încă din data de 15 mai 2007, cu mult înainte de apariția articolului din Vocea Vâlcii la care facem referire.

2. Prin afirmația „Dispoziția este semnatădoar de președintele Dumitru Bușe și avizatăpentru legalitate de că tre secretarul județului”, autorul articolului încearcă , în mod tendențios, săacrediteze ideea deplinei conspirativități în care a fost emisărespectiva dispoziție. Pentru corecta informare a cititorilor publicației Vocea Vâlcii facem precizarea că , potrivit Legii administrației publice locale nr. 215/2001, cu modifică rile și adăugirile ulterioare, toate hotărârile adoptate de Consiliului Județean și toate dispozițiile președintelui Consiliului Județean sunt semnate de că tre președintele Consiliului Județean și avizate pentru legalitate de secretarul județului: art. 97(3), art. 106(1), (2).

3. În cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Vâlcea nu figureazăstructura organizatorică „ce se numește staff-ul Cabinet Președinte” și nici funcția „purtător de vorbe” (expresiile aparțin d-lui Radu Dumitrescu). Facem precizarea, pentru corecta informare a cititorilor publicației Vocea Vâlcii, că potrivit art. 102 (1), (2), (3), (4), din legea administrației publice, nr. 215/2001, în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Vâlcea s-a înființat Cabinetul Președintelui care cuprinde trei consilieri (legea permite un număr de cinci consilieri). Aceștia, pe lângă responsabilități privind relația cu presa, audiențe, scrisori, sesizări, activități de protocol, îndeplinesc și alte atribuțiuni în conformitate cu prevederile legii, individualizate în fișa postului.

4. Considerăm că afirmații pentru „Bușe și-a tras sfetnici”, „sfătuitori de tainăcare âși beau cafeaua dimineața cu președintele Bușe” sunt tendențioase, lipsite de adevăr, neonorante pentru o publicație serioasă, eliminând total rolul educativ, pe lângă cel informativ, pe care trebuie să-l îndeplinească orice publicație de presă. Este știut, de altfel, faptul că președintele Consiliului Județean Vâlcea nu consumăcafea, iar afirmațiile pe această temăcuprinse într-un articol de presăconstituie cel puțin o greșealănefericitădeterminatăde lipsa de inspirație a autorului respectiv.

Activitatea Consiliului Județean Vâlcea și aceea a Președintelui acestei instituții sunt subordonate intereselor cetățenilor județului Vâlcea și presupun cu totul altceva decât ceea ce sugereazăautorul articolului la care ne referim. Ne permitem să-i recomandăm domnului Radu Dumitrescu sărealizeze o minimădocumentare în legăturăcu activitatea și modul de funcționare a Consiliului Județean Vâlcea.

În speranța că prezentul drept la replică va fi publicat în numărul viitor al ziarului dumneavoastră, cu titlu pe prima pagină, văasigur, domnule redactor-șef, de aprecierea și respectul meu și vătransmit urări numai de bine.

Președinte, Dumitru Bușe