Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Dorel Jurcan nemultumit de colegii din Alianta

      Tensiunile din ultimul timp apărute la nivelul conducerii centrale a Alianței Dreptate și Adevăr PNL-PD și declarațiile făcute de anumiți lideri PNL sunt considerate de senatorul Dorel Jurcan un simplu joc, care ar putea crea, însă o criză ce poate afecta stabilitatea politică și integrarea României în U.E. „În ceea ce privește Partidul Democrat, apreciez că imperative sunt interesele naționale, cum ar fi integrarea în UE, gestionarea eficientă a inundațiilor, majorarea punctului de pensie, nu pamfletele și comentariile la adresa unora și altora. PNL a demonstrat încă o dată că are două fețe, una oficială, pe care o prezintă la întrunirile de Alianță și una neoficială, în care își dau arama pe Față în cadrul întâlnirilor interne și în fața opiniei  publice. Consider că ar trebui să se abțină de la aceste declarații conflictuale și să-și demonstreze maturitatea politică prin ducerea la bun sfârșit a mandatului pe care l-am obținut împreună” a specificat senatorul PD Dorel Jurcan.

Claudia STANCIU