Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Dotare slaba in scolile valcene

” Procesul educațional „chinuit” de lipsuri de tot felul ” din cele peste 775 de școli din Vâlcea, doar 159 (79,5%) din mediul urban și 165 (28,69%) din mediul rural au autorizație sanitară ” conducerea Consiliului Județean Vâlcea a solicitat, în nenumărate rânduri, rapoarte privind situația reparațiilor curente și a igienizărilor din școlile vâlcene. Din cele 89 de localități din județ, doar 62 au dat curs solicitării ” școlile din localitățile Dănicei, Malaia, Sutești, Voineasa, Băbeni și Ocnele Mari nu au transmis CJ Vâlcea datele solicitate, cu privire la aprovizionarea cu combustibil

          Mai sunt două săptămâni până la începerea noului an școlar, 2006-2007. Numărătoarea inversă a început. Toate bune și frumoase, dar întrebarea e unde vor învăța elevii. În școli, evident. Care scoli? Iată o întrebare retorică . Spunem asta pentru că abia acum autoritățile s-au trezit că trebuie să facă reparații capitale sau curente în unitățile de învățământ, să le igienizeze. Pentru nimeni nu mai e o noutate că mare parte dintre școlile din Vâlcea nu au autorizație sanitară de funcționare. Și asta din cauza lipsei celor mai elementare norme de civilizație. Reamintim că în urma centralizării datelor în cadrul ASP Vâlcea, s-a constatat că în județ există peste 775 de unități de învățământ (școli, grădinițe, creșe, centre de plasament, facultăți, cantine școlare, cluburi sportive etc.), dintre care 200 sunt în mediul urban, iar restul de 575 în mediul rural.

         Din cele peste 775 de școli din Vâlcea, doar 159 (79,5%) din mediul urban și 165 (28,69%) din mediul rural au autorizație sanitară. „Din totalul școlilor care nu au autorizației sanitară, 172 (30%) nu au solicitat-o niciodată, iar 279 au fost respinse pe motiv că nu au nici o sursă de apă potabilă, nu au grupuri sanitare, iar sălile de clasă sunt neigienizate. Cu asemenea situații ne-am confruntat în mediul rural. Ministerul Sănătății și ASP le-a oferit un răgaz directorilor de școli, în sensul că dacă la data controlului nu sunt finalizate încă lucrările de igienizare, le vom da autorizația sanitară pa baza unui plan de conformare. Astfel, conducerea unității va trebui să ducă la îndeplinire tot ceea ce este specificat în acel plan. Iar noi le vom evalua periodic activitatea” – ne-a declarat Ioan Mihail, director adjunct al Autorității de Sănătate Publică Vâlcea. Deja au devenit „celebre” toaletele din fundul curții, în care se duc nu numai elevii, ci și profesorii, ca să nu mai vorbim de acoperișurile găurite ale școlilor, pe unde intră ploaia sau păsările. Și cum toate aceste neajunsuri nu ar fi și așa suficiente, în sălile de curs, există bănci rupte, uși sparte   Lista poate continua. Cei care au responsabilitatea organizării și pregătirii condițiilor pentru începerea anului școlar sunt directorii de școli, autoritățile locale precum și inspectorii școlari.

         Programul „Laptele și cornul”

         Astfel, pentru ca elevii vâlceni să înceapă școala în condiții mai bune decât în anii trecuți, Consiliul Județean  (CJ) Vâlcea, în colaborare cu Inspectoratul Județean Școlar Vâlcea și Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) Vâlcea au organizat controale periodice. Aceste verifică ri, vizează condițiile de distribuire și păstrare a produselor lactate și de panificație; finalizarea lucrărilor de reparații capitale, reparații curente și igienizări; funcționarea normală a instalațiilor de apă și canalizare; funcționarea grupurilor sanitare și a instalațiilor aferente; amenajarea corespunzătoare a sălilor de clasă și dotarea acestora cu cele necesare desfășurării activității de educație; curățenia în unitățile de învățământ. De asemenea, CJ Vâlcea a organizat și o licitație electronică în vederea achiziționării de produse lactate și de panificație pentru elevii din clasele I – IV și copiii din grădinițele de stat cu program normal de 4 ore. Așadar, în urma licitației au fost încheiate două contracte cu firmele: SC Vlăsia SRL Pitești pentru produse de panificație și SC Diana Impex SRL pentru produsele lactate.

         Nepăsarea directorilor de școli

         Mai mult decât atât, conducerea Consiliului Județean Vâlcea a solicitat, în nenumărate rânduri, rapoarte privind situația reparațiilor curente și a igienizărilor din școlile vâlcene. Din cele 89 de localități din județ, doar 62 au dat curs solicitării. Pentru aceste școli, necesarul de reparații curente este de 1721,554 mii lei, reparații capitale este de 2092,05 mii lei, iar cel al igienizărilor este de 725,185 mii lei. Din acestea, s-au executat lucrări de reparații și igienizări în valoare de  635,54 mii lei, respectiv 14 %. Fondurile asigurate pentru aceste lucrări sunt de 1428,138 mii lei, respectiv 31,47 %.  Restul de 27 de localități, nu au transmis datele cu privire la asigurarea reparațiilor curente, reparațiilor capitale, igienizarea spațiilor de învățământ, nici După a doua adresă. Acestea sunt: Bărbătești, Bunești, Cernișora, Câineni, Crețeni,  Drăgoești, Fârtățești, Frâncești, Mateești, Măldărești, Milcoiu, Nicolae Bălcescu, Olanu, Păușești, Popești, Roești, Runcu, Sinești, Stoilești, Șușani, Tetoiu, Tomșani, Voicești, Băbeni, Ocnele Mari, Drăgășani și Râmnicu Vâlcea.

         Fonduri insuficiente pentru combustibili

         Cât privește situația aprovizionării școlilor cu combustibili, pentru perioada de iarnă a anului școlar 2006 – 2007, localitățile Dănicei, Malaia, Sutești, Voineasa, Băbeni și Ocnele Mari nu au transmis CJ Vâlcea datele solicitate.

        Astfel, nivelul aprovizionării este de peste 55 % la lemne, peste 13 % la că rbuni, iar la combustibil lichid nici nu a început aprovizionarea. Nivelul scă zut al aprovizionării cu combustibili se datorează faptului să din cele 83 de localități care au prezentat datele, 73 nu au avut fonduri suficiente. O serie de școli din localitățile Alunu, Amărăști, Bărbătești, Drăgoești, Ghioroiu, Glăvile, Gușoeni, Lăcusteni, Măldărești, Mihăești, Orlești, Păușești, Pietrari, Roești, Roșiile, Sinești, Slătioara, Șușani, Valea Mare, Zătreni, Bălcești, Berbești, că limănești și Horezu au stabilit doar necesarul de combustibili, pe categorii, dar nu au achiziționat acest produs. Școlile din Orlești, Prundeni, Bălcești și Drăgășani, beneficiază de sobe cu încă lzire cu gaze naturale, iar localitatea Vlădești nu și-a stabilit ca necesar alt tip de combustibil, având sobe pe gaze.

         În ceea ce privește necesarul de frigidere pentru păstrarea produselor lactate și de panificație, la cele 83 de unități de învățământ care au transmis situația, rezultă că , deși ar fi necesare 409 frigidere, la ora actuală nu există decât 256. Însă, în scurt timp vor mai fi achiziționate peste 150 de frigidere. În unitățile de învățământ din Alunu, Boișoara, Copăceni, Măldărești, Milcoiu, Pesceana, Prundeni, Stoilești, Șirineasa și Șușani  nu există frigidere.

        Controale în toate școlile din județ

         Pe baza analizei materialelor prezentate de că tre Consiliul Județean Vâlcea, Inspectoratul Școlar Județean și Autoritatea de Sănătate Publică Vâlcea, Colegiul Prefectural a adoptat Hotărârea nr.5/2006 cu următoarele prevederi: Instituția Prefectului va declanșa, în perioada 30 august – 14 septembrie 2006, o acțiune de control la nivelul autorităților administrației publice locale, privind modul și termenul în care s-au realizat lucrările de igienizări și reparații la unitățile școlare din județ, prioritar în unitățile cu întârzieri majore. De asemenea, va fi verificată existența autorizației sanitare de funcționare și a stocurilor de combustibil pentru iarnă. Astfel, cele cinci echipe de control în care vor fi cooptați reprezentanți ai Autorității de Sănătate Publică , Inspectoratului Școlar și ai Consiliului Județean, vor străbate județul în lung și lat în cele două săptămâni cât a mai rămas până la începerea noului an școlar.